Marko

𝐕𝐨𝐥𝐮𝐦𝐮𝐥 𝐈𝐈. Capitolul 1

,,Trebuie să ne obișnuim cu ideea că nu trebuie să ne obișnuim cu nimeni.''

Uneori îţi supui inima la atâtea dezamăgiri şi întristări, pe care le puteam evita atât de bine.
Îţi laşi inima rănită de oameni nepotriviți din viaţa ta, care au făcut ce au vrut din ea. Au venit, s-au instalat în viaţa ta ca şi cum meritau, au rănit şi au plecat, nepăsându-le de sufletul tău şi nici de sentimentele tale.

Inima... e atât de iertătoare şi curajoasă; de fiecare dată se înșală, dar totuși, nu încetează să spere că "de data aceasta va fi bine", de data aceasta nu se va mai repeta greşeala. În adâncul ei... ea simte, totuși îndrăznește să vadă binele înaintea răului. Îndrăzneşte să privească dincolo de aparențe şi acordă şanse nenumărate în ciuda durerii.

Și poate de multe ori te-ai întrebat de ce atunci când totul crezi că este aranjat așa cum îți dorești... apare acel ceva ce îți schimbă cursul vieții, schimbă sensul de mișcare... Sunt întrebări care de cele mai multe ori nu știi cum să le înțelegi semnificația, dar să le deslușești... Și totuși nu mai încerci să afli, pentru că așa trebuie să se întâmple, pentru că toate au un rost... pentru că viața nu te întreabă când îți este rău sau bine, nu te întreabă dacă vrei sau nu vrei anumiți oameni în viața ta, nu te întreabă dacă e bine sa îți lase așa viața sau totul să ia o întorsătură drastică, nu te întreabă dacă vrei să mai trăiești sau să mori, nu te întreabă pe cine vrei să iubești sau să urăști... și toate se întâmplă cu un scop, acela de a te face să lupți, de a te face să îți schimbi percepția despre anumite lucruri, oameni, fapte... te surprinde de cele mai multe ori prin noutățile fiecărei zi... Pentru că așa este ea, viața noastră care ne ajută să ne descoperim atât pe noi cât și fiecare zi pe care o aduce cu ea!

Un vis a făcut dezastru în mintea mea. Îmi închid ochii şi încep să îmi imaginez. Dacă aș putea să mă întorc şi să trăiesc din nou totul.

El a zâmbit cu nostalgie. Fără a schimba nimic. În ziua în care l-am cunoscut a început totul. Acum e doar trecut, atât. Mă gândesc cum ar fi să mă întorc acolo şi să văd reacţia mea când mă uit în ochii aceia pentru prima dată din nou.

Îmi ţin ochii închişi.

Vreau să mă întorc la acea dată când mă prindea de talie şi zâmbeam, amintindu-mi mâinile lui, care emanau timiditate... senzația care curgea prin venele mele. Mă gândesc din nou, cum am fost eu în momentul în care mi-a luat mâna şi mi-o ţinea în a lui. Dumnezeule... Îmi închid ochii şi îmi imaginez din nou, prima dată, atingerea pielii sale cu a mea, cu mâna mea. Toate emoțiile de atunci, fiorul, bucuria şi așteptarea. Acum toate sunt înlocuite de melancolie, tristețe şi singurătate.

Nu, nu, nu. Haide, Stormy, continuă...

Îmi ţin ochii închişi. Ajung în ziua în care urma să mă sărute. Faţa lui atât de aproape, privirea lui pe buzele mele, inima mea fără să știe ce face... mă văd roșind și pierdută.

O altă amintire, să mergem mai departe.

Sfârșitul.
Mergem în ziua când totul se termină. Când aflu că brunetul meu trebuie să plece. Ultima dată când l-am văzut. Durerea pe care mi-a provocat-o. Zâmbetul care a murit. Dragostea pe care nimeni nu a mărturisit-o vreodată. Ultima privire... Mă gândesc la acea zi atât de tulburată. Mă plimbam spre singurătate cu lacrimi în ochi... şi, ca și cum ar fi magie, îmi amintesc de asemenea, vremurile bune, când eram fericită şi nici măcar nu încercam.