Our chaos||Choi Yeonjun||

chapter 47 maybe....?

"4"

"3" apoi deschid ochii si realizez că nu e nimeni în jurul meu.

Mi-a zis sa număr de la 10 la 1 și m-au abandonat?

Deschid ochii și văd pentru a nu știu câta oară aceeași imagine: pereți albi

Acum mi-am amintit că am fost operat... departe de casă... iMi ViNe sĂ pLâNg

Simt doar puricei toată fruntea, ăstia mi-au anesteziat doar capul?

Să verific, ridic un picior și îmi misc degetele.

Dap

Mă mișc cu ușurință

Doar capul parcă-i rupt.

Ușa se deschide și văd cu colțul ochiului o fată cam de vârstă mea, in spatele ei o altă femeie.

"He's awake! Should I call dad?" {E treaz! Ar trebui să-l chem pe tata?} spune fata

Tata?

E fiica doctorului meu?

După, n-am mai auzit nimic, până când a apărut doctorul, mai aproape de patul meu, uitându-se la mine zâmbind

"Ey... morning, mr. Choi! How you feeling?" {Ey... neața, domnule Choi! Cum te simți?} spune el și verifică ceva deasupra capului meu

Ăsta e prost sau nebun?

Abia pot să clipesc după anestezie și el vrea să-i zic cum mă simt?

Am fost operat pe CrEiEr

"Haha! You might can not talk right now, so I'll let you rest" {Haha! Tu poate nu poți vorbi acum, deci te las să te odihnești} apoi pleacă iar eu oftez

Mental, că fizic sunt bocnă
.
.
.
.

(Nu o să stau să mai scriu replicile americanilor pe engleză că îmi dă bătăi de cap așa că...)

Minyeong pov

Ca o pacientă la neurologie in spitalul tatălui meu pot spune că nu trăiesc cea mai roz viață. Mă plictisesc des având în vedere că nu am cu cine discuta pe aici, așa că poposesc prin spital ca o asistentă și mai verific starea pacienților.

Exact așa cum am făcut și cu pacienții coreeni nou-veniți.

Mereu am crezut ca tata e ca un erou, dar m-am convins cu adevărat când am văzut că unuia dintre pacienți i-a pus nou țesut de piele pe corp și celuilalt i-a cusut capul

Cred că-i ustură toate cele... ok, e logic și normal

Și pe mine m-a operat tata de multe ori... mi-a scos tumori și mi-a tratat infecții și hemoragii interne, și pot spune că mereu m-am ridicat greu după anestezie.

Tocmai ce am ieșit din camera pacientului Choi... cum îl strigă tata și sunt gata să mă duc și la pacientul celălalt, pentru că tata m-a rugat sa fac cu el exerciții de dicție pentru a se obișnui cu noul țesut de pe față.

Am deschis ușor ușa salonului lui, și l-am văzut holbându-se la mine imediat ce am pășit înăuntru.

"Oh... bună!" exclamă eu incercând să fiu prietenoasă, și fac cu mâna corpului său intins pe patul ingust și alb, iar el își mișcă mâna semn că m-ar saluta și el.

Cred că îl doare ca să vorbească

"Eu sunt Song Minyeong, fiica doctorului tău și sunt aici pentru a te ajuta să îți dezmorțești fața... wow... sună ciudat" iar el scoate un chicotit slab