Lupul meu

🌜1🌛

   Evadarea din realitate a fost ceva ce Taehyung a găsit atrăgător în toată viata sa, motiv pentru care a ales să devină autor în primul rand. Nimic superficial nu la interesat vreodată, nu dorea un apartament mare în oraș și o grămadă de prieteni cu care sa meargă în club în fiecare weekend, nu se putea gândi la nimic mai rău decât atât. El a scris primul și cel mai vândut roman al sau în liniștea casei părinților săi situată în mediul rural

Așezat în gradină în liniștea și pacea căminului sau scriind pe leptopul său măzgălind idei în jurnalul său din piele. Așa a lucrat cel mai bine, fără distrageri și nimic care să-l scoată din spațiul sau fictiv. Probabil de acea a reușit să-l termine atât de repede. Realizând și publicând primul sau roman până la vârsta de 19 ani, care a devenit cel mai bun roman publicat în acel an.

Taehyung avea acum 20 de ani și casa de la țară pe care o împărțea cu părinți sai începea sa nu se mai simtă acum o sursă de inspirație.
Avea nevoie sa scape, sa fie complet singuru cu un decor nou, care să-i stârnească inspirația. Ceea ce la condus aici, o mică cabană cu un dormitor, în mijlocul pustietăți, înconjurat de copaci înalți și o pădure care se întindea kilometri. Singura civilizație care se afla în jurul lui era o piață a fermierilor care se afla la o distanta bună de 30 de minute  de mers cu mașina. Cei mai mulți oameni ar spune ca este înfiorător sa trăiești singur într-o pădure, și ca doar în filmele de groaza oameni aleg sa facă asta dar Taehyung știa că va fi complet inspirator pentru el

A durat câteva zile pentru ca el să se stabilească, nu avea multe obiecte personale de adus, asa ca despachetarea și stabilirea nu a fost o sarcină grea pentru care el a fost recunoscător. Lipsa serviciilor Wifi și telefonice nu sa dovedit a fi o problemă prea mare până acum. Taehyung găsise o anumita zona în pădure unde avea suficient semnal pentru a vorbi cu părinți sai, sau cel mai bun prieten cea ce el sa trezit făcând acum. Stătea pe o bucată de copac, ascultându-l pe cel mai bun prieten al sau, Jimin, plângându-se despre ziua lui plictisitoare la biroul la care lucra și Taehyung nu se putea gândi decât la cât de fericit era să nu aibă o viață așa.

"Cum îți este acolo? Ai văzut vreun criminal? Străini poate? " Jimin îl tachina prin telefon

"Urmărești prea multe filme de groază dragul meu prieten. Este perfect, este atât de liniștit și de calm aici. Am reușit sa scriu atât de multe idei ieri încât nu știu cum sa le pun în ordine! " Spune Taehyung entuziasmat de a scrie din nou pentru prima dată în cea ce trebuie sa fi fost luni

"Aww, sunt fericit pentru tine Tae. Dar faptul că ai ales să locuiești în pădure îmi da fiori și nici măcar nu te-am vizitat încă "

"Ei bine, este un lucru bun ca eu traiesc aici și nu tu, nu-i așa ? " Taehyung râde ușor, oprindu-se ușor când crede ca aude un sunet care crede ca vine din tufișurile din jur.

"Totuși voi veni sa te vizitez, nu pentru asta sunt cei mai buni prieteni? "

Taehyung deschide gura sa răspundă dar se întrerupe când aude din nou sunetul, un plâns puternic pe care nu la putut distinge

"Tae? Ești acolo? Ucigașii te-au prins nu-i așa? "

Chim. Calmează-te, am crezut că am auzit un scâncet dar cred că au fost doar niște iepuri sau veverițe, nimic înfricoșător" Taehyung oftează la paranoia celui mai bun prieten al sau, ce a fost oricum atât de rău în a locui în pădure?

Apoi Taehyung aude din nou, un mic scâncet de suferință care vine din tufisurile din fața locului în care stătea. Își ia repede la revedere de la Jimi, spunându-i ca îl va suna mâine și promițându-i ca va fi atent la orice personaj din filmele de groază care încearcă să-l omoare, înainte de a se ridica în picioare.