ganduri despre intreaga lume

sensul vietii

valoarea unui om depinde incredibil de mult de fiecare persoana, la modul literal. filosofii de a lungul anilor au incercat sa gaseasca un sens fix al vietii fiecarui om, insa eu cred cu sinceritate ca nu exista asa ceva, iar daca exista, oricine l ar fi stabilit n are de gand sa il arate prea curand. suntem toti mici alinieri de neuroni intr un cortex cu constiinta de origini obscure si necunoscute ce se afla in saci de carne cu date de expirare trist de rapide, ce plutesc sub influenta gravitatiei prin spatiu pe o piatra mare si udă facand pe nebunii cu politica, inegalitatile oamenilor si probleme minuscule. suntem nimicuri la mila infinitatii.

orice am facut vreodata nu va mai conta la un moment dat, ceea ce, desi trist, poate sa sune si oarecum linistitor, caci ne poate lua multa presiune de pe umeri. inseamna ca putem face orice, si ca viata e prea scurta si neimportanta pentru a nu ne bucura de aceasta cum si cat putem. nu trebuie sa ne pese de cum aratam pentru altii cand traim ce avem de trait. nu contam cu nimic din cate stim, iar asta ne da libertatea imensa de a face ce vrem. pana la urma, daca viata n are sens, putem la fel de bine sa ii dam ce sens vrem noi si nu putem face rau permanent nimănui, iar faptul ca nu putem face nici bine permanent nimanui in aceeasi masura nu este foarte important, pentru ca singurele lucruri importante sunt ce vrem noi sa fie.

multi filosofi au spus pana acum ca lucrurile nu sunt individuale, si doar dau impresia ca sunt, cand totul e doar o chestie ce alcatuieste universul care daca e privita dupa componentele sale separate, nu pare sa aiba sens. iar eu sunt total deacord, la o anumita scara universul este tot ce exista, iar noi nu ne puten separa de el, insa asta nu inseamna in niciun fel ca aceasta chestie este omogena, iar ce se intampla la nivel mic nu poate fi important pentru componentele sale, mai ales cand noi suntem unele dintre acele componente. cand am citit prima oara despre asta, m am gandit la teoria oului care sustine ca daca toti suntem reincarnari a ceva, pana la urma exista numai un singur suflet original care a trecut si va trece prin toate trupurile care au existat pana acum si care vor exista pe viitor, si deci da fiecarui crezator in ea un sentiment de unitate cu absolut toata lumea din jurul sau. e frumos, da, sa te vezi ca o parte dintr un intreg, insa in acelasi timp cred cu ardoare in individualitate atunci cand individualul vrea sa se creada un individual.

mereu mi a placut sa ma cred o persoana separata cu abilitatea de a schimba ceva, si nu e greu sa te gandesti ca esti diferit de restul, pentru ca, pai, tu iti simti propria constiinta insa n o simti pe a lor, si deci ii poti doar crede pe cuvant ca sunt la fel de constienti cum esti tu, iar dupa o perioada incepi sa te intrebi daca chiar sunt si alte persoane constiente sau capabile de aceleasi emotii si ganduri ca tine. iar eu consider asta chiar ok, aceasta mica parte a naturii umane curioase care apasa pe egocentrism, pentru ca nimeni nu poate sa nu fie nici macar putin egocentric cand viata sa este povestita de propria constiinta. poate constiinta este doar un construct, poate constiinta nici nu exista si nimeni sau nimic nu este real, insa asta nu conteaza asa de tare deoarece, oricat de neimportant ar fi totul la o scara obiectiva, acum ne concentram pe viziunea si perceptia umana care nu poate fi scapata din acest rollercoaster de subiectivitate, individualism fals si emotii care sunt o parte asa mare din omenire si care totusi, din retrospectiva, nu par importante deloc. am spus o de multe ori in trecut si o sa o spun si acum: nu ne putem separa in totalitate de perceptia proprie si deci mai bine doar incercam sa ne tinem constiinta sub ea si sa ne facem experienta pamanteasca mai buna pentru noi.

personal apreciez mult stiintele exacte, si planuiesc sa fac studii in astrofizica si fizica cuantica poate, insa sunt constienta de diferitele straturi are realitatii care, impreuna, formeaza adevarata natura a universului, incluzand perceptia umana si viata cotidiana pe pamant. daca un om vrea sa creada ca cel mai important lucru in viata e sa devina un bucatar, iar cei care nu sunt bucatari sunt inferiori, are pana la urma dreptatea lui caci aceasta este perspectiva sa subiectiva, si nu ai cum sa dovedesti ca nu este asa, iar dat fiind ca cineva vede asa natura, inseamna ca este una dintre posibilitatile de a o vedea si deci este o parte din ea. exista teorii care sustin ca daca o forma de constiinta nu este acolo sa observe ceva, particulele sunt in superpozitie cuantica si deci nu au o stare anume, si pana la urma nu exista. tot asa si insemnatatea vietii este la fel de dictata de constiinta umana [ sau a altei forme de viață insa acesta este alt subiect ] cum este existenta ei sau a orice in sine.

avem tot controlul asupra ce se intampla, insa in acelasi timp suntem si nesemnificativi. suntem chiar paradoxali. omenirea nu poate fi sintetizata doar intr o singura propozitie sau idee, desi filosofii au incercat sa o faca toti anii acestia. poate in acelasi concept nici realitatea obiectiva nu poate fi sintetizata intr o teorie a absolut orice cum incearca oamenii de stiinta sa simplifice un amestec dintre teoria cuantica si relativitatea generala. nu incerc sa fiu postmodernista, incerc sa arat faptul ca universul e prea complex pentru a putea macar sa incerci sa il intelegi in totalitate gandind doar pe o singura lungime de unda.

sensul vietii este ce vrea viata sa insemne. tu esti ce vrei tu sa fi.