Drumul spre inima ta

8. Lucien mireasa proastă

CAPITOLUL 8

Shanon mă aşteaptă la volan cu privirea pironită în pământ. Nu vreau s-o fac să se simtă incomod aşa că o rog să mă ducă direct acasă.

- Ştii? N-a fost aşa de rău până la urmă, îi spun când ajungem în faţa casei. Ea se dă jos şi îmi deschide doar uşa maşinii. Îi prind bărbia cu două degete şi o forţez să mă privească în ochi.

- Shanon. E în regulă, nu s-a întâmplat nimic, tuturor li se întâmplă. Nu aş fi recunoscut în veci că a fost vina mea şi că eu am tras-o după mine. Să fim serioşi se tot crizează când ştim amândoi că i-a plăcut. Sau nu i-a placut? Dacă nu i-a plăcut? Sunt într-o contradicţie totală, căci femeia asta pare deopotrivă gata să mă salveze şi să mă toace. Imi arcuiesc o sprânceană în aşteptarea unui răspuns care nu mai apare.

- Shan... oftez. Îmi trec mâna de la bărbie pe obrazul ei fin, dar privirea de gheaţă care îmi spune să îmi ţin mâinile acasă mă face să mă retrag.

- Poţi să îţi iei liber pentru restul zilei. Nu mai am nevoie de tine.

Auci. Se prea poate ca ultima mea afirmaţie s-o pună pe gânduri. Nu voiam să sune chiar aşa, dar e prea târziu ca să mai dau înapoi.

Îi iau cheia de la automobil şi ea mă urmează cu paşi mărunţi spre casă. Mă încrunt puţin când o văd venind, dar abia apoi îmi dau seama că probabil vrea să îşi ia geanta şi haina. Şi nu mă înşel.

- La revedere Fiona, o salută ea zâmbind pe doica mea, la revedere doamnă Deveraux, spune zâmbind catre mama, care e şi ea în bucătărie.

- Pa Shay, o zi bună! O salută cele două la unison.

- Domnule. Mă salută ea cu o înclinare din cap. O conduc până la uşă şi o urmăresc din spate, îmi sprijin mâna pe spatele ei, dar pare că mă ignoră.

- La revedere Shanon, spun cordial deschizându-i uşa. Doar îmi zâmbeşte şi îşi deschide umbrela. Are un palton galben muştar şi o umbrelă neagră în dotare. Geanta spaţioasă îi atârnă pe umărul mic. Nu pot să nu apreciez pentru câteva secunde mersul ei drept şi hotărârea cu care păşeşte. Se vede că e o femeie singură şi cu încredere de neclintit. Dar mai vedem noi până când.

Aştept până când se strecoară după poartă, apoi îşi verifică telefonul şi dispare din raza mea vizuală. "Nu te mai holba" îmi spun în minte. Scutur din cap şi plec la mine în cameră cu un val de dezamăgire în stomac.
Mă aşez la birou şi analizez în detaliu pentru a suta oară schiţa proiectului, care pare că va fi cea mai mare realizare a mea. Lumina de la lampă parcă mă deranjează şi trag draperiile să las lumina naturală să pătrundă, dar e deja seară şi s-a cam întunecat. Mă uit la ecranul telefonului aşteptând... nimic. Ce naiba aştept? Doar nu îmi va scrie tocmai mie? Doar nu tocmai acum. Arunc telefonul pe pat şi îmi trec mâna prin păr. Bipaitul lui mă scoate din transă şi înjur în barbă.

Privesc ecranul şi vad un mesaj de la... nimeni alta decât Shanon.

"Domnule, îmi cer scuze că vă deranjez la ora asta, am o rugăminte"

Stau puţin pe gânduri. Dacă îi răspund acum se prinde că-s disperat. Dacă nu, va crede că nu-s interesat. Număr până la cinci şi tastez.

"Nu mă deranjezi Shanon, spune-mi cu ce te pot ajuta?"

Sper să nu fie o profitoare şi să îmi ceară bani. Mâinile mele parcă îşi dezvoltă personalitate proprie căci încep să îmi tremure pe telefon. Ce dracu'?