,, Și deși aveam tot se simțea ca și cum nu am nimic"
,, Și deși eram cunoscut global, mă simțeam atât de singur"
Ryan, un cântăreț cunoscut global și apreciat de foarte mulți fani, realizează că viața nu se rezumă doar la faimă și bani. Visul ori...
Ops! Esta imagem não segue nossas diretrizes de conteúdo. Para continuar a publicação, tente removê-la ou carregar outra.
_____________________________________________
- Iar în final, unul dintre cele mai așteptate premii ale serii, pentru cel mai bun album solo al anului, se ofere lui Ryan Blake. Anunțul bărbatului fiind imediat urmat de un rând puternic de aplauze și o mulțime foarte agitată. Mă ridic de pe scaunul meu și mă îndrept spre scena unde toată lumea aștepta discursul meu. Discurs pe care mi-aș fi dorit din tot sufletul să nu îl țin.
- Bună seară ,tuturor! As vrea să vă mulțumesc în acest mod tuturor celor care m-au susținut și au avut încredere în mine. Deși tot ce vedeți în fața camerelor sunt râsete și zâmbete, în realitate nu e doar așa. Am muncit foarte greu să ajung aici și am făcut foarte multe sacrificii- brusc gândul îmi zboară la părinții mei. Mi-aș fi dorit să le fi putut mulțumi pentru ce am ajuns și să le aduc un merit așa cum făceau toți ceilalți artiști care urcau pe această scenă. Dar spre deosebire de ceilalți artiști, părinții mei s-au stins, luminând doar golul din sufletul meu. Pierdut în gânduri m-am trezit când unul dintre prezentatori m-a prins de umăr și mi-a înmânat premiul. O lacrimă se revărsă atunci de pe obrazul meu, simțind cum toate privirile mă urmăreau. Nu plângeam pentru premiul pe care l-am primit. Nu erau lacrimi false de fericire pe care le foloseai ca să atragi atenția publicului. Erau lacrimi de durere. Lacrimi de dor pe care le vărs de fiecare dată când realizez ce singur sunt în lumea asta atât de mare.
Mă îndrept jenat spre culise încercând să nu fac momentul și mai penibil decât a fost. Uram când chestii de genul mi se întâmplau., știind că a doua zi presa va fi plină de articole cu numele meu. Câteodată uram faptul că eram cunoscut. Pentru alții poate era cel mai mare vis și și-ar fi dorit să aibă viața pe care eu o am. Dar deși aveam totul, se simțea fără rost și vag. Mă așez pe un scaun și încerc să îmi calmez sentimentele care ardeau acum în interiorul meu.
- Ți-ai adus aminte de părinții tăi, nu-i așa? spuse o voce feminină în timp ce ocupă un loc lângă mine.
- Da. Murmur mai mult pentru mine și îmi îndrept capul spre persoana care încerca să mă calmeze.
- E ok! Ai stârnit multă atenție din partea publicului, dar gândește-te la partea bună. Datorită ție jurnaliștii vor avea cum să își hrănească întreaga familie, și pe cea a vecinilor.
- Nu mă ajuți deloc, Rosé. Mă încrunt spre aceasta, stârnind un chicot din partea fetei.
Rosé era o cântăreața la fel ca mine, cu care am avut prima mea colaborare. A fost un proiect de succes în care amândoi ne-am implicat extrem de mult. De atunci suntem foarte apropiați, spunându-ne aproapte tot unul celuilalt. Ea știa de părinții mei și de dorul pe care îi purtam pentru aceștia.
Părinții mei au murit la câțiva ani după ce eu am intrat în această industrie. Nu aveam cea mai bună relație pe atunci, datorită dorinței mele oarbe de a fi cântăreț. Cariera cu care ei nu erau deloc de acord, spunându-mi că nu o să am succes și că o să mor de foame. Tipic părinților. Dar eu nu i-am ascultat și mi-am urmărit visul. Într-un final au acceptat că asta este cea ce îmi doresc și au renunțat la ranchiuna pe care o țineau. Dar când în sfârșit lucrurile se îmbunătățiră, aceștia au murit într-un accident de mașină. Nimeni nu știe exact cauza accidentului, iar faptul că nu aveam pe cineva pe care să îl pot învinovăți pentru tragedia trăită, m-a facut să mă scufund în durere până am acceptat realitatea. Presa spunea că părinții mei au fost omorâți din cauza geloziei pe care o aveau pentru succesul meu, dar eu am preferat să nu includ această teorie în capul meu, spunându-mi că așa a fost să fie. Dar al naibii ce tare a durut perioada ce a urmat după moartea lor. A fost perioada în care eu am scris cele mai multe melodii. Melodii pe care nu le-am lansat niciodată, datorită durerii pe care le emanau versurile.
- Vrei să ieșim să bem ceva împreună după ce se termină toate porcăria asta de premieră? Rupse aceasta liniștea dintre noi doi.
- Sincer...Da. Chiar mi-ar prinde ceva alcool care să mă facă să uit de ce tocmai s-a întâmplat.
,, Pentru succes" strigară toți în cor, dând pe gât lichidul amărui pe care îl ținea fiecare în mână. Barul răsună de râsetele și țipetele care veneau de la masa noastră. Rosé a invitat grupul nostru comun de prieteni format din alți artiști și dansatori cu care noi am lucrat împreună. Ideea de a bea singuri nu i-a sunat prea bine femeii, spunând că oricând paparazii ar putea apărea de după ușă, ieșind alte zvonuri în care noi doi ne întâlnim din nou.
Toate lumea se bucura și împărtășea povești, iar în celalalt capăt eram eu. Schițând un zâmbet fals pe buze și dând peste gât fiecare pahar care cu alcool care îmi era turnat. Deobicei nu eram fanul băuturilor alcoolice, dar în seara asta simțeam nevoia să uit de momentul jenant de pe scenă.
Timpul a trecut fără să îmi dau seama, iar toată lumea acum ori dormea pe mese, ori încercau să se ridice și să plece acasă. Mai prejos de ei nu eram nici eu. Mă simțeam atât de amețit, simțind cum capul mi se învârte de fiecare dată când îmi mișc privirea în jur. Mă simțeam bine. Mă simțeam într-un fel eliberat. Am încercat să mă ridic și să mă duc la baie, dar am fost oprit de sunetul unui aparat de fotografiat. Nu unul, ci mai multe, barul fiind imediat umplut de luminile blitz-urilor ce ne captau fața fiecăruia dintre noi. Iritat m-am îndreptat spre aceștia cu scopul de ai îi opri din a ne fotografia, sprijinindu-mă de orice îmi apărea în cale, deoarece picioarele nu mă mai ajutau în acest moment. Dar până să ajung la intrare, picioarele mele au spus stop joc, prăbușindu-mă la podea, unde totul a devenit blanc.
_____________________________________________
A doua zi dimineață m-am trezit cu o durere îngrozitoare de cap. Nu îmi mai puteam aduce aminte de ce s-a întâmplat aseară. Tot ce știam este că m-am trezit acum în camera mea. Hainele îmi miroseau puternic a alcool, aproape intoxicându-mă cu mirosul. M-am ridicat încet din pat și m-am dus să fac un duș pentru a scăpa de mirosul de alcool. Apa caldă se prelingea ușor peste corpul meu. Mă simțeam slăbit și obosit. După ce ies din duș mă sprijin de chiuvetă și îmi spăl mâinile cu apă rece. Senzația rece de pe pielea mea amestecată cu căldura pe care o emana corpul meu de la dușul fierbinte îmi dădea o stare plăcută de liniște. Mi-am ridicat fața spre oglindă unde am dat de un chip palid cu ochii umflați din cauza cearcănelor. Arătăm ca un zombie. Îmi înfășor un prosop în jurul taliei și ies din baie unde privirea îmi zboară spre telefonul care lumina și bâzâia non-stop pe noptieră. Picuri de apă îmi alunecau din dezastrul ciufulit din capul meu. Când deschid telefonul observ zece apeluri pierdute de la impresara mea care cel mai probabil fierbea după ce a văzut știrile.
Deschid din curiozitate cel mai cunoscut site de știri și mare nu îmi fu mirarea când pe prima pagină a site-ului era scris îngroșat numele meu.
,, Ryan Blake prins beat într-un bar din oraș, după discursul jenant pe care acesta l-a ținut la decernarea de premii. Momentul de liniște pe care artistul l-a oferit publicului a stârnit priviri suspicioase din partea tuturor. Să fi fost atât de prost discursul în cât acesta a început până să și plângă? "
Wow. Obrajii mi s-au colorat instantaneu în roșu după ce am citit articolul. Nu pot să cred ce ticăloși pot fi unii oameni. Se putea întâmpla oricui, nu trebuiau să scrie rahatul ăla în articol. Arunc telefonul lângă mine și îmi duc palmele spre față oftând zgomotos. Momentul meu de reculegere fu întrerupt de un apel de la Rosé.
- Ai văzut articolul?
- Da. Nu pot să cred cât tupeu au avut când l-au scris. O să vorbesc cu manager-ul să văd ce pot rezolva. Apropo mulțumesc că m-ai adus acasă. Sper că nu ți-am creat probleme.
- Legat de asta. Râde femeia nervos și continuă. Nu eu te-am adus acasă ci un bărbat de la bar.
- Ai lăsat un necunoscut să mă ducă acasă? Dacă îmi lua ceva din casă? Sau dacă mă vindea pentru trafic de persoane. Te-ai gândit măcar puțin?
- Sincer nu a mai fost nimic în capul meu după ce i-am văzut chipul. Arată al naibii de bine. L-aș fi rugat să mă ducă pe mine acasă și să stea acolo pe timpul nopții, dar deja se oferise să te ducă pe tine. Plus că ești în siguranță. Ar trebui să îmi mulțumești.
- Da. Mulțumesc că m-ai lăsat pe mâna unui străin. Trebuie să ajung la studio. Te sun eu mai târziu.
Închid telefonul și mă duc să mă schimb pentru a pleca spre studio să mă confrunt cu impresara și manager-ul meu care cel mai probabil îmi voiau capul în momentul ăsta.
