Marko

Capitolul 5.

,,A iubit foarte mult, dar a fost rănită. Acum inima ei este bandajată cu ură"

Stormy

Razele de lumină care au pătruns în încăpere mă trezesc, iar parfumul așternutului care mă înconjoară îmi provoacă fluturi în stomac. Ciudat sentiment, am crezut că au murit de mult. Îmi afund fața în pernă și nu pot trece cu vederea mirosul bărbatului cu ochi negri care este îmbibat în aceasta. Deschid ochii și observ că nu mă aflu pe canapeaua din birou, acolo unde am adormit, ci în patul brunetului din dormitorul său. Fiecare colț din cameră îmi trezește amintiri. Nimic nu s-a schimbat aici, același mobilier și așternuturi negre care îmi provocau frisoane la început, acum mă fac să vreau să nu mai plec de aici.

Observ cum ușa se deschide încet și închid rapid ochii, dar cât să îl pot vedea pe brunet. Probabil că bărbatul crede că încă dorm și nu dorește să mă trezească.

Ajunge în fața ferestrei și trage draperiile întunecând camera. Pare că nu vrea să mă mai trezesc. Păcat că razele de soare care au intrat mai devreme pe fereastră au fost mai rapide ca și el.

Se apropie de pat și se așază pe marginea acestuia. Mă privește atent, după care își plimbă palma de-a lungul mâinii mele.

—Data viitoare când te prefaci că dormi, nu îți mai mișca pleoapele, spune râzând.

—Nu va mai exista o data viitoare, Marko! Este ultima oară când mă vezi în patul tău, îl anunț dându-i mână la o parte. Și că tot veni vorba, ce caut în dormitorul tău?

—Aseară când m-am întors cu pătura adormise-i. Stătea-i ghemuită și m-am gândit că nu-ți este bine acolo, așa că te-am adus aici, îmi explică acesta zâmbind.

Mă privește atent de parcă îmi analizează fiecare milimetru de pe chip. Este calm, prima dată după mult timp. Starea lui de spirit îmi invadează rapid și mie corpul. Nu mai m-am simțit de mult atât de odihnită, iar chipul lui înainte de a mă trezi este cel mai bun medicament.

—Ai dormit bine?

Am simțit când m-am trezit mirosul lui pe pernă. Cred că înainte de a mă aduce aici a avut grijă să îmi de-a cu parfum perna. Făceam asta înainte mereu. Cum să îi spun că nu am mai dormit atât de bine de mult timp? Cum să îi spun câte nopți pierdute am avut în lipsa lui?

—Se putea și mai bine!

—Știu, dar am ales să dorm pe canapea.

Îmi dau ochii peste cap și mă ridic din pat. Mă urmărește cu privirea cât timp îmi caut hainele prin cameră.

—Hainele tale sunt la spălat, în caz de asta cauți.

—Erau curate, îl atenționez nervoasă. Nu era necesar sa faci asta. Și de ce ai făcut-o mă rog?

Mă privește atent și mă analizează din cap până în picioare.

—Îmi era dor să te văd în cămășile mele.

Off, Marko! Acum trebuie să aștept să mi se usuce hainele ca să pot pleca? Nu pot rămâne aici... deși mi-aș dori acest lucru. De ce încă te mai vreau după toate rănile pe care mi le ai provocat?