Poet pe miazăzi

Cicatrici

Mai mult un cântec creat dedicat unui personaj la care țin destul de mult. Drepturile autorului asupra acestor versuri îmi aparțin așa că de văd sau aud că cineva le copie fără de acordul meu anunț poliția (nu glumesc).

Nu sunt eu tot o ființă?
Nu sunt eu tot o dorință?
Nu poate și al meu glas să se ridice? Că lucrurile nu sunt așa chiar de o-i tace!
Nu sunt așa cum al tău gând mă face! Nu am putere în sufletul meu,
Dar nici pe tine zâmbind nu te văd mereu.

Ceva pe umeri mă apăsă ...
Are ceva dea face cu dorul de acasă ,
Acel cuvânt ce îl găsesc ...
Deobicei scris simplu , pe când eu rătăcesc ...

Mă strigă lumea pe al meu nuuume!
Se zice că pot vindeca, dar chiar si mare face spuuume!
Nu sunt eu înger dar nici drac...
Nu știu cum e să cânt mulțimii că am trac...
Dar fără de albe file-n poi,
Adumi te rog inocența înapoi...
Nu voi fi mai fi cum am fost...
Dar cel puțin caut în trecut adăpost....

Cicatrici! Scutură apa și din ploaie!
Cicatriiiiiiici! Nu are cine să mă mai doboare!
Uiți ce e esențialul copile!
Nu există rămășițe în ruine!

Uiți că sunt și eu un om...
Că viața mea poate tot este neon...
Nu ști l-a ce mintea acum îmi stă,
Nu, tu nu ai văzut acea fereastră...
Ce duce la inima noastră...
Atâtea amintiri pierdute pentru că există!
Nu mai vreau dar tot scânteia persistă!

Cicatrici! Scutură apa și din ploaie!
Cicatriiiiiiici! Nu are cine să mă mai doboare!
Uiți ce e esențialul copile!
Nu există rămășițe în ruine!

Nu mai pot să alung acel dor
Vreau doar să strig după ajutor.
Ştiu că ochii tăi pentru mine s-au închis,
Dar mai ştiu că atitidinea de fier ce inima mi-a aprins...
Încă e acolo... undeva...
Unde rana cicatrice va crea...