Lângă Inima lui Zakar

Capitolul 9: Blestematorul

Gem incomodată și mă întorc pe spate, suprafața dură de sub mine făcându-mi corpul să doară. Clipesc des, surprinsă de lumina puternică ce bate spre mine. Tavanul șubred de deasupra mea îmi face buna dispoziție să pice, eu amintindu-mi ziua de ieri. Mirosul bucătăriei învechite al yadiului bătrân îmi înțeapă nasul, miros pe care ieri seară nu îl simțisem din cauza simțurilor mele adormite. Razele de soare trec prin geamul murdar, iar masa și alte obiecte lasă umbre. Mă ridic cu greu în șezut, oasele mele pocnind și trosnind după o noapte dormită pe podea. Ceva cade de pe mine cu un foșnet aproape sonor. Mă încrunt și apuc bucata neagră de material, ridicând-o la nivelul ochilor.

Îmi ridic sprâncenele uimită. Asta e geaca lui Zakar! Dar nu țin minte ca asasinul să-mi fi dat-o ieri... Geaca mi-a acoperit partea de sus a corpului toată noaptea, deci brațele și trunchiul îmi sunt calde, pe când picioarele îmi îngheață în continuare. Îmi presez buzele și îmbrac haina cu repeziciune. Poate că am omorât pe cineva din gruparea lui, dar e strict problema lui Zakar că mi-a dat geaca și acum eu o port.

Vorbind de Zakar... Privesc în dreapta mea și îl văd tolănit pe podea. Asasinul încă doarme dus, cu o mână sub cap și cealaltă pe abdomen. Un firicel de lumină cade pe fața lui și obrajii lui palizi par că strălucesc. Fiindcă geaca lui e la mine, gluga nu îi mai acoperă capul. Realizez abia acum că el are părul castaniu atât de închis că pare negru. E ciufulit acum, dar sunt sigură că îi stă foarte bine când e aranjat. Roșesc, dar nu îmi pot lua ochii de la el.

Un detaliu anumit îmi atrage atenția. Zakar e îmbrăcat într-un tricou, iar pătura pe care el o găsise ieri în bucatărie îl acoperă până în regiunea stomacului, deci brațele îi sunt dezgolite. Modele complicate negre îi acoperă brațul stâng până la cot. Are tatuaje, care continuă sub tricou și nu le pot vedea. Ele constau din linii ondulate și spirale fără sens. Sunt stranii și am o senzație de neliniște când le văd, dar sunt frumoase în felul lor.

Asasinul tresare brusc, mâinile lui ridicându-se spre tavan pentru o secundă, apoi el le coboară pe podea. Zakar își deschide ochii, trezindu-se din senin. Îi evit privirea ca să pară că nu m-am holbat la el până acum.

"Bună dimineața." șoptesc eu cu o voce monotonă. Bărbatul mă ignoră și își freacă ochii, apoi aruncă o privire prin bucătărie. Cu un oftat morocănos, el se ridică în picioare și se târăște spre geam, lăsând pătura veche sub masă.

Zakar privește afară încruntat. Pare că analizează împrejurimile cu mare precauție. "Nu e nici un yadiu în jur." murmură el. "În camera de lânga e o baie. Fă un duș."

Îl privesc cu indignare. "Vrei să spui că sunt murdară?" întreb eu ofensată. Doi ochi verzi clipesc spre mine neafectați.

"Da, asta e exact ce vreau să spun." zice el.

Îmi abțin înjurările la adresa lui și cu o privire glacială spre asasin, sar în picioare. Cum îndrăznește? Într-un moment îmi dă geaca lui să îmi țină de cald, iar în celălalt mă jignește! Măcar putea să spună asta într-un mod mai plăcut, nu trebuie să îmi aducă aminte că mă simt și arăt ca naiba, blocată în nu știu ce tărâm!

"Oh, și nu uita să îmi înapoiezi geaca."

Aerul începe să vibreze în jurul meu la replica asta. Ochii mi se îngustează spre bărbatul care reușea să arate indiferent și arogant în același timp. Ok, asta a umplut paharul. Am fost amabilă și m-am purtat frumos cu el în tot acest timp, iar el continuă să mă calce în picioare. Nu mai am puterea să fiu respectuoasă.

Cu o mișcare scurtă, dezbrac geaca idiotului și o mototolesc în mână, după care o arunc spre el, nimerindu-l fix în față. Haina cade, iar asasinul furios scoate un mârâit.