Scurte povestiri

La apusul soarelui

     O vară întreagă nu e de ajuns pentru ca Bless și Jakon să fie fericiți, pentru că soarele strălucește prea mult și le pătrunde inimile, arzându-le în focul iadului. Jakon urăște soarele, iar Bless urăște valurile puternice de căldură. Ăsta ar putea fi un impuls destul de bun pentru a începe o conversație. Destul de clișeic și banal, dar potrivit pentru poveștile dintre adolescenți. Singura problemă e că relația dintre ei doi nu e ficțiune, ci pură realitate.

     — De ce ți-e teamă? vocea ei caldă îi lasă un gust dulceag pe cerul gurii și-i îmbunează starea negativă.

     Aruncă o scurtă privire spre locul în care se află și se oprește pentru o clipă, lăsându-și ochii jucăuși să se plimbe pe corpul ei minuscul și incredibil de... frumos. Ea toată e frumoasă. Bless Merran e o fată al dracului de superbă!

     — Acum? De nimic, îi spune, lingându-și una dintre buze.

     Ea chicotește, îndrăznind să se apropie puțin mai mult de locul în care se află băiatul de care e îndrăgostită până peste cap și față de care nutrește sentimente noi și inexplicabile. Nu a mai iubit niciodată pe nimeni și are impresia că cerul iubește în același timp cu ea, căci inima ei nu poate duce singură grămada asta de trăiri.

     — Nu, Jak! îl contrazice în timp ce apucă unul dintre merele din coș. Există ceva de care te temi?

     Odată ce-i înțelege întrebarea, meditează atât cât e nevoie până găsește un răspuns cât de cât potrivit și care să nu ducă la alte subiecte asemănătoare. S-au certat destul cu o zi în urmă și nu-și dorește nici în ruptul capului să o facă din nou. Așa că lasă primele cuvinte ce-i răsar în minte să-i părăsească gura păcătoasă.

     — De tine.

     — Ce vrei să zici?

     Se întoarce cu spatele, conștientizând că ceea ce a spus nu-l va scoate la suprafață, ci-l va înfunda mai tare.

     — Nu vreau să vină momentul în care vei realiza cât de nepotrivit sunt pentru tine. Pentru că va veni, Bless! Iar atunci o să fiu cu adevărat distrus.

     — Mă superi, știi?

     Zâmbește în colțul gurii, afișând o expresie nostalgică. Știe.

     — Însemni mult pentru mine, iubitule! Nimeni nu-ți va face rău. Nici măcar eu. Promit! Dacă o să sosească momentul ăsta, o să beau un pahar de șampanie și o să adorm. Voi uita negreșit.

     — O să uiți și a doua oară? Și a treia?

     Îi cuprinde obrazul în căușul palmei ei, după ce s-a afișat în fața lui, și-i întâlnește irisurile posomorâte. Pieptul i se strânge.

     — De câte ori va fi nevoie, dragostea mea.

     Se apleacă amândoi, în același timp, unindu-se într-un sărut plăcut și intens. Limba lui zemoasă îi ia cu asalt cavitatea bucală, atingând și sugând fiecare loc. Ca prima oară.

     — Îți amintești? ea se desprinde, întrebându-l. Întâlnirea noastră de pe pod?

     — Cum să nu. Mi-ai fost dragă de la început, Bless. Cu rochia ta galbenă m-ai cucerit din primele secunde.

     — Bineînțeles, se ridică. Aveam spatele gol, căci altfel–

     — Ești prostuță! Te-aș fi plăcut oricum, chiar de ai fi purtat zece paltoane.

     Își dă părul negru pe-un umăr, privindu-și picioarele timidă, puțin îmbujorată. Fluturii din stomac dansează și se zbat, vrând să-și ia zborul unul câte unul. Cuvintele lui i-au ajuns în suflet.

     — Cum ar fi fost, ha? Tu cu șlapi, iar eu echipată pentru iarnă, surâde și-și umflă obrajii cu bucurie.

     — Vrei să-ți mărturisesc ceva, Bless? fata aprobă din cap, oferindu-i impulsul de a continua. Îmi doresc să ne căsătorim în locul în care ne-am cunoscut cu adevărat.

     Șocul își face prezența pe chipul rozaliu al brunetei și încearcă să-l ascundă printr-o mimică amuzată, oarecum ironică.

     — La groapa de gunoi? Am stat ore să căutăm cerceii mei atunci. Ne-am spus multe, îi transmite, amintindu-și.

     Râsul lui colorat deranjează liniștea naturii, spărgându-se în mici frânturi de ecouri – cântec pentru urechile ei.

     — Oh, iubito! De ce nu bei ceva pentru a uita și această întâmplare? încearcă să glumească. Mă refeream la confesiunile noastre de la plajă, când am prins apusul.

     — Într-adevăr? Cred că am o fisură prin memorie, pentru că secvența asta lipsește complet din gândurile mele.

    Jakon se holbează la ea, simțind cum o doză de frică îl acaparează din toate părțile si-i zbârlește părul pe mâini. Cum adică fisură prin memorie?

     — Te tachinez doar! Bless îl liniștește când observă tensiunea.

     — Ești o mică nesăbuită. Ar trebui să mă săruți pentru asta.

     — Nu mă deranjează, Jakon! Sunt a ta!

     — Să nu mai spui asta niciodată, Bless! Nu ești un obiect! se încruntă.

     — Dar sunt! Mă dăruiesc ție toată!

     Băiatul își mușcă interiorul obrazului de frustrare și înalță din umeri, inspirând o gură proaspătă de oxigen.

     — Nu, iubito... Eu...

     — Nu mă vrei? descoperirea aceasta îi face stomacul să se strângă.

     — Ba sigur că da! Dumnezeule! Mă gândesc la trupul tău gol sub al meu în fiecare zi! Ești minunată și te doresc prea mult! Dar... e devreme. Tu... eu nu...

      — Te iubesc, Jak!

      Cuvintele rostite cu siguranță și dragoste îi răstoarnă fiecare decizie peste cap și-l propulsează la câțiva centimetri distanță de ea. De iubita lui. De fata pe care și el o iubește, la rândului lui. Ochii ei mărgelați privesc prin el și-l seacă de putere și de tot. Bless nu îl urăște. La naiba cu absolut orice! Bless Merran chiar îl iubește! Pe el, un afurisit de pescar!

     — Ce? vrea să o audă din nou.

     Din nou și din nou. Până o să se plictisească.

      — Te iubesc cel mai mult în această lume. Mi-ar face plăcere să mă căsătoresc cu tine și să ne unim destinele, căci fără tine eu nu exist.

     — Nici eu nu exist fără tine, Bless! Îmi ești aer și viață!

     Declarațiile sensibile îi apropie din nou, mai mult decât până acum, iar cei doi se cuprind în brațe, emoționați.

      Apusul soarelui e martorul iubirii dintre cei doi adolescenți. Din nou, pentru a doua oară.

     Bless îl iubește pe Jakon, iar Jakon o iubește pe Bless.