Colecționarul de inimi - Finalizată(în curs de rescriere)

Havva

Nu îmi vine să cred că în prima mea zi de stagiar stau într-o baie și spăl un tricou.

Și nici măcar nu e tricoul meu.

Am sugerat să iau tricoul acasă și să îl spăl la mașină, dar domnul detectiv drăcos nici măcar nu a vrut să audă.

De parcă aș face lucruri neortodoxe cu tricoul lui.

Om nebun! Imediat cum am ieșit din lift și-a dat tricoul jos și l-a aruncat în capul meu.

Storc bine apa din tricou și ies din baie. Următoarea mea destinație: biroul domnului Dylan Brown.

Bat cu respect în ușă, iar răspunsul lui nu întârzie să apară. Intru în birou și spre ghinionul meu poartă alt tricou, tot negru.

Aș fi vrut să îi văd și bustul gol, nu doar spatele. La naiba, Havva! Nu mai visa prosto! E șeful tău! Îmi spun în gând.

̶ V-am adus tricoul. Spun și i-l întind.

Acesta îl apucă și îl așază pe spătarul scaunului, la uscat.

̶ Am primit raportul pentru cadavrul din morgă.

Doar dau din cap și îl las să continue.

̶ Apropie-te să vezi și tu ce scrie aici.

Îl ascult și mă duc lângă el.

Pe prima pagină e o poză cu un băiat, adolescent, viu. Era chiar un băiat frumos. Acum zace mort, la subsol.

̶ Benjamin Chard. Citesc numele cu voce tare.

Domnul Brown se uită la mine și îmi înmânează dosarul.

Îl răsfoiesc puțin și rămân stană de piatră când văd poza cu cadavrul lui.

În mijlocul pieptului, în locul unde trebuia să fie inima, e doar o gaură neagră. Criminalul i-a scos inima din piept.

Oare ce a făcut cu ea?

Dau pagina și în față îmi apare o inimă de lemn, plină de sânge.

̶ Sculptura aia din lemn era în locul inimii lui.

̶ A câta victimă este?

̶ A 13-a. Într-un an și jumătate.

Un an jumate? Mă întreb dacă a mai făcut alte victime, iar cadavrele nu au fost găsite.

̶ Ce se știe despre criminal? Îmi întreb superiorul.

̶ Nu prea multe. Acum hai înapoi la subsol.

Vreau să știu mai multe despre criminalul acesta. Să încerc să îi fac profilul.

Vreau să înțeleg ce l-a făcut să ucidă. Dacă o face din plăcere sau din răzbunare.

̶ Noi îl numim Colecționarul de inimi. Îmi spune când deja suntem în lift, în drum spre noul meu amic.

̶ Dar ce face cu inimile? Îl întreb plină de curiozitate.

̶ Presupun că le mănâncă.

̶ Un criminal canibal?

̶ Dacă te sperie poți renunța oricând.

̶̶ Nu mi-am dat seama că gândisem cu voce tare. Dar criminalul ăsta nu mă sperie deloc, ba din contră vreau să îl cunosc și să îl capturez. Îi răspund detectivului.

Restul zilei îl petrec până la prânz în compania lui Benji, cadavrul din morgă. Apoi de la prânz stau în birou cu detectivul Brown și învăț cum să completez rapoarte și alte chestii birocratice, pe care deja le știam de la facultate.

Când îmi termin programul sunt plăcut surprinsă să îl văd pe Eli în fața clădirii.

Eli este vărul meu și avem aceeași vârstă, dar și același nume de familie.

În rest nu prea avem nimic în comun, dar suntem cei mai buni prieteni.

Am fost la aceeași grădiniță și am fost colegi de clasă până în ultima zi din liceu. La facultate drumurile noastre s-au separat, el studiind chimia, iar eu criminalistica.

̶ Ți-a fost dor de mine, lăcrămioară? Mă întreabă, iar eu îi sar în brațe.

̶ Ști bine că mi-a fost, pălugă.

̶ Ești tu prea pitică lăcrămioară, spune râzând de înălțimea mea.

Eu nu sunt chiar atât de pitică, dar Eli e un adevărat uriaș. Un băiat cu părul de culoarea nisipului și ochii de culoarea ierbii.

Că venind vorba de iarbă, sper că a adus ceva la el.

— Am adus ceva bun, să sărbătorim îmi spune el când urcăm în mașină.

Știam eu că vărul meu nu mă va dezamăgi.