Baltagul apare în 1930, fiind scris de Sadoveanu în 17 zile. Acesta aduce o formulă românească inedită în peisajul epicii interbelice. Sadoveanu prezintă în roman monografia satului moldovenesc de la munte, lumea arhaică a păstorilor unde nu banul guvernează, ci tradiția și cuvântul dat, motto-ul prezent ( „Stăpâne, stăpâne/ Mai chiamă ș-un câne”) făcând trimitere directă la sursa de inspirație „Miorița”. Este un roman tradițional pentru că se constituie ca o expresie a vieţii satului românesc, a universului rural dar și a specificului
De asemenea, romanul valorifică tradiții românești: oierit, tors, ritualuri de sărbători, nuntă, înmormântare, botez etc. Lumea lui Sadoveanu este puternic înrădăcinată în credința creștină specifică poporului român dar și în obiceiurile precreștine precum vizita la baba Maranda, mulțimea superstițiilor de care ține seama cu atenție.
Timpul derulării acțiunii este vag precizat, prin repere temporale: „aproape de Sf. Andrei”, „în Postul Mare”, „10 martie”. Cadrul acțiunii este reprezentat de satul Măgura Tarcăului, zona Dornelor și a Bistriței, dar și de Balta Jijiei. Fiind un roman realist, pentru veridicitate, traseul urmat de Vitoria împreună cu Gheorghiță, pe urmele lui Nechifor, este transcris de pe hartă. Însă fiind o scriere ficțională cu valențe mitice, romancierul imaginează satul Lipanilor, Măgura Tarcăului, folosind toponime simbolice.
Motivul labirintului se concretizează la nivelul acțiunii (căutarea și diferitele popasuri, dar este semnificativ și la nivelul titlului). Baltagul (toporul cu două tăișuri) este un obiect simbolic, ambivalent: armă a crimei și instrumentul actului justițiar, reparator. De remarcat că în roman, același baltag (al lui Lipan) îndeplinește cele două funcții. Baltagul lui Gheorghiță se păstrează nepătat de sânge, deoarece este folosit pentru a se face dreptate.
Vitoria Lipan este protagonista romanului Baltagul, fiind un personaj complex. Din punct de vedere social, protagonista întruchipează tipologia muntencei. Familia Lipan este una de tip patriarhal , în care bărbatul este cel care inspiră legea, iar femeia veghează la perpetuarea ei. Absența lui Nechifor Lipan este resimțită de Vitoria ca un dezechilibru. În acest scop, femeia încearcă să-l conștientizeze pe Gheorghiță de importanța călătoriei, de faptul că el urmează să devină capul familiei. Aceasta are un caracter puternic, ea reușește să-și atingă scopul și anume aflarea adevărului despre moartea soțului ei. Viziunea despre lume a autorului se reflectă, mai ales, la nivelul statului moral al personajului feminin. Întregul comportament al Vitoriei îi reflectă verticalitatea. Aceasta respectă tradițiile și nu își poate găsi liniștea până în momentul în care realizează ritualul înmormântării, prin care sufletul soțului său va fi legat de traditiile crestine. Vitoria Lipan păstrează aceeași lege a tradiției în care încearcă să-și educe și copiii. Incluzând gestul final, când îl îndeamnă pe Gheorghiță să-l lovească cu baltagul pe Calistrat Bogza, trebuie interpretat ca fiind unul moral. „A răzbuna” înseamnă, pentru Vitoria, restabilirea binelui, a ordinii.
Baltagul rămâne o lucrare reprezentativă pentru viziunea despre lume a unui autor care a optat pentru o scriere hibridă, roman realist cu substrat mitic, ca să evidențieze faptul că tradiția și modernitatea nu reprezintă două forme opozitive, ci complementare, prin care ființa umană se poarte raporta la lumea în care trăiește
