Orion Cronicile Împăratului

Amintiri

Atât de vag a rămas tot în mintea asta zbuciumată și frântă în mii de cioburi. Parcă mai ieri eram liber, neștiutor, plin de viață și fără de grij. Încă aș putea simți mirosul trandafirilor din grădina interioară a Sântului palat, unde des mă relaxam după obositoarele și interminabilele discuții cu nobili,  unde rareori și cu multă răbdare și sudoare ajungeam la un consesn. Stăteam singur,priveam într-o liniște asurzitoare și într-o atmosferă parcă ruptă din cărțile cu basme pentru copii, trandafiri de un negru care mai avea puțin și te înghițea.  Mă ajutau să uit de toate problemele imperiului și de toate prostiile pe care le înghițeam și răbdam din partea atâtor oameni. Nu cred că am fost o persoană rea, egoistă sau mincinoasă.  Nici în cele mai negre gânduri și dorințe n-am putut să-mi imaginez cumva rău și suferințe ce ar putea distruge bunăstarea oamenilor mei..Ah!O singură lacrimă atât am putut vărsa pentru ei în egoismul și nebuniile care mau cuprins în cele din urmă la finalul să zic mici mele domni. Îmi vine a plânge,a râde și a urla cât mar ține plămâni.N-am putut promisiunea a-mi ține,nu doar de popor ci și de cea care într-un final un sărut atât de jalnic mi-a oferit.Doamne.Câte lucruri îmi vin a spune,câte sentimente și câte a putut trăi acest suflet prăfuit.Decizi mici și mari care au schimbat atât de radical viețile sărmanilor locuitori.Unele din ele au fost atât de minuțios calculate,am întors de nenumărate ori subiectul pe toate părțile posibile până când în cele din urmă am ajuns la cea mai benefică decizie care să ridice imperiul. Dar n-am să uit și deciziile luate la nervi și la impulsuri distructive.Pe acelea le regret și le voi regreta o eternitate. Deși în exterior nu se vedea că am fost afectat la fel de mult de acele decizi cum au fost afectați însă direct și fără șansa de a se apăra bieți oameni în fața mea. Atunci dacă as fi încercat să mă stăpânesc poate asta nu sar fi întâmplat.Unul singur a putut vedea prin toate veșmintele și podoabele cu care am fost acoperit. Singurul care a fost cu mine de la început și care nu ma trădat de fel.
Și acum parcă îl aud pe Zaio cum mă critică și pune la îndoială deciziile luate. El a fost singurul care mia fost cu adevărat alături și în care îmi puteam pune toată încrederea. Nu ma dezamăgit niciodată și nu ma minți defel.A fost cu mine dinainte să urc pe tron și dinainte să particip la rămăsagul domnului. Cum îmi punea uneori deciziile la îndoială și cum îmi spunea părerea sinceră despre subiect și mereu având la el argumente care să-mi închidă gura. Ș-o spun pe aia dreaptă mi-a plăcut sinceritate asta la el,nu-l interesa pe el că eu eram regele si el subalternul,vedea doar ce e bine pentru imperiu și cum să-l ocrotească.Cred că de aceea i-am permis uneori să treacă peste cuvântul meu.
Țin minte dacă nu îmi joacă mintea feste că a fost o dată o discuție despre un boier și cererea lui la care eu și Zaio nu ne-am putut pune de acord deși mi se pare imposibil acest lucru.

- Alteță! De ce nai fost de acord?

- Zaio,știi părerea mea.

- Așa-i! Nu vă pun la îndoială judecata.

- Dar!

- Doar spun că...

-Spune! Nu o lua pe ocolite

- Boierul Aluan are dreptate.

- Hmm...

- ....

Oare ce i-am răspuns atunci?
Nu mai țin minte,totul este vraiște în capul meu. Apar și dispar tot felul de episoade din trecut.Parcă ma bătut cineva atât de tare încât trupul meu tot refuză să se mai miște. Și mintea mea stă în loc,parcă se alină și se consolează doar cu amintiri frumoase din viața mea. Dar oare chiar asa să fie? Am trăit doar lapte și miere? Nu înțeleg de ce mintea îmi reprimă amintirile dureroase sau eșecurile. Nu înțeleg de ce sunt conștient de asta sau de orice alt ceva. Totul e vag și anapoda. Parcă aș privi într-o oglindă sfărâmată în mii de cioburi încercând să văd în ia ceva. Dar oare ce vreau să văd? E ceva ce trebuie să știu? Oare ce ascunde mintea de mine sau nu? Subconștientul mi-a preluat trupul și-l conduce el. Parcă aș fii un simplu spectator ce privește o piesă de teatru,unde joacă chiar trupul său.
Însăși mâinile și picioarele ar cunoaște acest scenariu scris de el sau ea? Amândoi? De ce am oare această neliniște?Mă înjunghie și mă apasă, dar nu simt nicio durere în tot trupul.Ciudat.
În acest întuneric,fără de sfârșit, parcă se chinuie în agonie un sunet să ajungă la mine.Luptă,trece peste toate durerile și nebuniile doar să poată ajunge la urechea mea.Dar vai sunt atât de departe sau prea aproape,să pot să-l înțeleg.Dar chiar vreau să-l înțeleg?Să-l lasa sa ajungă la mine?