PREDESTINARE

- 12 -

Henry traversa agitat interiorul biroului dintr-un colț în altul. Articulațiile degetelor îi erau albe de la presiunea cu care strângea mânerul cârjei ce îi sprijinea greutatea, protejându-i piciorul rănit. Cei mai importanți ofițeri pe care i-a delegat să participe la ultima misiune erau aliniați lângă birou, privind în jos tensionați, așteptând concluzia superiorului lor. Ceva nu se lega în mintea lui, ceva nu era așa cum au plănuit ei. Sau cineva... Cineva sigur l-a avertizat pe Price.

— Avem un informator printre noi. Și nu e de partea noastră. le-a spus ridicându-și privirea rece spre ei, analizându-le reacțiile.

Asta era singura concluzie la care putea să ajungă. Totul trebuia să meargă conform planului, și strategic vorbind, a mers. Toți și-au luat rolurile atribuite și s-au infiltrat in clădirea țintă, doar că nimic din ce se așteptau ei să se întâmple nu s-a desfășurat. Și pontul nu se putea să fie o greșeală, erau prea multe dovezi care să indice tranzacțiile ce aveau să se întâmple sub comanda lui Price.

— Din acest moment voi începe o anchetă pentru fiecare persoană care a știut și a participat la misiune. Vreau să știu unde ați fost, cu cine ați vorbit, lista convorbirilor telefonice, ce ați mâncat la prânz și chiar și de câte ori ați fost la afurisita de baie. Respirația haotică îi dovedea furia în timp ce privirea lui arunca dezamăgire și dispreț.

Nathaniel Reed, a ieșit din rând făcând doi pași spre el pentru a-i vorbi mai discret. Toți erau neliniștiți, dar nu din cauza fricii, ci a oboselii. Nu îi interesa prea mult ancheta, pentru că știau că sunt nevinovați. Tot ce își doreau era o pauză pentru a-și reface forțele și pentru a se regrupa. Walker își dădu voie să se sprijine puțin de pervazul lângă care se afla și să privească îngândurat pe fereastră în timp ce Davis era distras de intervenția partenerului lui.

— Davis, chiar cred că exagerezi de data asta. Toți am lucrat din greu în ultimele zile pentru a pune la punct detaliile misiunii. Să nu mai amintesc riscurile pe care ni le-am asumat. Îmi e greu să cred că vreunul din băieți a făcut asta. Nu are sens!

— Atunci care este răspunsul Nate? Spune-mi tu. Ai fost acolo doar. Ce ne scapă?

— Domnule, dacă îmi permiteți, cred că dumneavoastră sunteți urmărit.

Davis a ajuns din câteva mișcări lângă Walker ce privea încruntat prin geamul biroului lui.

— Vedeți mașina aceea? Saab-ul albastru? A ajuns ieri odată cu dumneavoastră și spre surprinderea mea este încă aici.

— Și nu crezi că ar fi trebuit să precizezi asta ieri?

— Domnule... ăăh, zeci de mașini vin și pleacă de aici zilnic, nu părea nimic suspect atunci. Mi-au atras atenția pentru că ei sunt încă în mașină, iar acum mi se pare suspect.

Davis privea atent mașina indicată încercând să facă conexiuni valide între informații. Se gândea că e posibil ca Price să îi urmărească mișcările, dar nu se aștepta să o facă atât de aproape. Poate că i-a urmărit și oamenii și așa a știut că se îndreptă spre el. Asta ar putea să fie explicația pentru care nu au putut găsi nimic ilegal la adunarea lui, pentru că Price știa că veneau, iar gândul că acesta e din nou cu un pas înaintea lui îl măcina teribil.

— Trebuie să ne schimbăm tactica, le-a spus Henry. Trebuie să ne despărțim. Fiecare va merge la casa lui și vom comunica printr-o stație securizată. Ii vom lăsa să creadă că ne-am detașat un timp, dar vom continua să le urmărim mișcările până vom avea suficiente informații pentru o noua descindere. Preferabil una mai productivă.

S-a întors și i-a privit atent pe toți. Pe birou telefonul fix a început să sune și ochii i s-au ațintit asupra ledului roșu ce îi indica că apelul vine de la etajul superior.