Lângă Inima lui Zakar

Capitolul 16: Vinovăția

Stăteam ghemuită în colțișorul meu, umilită și extrem de supărată pe mine însămi. Îmi strângeam mâinile în poală, ciobind la oja rămasă pe unghiile mele. Părul lung îmi acoperea obrajii pali, iar ochii îmi erau lăsați în jos. Auzeam voci, voci peste tot, și doar le ascultam. Nu îndrăzneam nicidecum să le privesc, știind că sunt cel mai mic praf în camera asta plină de zei.

Jakoda a încercat de nenumărate ori să mă ia de mână și poate că era mai bine dacă îl lăsam, însă l-am refuzat. Mă încruntam de fiecare dată când simțeam ochii cuiva pe mine.

Voiam să le țip în față și să le golesc plămânii de aer.

Da, sunt slabă și vinovată, ce mai vreți de la mine?!

Mă făceau să tremur de furie și mă forțau să îmi țin lacrimile în frâu. Avianna cu ochii ei glaciari care aruncau cuțite spre mine sau Orion cu abisuri în loc de pupile. Conducătorul își strângea pumnii la fiecare câteva minute. O plantă de pe un raft își lăsa lent frunzile îngălbenite în jos. Dacă nu mă suportă, de ce să mă ia în gruparea lui?

Mi se părea cea mai stupidă pedeapsă. Să mă lase fără puteri timp de două săptămăni, iar în restul zilelor să fiu liberă pe teritoriul lui. Aș putea foarte bine să stau în gruparea Aircomb, deoarece vina pentru că am ascuns totul nu mă va lăsa să încalc cuvântul lui Orion. Și știu foarte bine că Avianna va sta cu ochii pe mine tot timpul. Pot fi supravegheată și aici, nu am nicio obiecție de făcut. Dar... a părut că toți membrii Consiliului au fost de acord cu această pedeapsă.

Însă, dacă privesc din alt unghi, unul în care Astrid nu contrazice pe nimeni niciodată, e mai bine să stau în gruparea Acton decât să mor. Aș putea suporta o lună de umilință dacă asta înseamnă să mi se ierte greșelile. Gruparea ar avea de suferit în urma decesului meu, iar eu am jurat să o țin în siguranță când mi-a fost dat în protecție al treilea scut.

Așa că voi accepta, totul. Pentru că o merit. Și pentru că îmi va zbura capul de pe umeri dacă nu o fac.

"Au fost raportate atacuri în mai multe grupări în zilele în care Zakar și Astrid au dispărut." zice Tyson încruntat, sprijinindu-se cu pumnii de masă. El își îndreaptă apoi ochii spre Consiliu. "Cred că intrusul din inima grupării a fost doar începutul."

După ce sentința mea și a Corei a fost planificată, atmosfera din birou s-a transformat în una obișnuită, în care conducătorii discută probleme. Din cauza rivalității dintre gruparea Aircomb și Acton, astfel de întâlniri nu au avut loc de ani întregi. De fapt, în cei doi ani în care am făcut parte din Consiliu nu am asistat la nicio astfel de întâlnire. Grupările începeau să se depărteze unele de altele, iar relațiile dintre ele se spulberau. Un fior trece prin mine la gândul ăsta.

"Știm deja că un scut de-al meu a fost distrus." spune Orion, lăsându-și o parte din greutatea corpului pe spătarul scaunului. "Dar întrebarea e ce motiv a avut sora ăsteia să fure busola."

Mă forțez să nu tresar. "Nu știu nimic despre asta. Nu prea... comunicăm." zic eu inconfortabilă, dar sinceră.

"Dar acel bărbat din inima grupării? Tatăl tău era un suspect." murmură Franco. Îmi ridic ochii spre el, vorbele lui părând să atragă atenția tuturor. Decid să nu mai ascund ce cred.

De ce să apăr pe cineva care nu ar da doi bani pe mine? Doar mama își mai aduce aminte de existența mea. Corei îi place să dea vina pe mine pentru orice, iar cu tata nu țin minte când am avut o conversație ultima dată. În ochii lui doar Cora e fiica lui, deși m-a cunoscut de când aveam doi ani.

"Cred că el era." șoptesc eu. Câteva șușoteli colindă camera, iar vinovăția mă lovește din plin, brusc și neașteptat, pentru că mi-am trădat în așa fel familia. Nash era oricum tatăl meu, indiferent de cât de puțină atenție îmi acorda.