Sunt un om simplu.
Percep viața, incă, prin ochi de copil, atât cât imi poate permite vârsta de adult.
Prefer să văd bucuria din momente, să ghicesc noi semnificații în ceea ce se întâmplă, să privesc cu ochii minții ceea ce ochii fizici nu pot percepe in totalitate.
Vreau să zburd pe câmpiile frumosului, să rătăcesc prin păduri de povești și sa iubesc in mod tăcut, acolo și când cuvintele nu-și mai au sensul.
Mă izbesc necontenit de ziduri înalte de ignoranță, ridic ochii înlăcrimați spre cer și caut alinare in ploaie, in fulgi de nea, in raze de soare alintătoare, calde, neprețuite.
Lumea mea se mai prăbușește uneori.
Găsesc dezamăgiri acolo unde ,alteori, găseam ceea ce îmi făcea inima să cânte.
Ciudată inimă; cântă când e veselă, iubită, cântă și când e frântă, diferă doar tonurile, melodia, ritmul și.. bătăile. Bate repede când aleargă fericită, mână in mână cu cel care o iubește, bate greoi și trist când rămâne singură, izolată, neiubită și neînțeleasă.
Tu ai stat să-ți asculți inima?
