Stropi de inocență

Iubire în culori

        Se lăsă să pice pe saltea oftând obosită. Şi poate puţin dezamăgită. Era din nou singură şi poate ar fi trebuit să se obişnuiască, dar încă îi era greu. Trecuse deja un an de când ea văzuse două linii şi familia ei roşu în faţa ochilor, aşa că lipsa de interes a celor pe care îi iubea nu o mai durea atât de tare ca la început. Dar se părea că dura cam mult să scadă în intensitate.

        Singura persoană care îi fusese alături era bunica ei şi Scarlett nu putea să mulţumească Cerului îndeajuns pentru femeia care făcuse tot e-i stătuse în putinţă să o ajute. Bătrâna continuase să o vadă pe aceeaşi Scarlett, chiar şi atunci când arăta ca o balenă. Iubirea ei nu se evaporase odată cu a celorlalţi, ci dimpotrivă o ajutase în fiecare zi şi îi oferise adăpost atunci când propria casă îi devenise străină.

        Acum nu era absurdă să creadă că va putea rămâne acolo pentru totdeauna. Micuţa Isabella nu dormea noaptea aproape deloc şi dacă ea care era tânără abia mai rezista, atunci nici nu voia să se gândească la biata bătrână.

        Nu fusese prea greu să găsească un apartament micuţ pentru ele două. Folosise banii de facultate şi părinţii idiotului care o adusese în situaţia de faţă îi dăduseră o sumă destul de frumuşică pentru a păstra tăcerea. Oricum nu ar fi zis nimănui. Îi era prea ruşine de ceea ce făcuse.

        Un lucru însă era sigur, Isabella nu era o greşeală şi Scarlett avea de gând să-şi petreacă intreagă viaţă demonstrându-i micuţei că este cel mai important şi mai frumos lucru din viaţa ei.

        Se strădui să adoarmă, dar nu era prima dată când din cauza oboselii nu reuşea să pună pleoapă peste pleoapă. Ori poate grijurile ce-i colcăiau în minte ca un cuib de năpârci, n-o lăsau să se odihnească. Viaţa ei devenise un fel de schiţă. Un desen alb - negru pătat din loc în loc de momentele frumoase petrecute cu Isabella. Micuţa era pata de culoare din ceea ce devenise viaţa ei.

        Se întoarse în pat din nou simţindu-şi fiecare muşchi pulsând de durere şi fu cât pe ce să îşi muşte limba. Apartamentul arătase dezastru în prima ei zi aici şi nicidecum nu putea fi o casă bună pantru ea şi micuţă, dar amenajase una din camere cât să poată locui în ea şi se pusese pe treabă. Probabil vecinii îşi făcuseră cruce când o vedeau câte gunoaie scoatea din apartament, ori cum căra după ea, mereu câte o unealtă nouă. Răzuise toţi pereţii umplând casa de praf, scosese mobila veche şi bunica ei rugase un vechi prieten să repare denivelările şi găurile din pereţi.

        Mobila nouă era acum înghesuită toată într-o singură cameră, dar după ce pereţii din fiecare cameră vor fi zugrăviţi, va putea aranja toate la locul lor. Zâmbi. Abia aştepta să se poată aşeza în pat fără să trebuiască să-şi adune bucăţi chit din par sau să miroasă a amorsă. Şi nici pentru Isabella nu era cel mai sănătos loc cu tot praful şi toate substanţele alea.

        Copila se întoarse în pat scâncind şi în câteva secunde Scarlett fu lângă ea. O luă în pat cu ea şi preţ de câteva minute îi cântă uşor. Nu avea experienţă şi nu ştia cum să fie părinte, dar încrederea pe care micuţa i-o arăta de fiecare dată când era în braţele ei, o făcea să îşi dorească să fie cel mai bun părinte.

                ~^~

        Deschise ochii abia când auzi bătăi în uşă. Şi după lumina de afară, trecuse cu mult de ora ei obişnuită de trezire. Bătăile erau tot mai dese aşa că asigurându-se că micuţa încă doarme, îşi lua papucii de casă în picioare şi merse înspre uşă. Nu se mai uită prin vizor, deşi nu aştepta pe nimeni, ci deschise uşa pe jumătate încă adormită.