Consoarta DIAVOLULUI

Prolog

       O scânteie din focul din soba sare și ii atinge puțin rochia , privesc la stăpână acestui conac cum pufnește iritata și se retrage grăbit de lângă foc .

   — Noelle , nemernica mica! Din cauza ta rochia îmi este distrusa . Spune și vine cu pași grăbiți în direcția mea .

   Îmi plesnește cu putere obrazul cu palma sa . Și imediat îmi simt locul arzând și ustura ca naiba .

   

   — De ce nu ai ținut focul mai domol ! După ce ca trebuie  sa te mai și hrănesc.  Tu ca o nemernica ce esti , nu îmi ești utila la nimic . Un copil zdrențuit plin de mizerie , ai avut noroc ca ducele are mila de un plod ca tine . Nici acum nu îmi vine a crede ca prea iubitul meu duce a putut sa se lege de curva de mumata.  Spune scârbită,  și își ridica poalele fustelor , îndreptându-se spre ușă , și ieșind vijelios .

  

  Lacrimi de amărăciune încep sa cada domol pe podea , șterg cu mânecă.  Și ma ridic încet de pe jos . Sufletul meu urla de durere , simțeam ca rămân fără aer . Și acum îmi aduc aminte acea scena macabra , cum ducesa de Vella îmi acuza prea iubita și prea miloasa mea mama de vrăjitorie.  A fost arsă pe rug , în fata mea . Pe atunci aveam vârstă de 8 ani , toți știam ca sunt copilul din flori al ducelui . Dar pe mine nu au putut sa ma ardă ca pe mama , ducele a fost atât de furios în acea zi când ducesa ma prins de mână și a încercat sa ma lege cu mama . Dar nici nu a apucat sa facă doi pașii ca ducele ma tras violent în spatele lui .

   ,,  Atunci când îmi vei dărui un copil poți sa faci ce vrei cu acesta , pana atunci Noelle este copilul meu . "

 

  Știu ca atunci când ducesa va rămâne grea , pe mine ma vor ucide . Doar atât a putut  face ducele pentru  mine,  și îi voi fi veșnic recunoscătoare pentru  bunătatea lui . De aceea , eu voi fugi.  Nu știu cum dar instinctul îmi spune sa fug , ducesa a început sa aibă pofte ciudate și stări de voma . Am auzit chiar câteva servitoare ca sunt simptomele unei sarcini . De aceea în noaptea aceasta voi fugi , viscolul îmi va face urmele sa se piardă  și nu ma vor găsi.

   Voi dispărea ca o năluca și cu timpul vor uita de prezenta mea .
   Soarele începe sa se piardă , și cu fiecare ceas care trecea deveneam din ce în ce mai agitata .   Furtuna de zăpadă se întețea , și eu tiptil , tiptil am intrat în cămară cu provizi . Am îndesat într-o traista câteva de ale guri , și am ieșit la fel de repede cum am întrat.  Când am întrat în odaia ce îmi era camera am răsuflat ușurată, îmi simțeam inima în gat cum zvagnea puternic.  Niciodată nu am furat de la conac , dar aveam nevoie de câteva provizi sa supraviețuiesc măcar câteva zile pana îmi găsesc un loc. 
  Ușor și cu grija mi-am îmbrăcat toate hainele pe mine , sa îmi tina de cald . Am deschis ușor fereastra și aerul rece mia întrat rapid în plămâni,  era greu și îți îngreuna modul de respirație.  Miam pus o cârpă pana la nas , doar ochii ii mai avem la vedere .

  Am sărit geamul și am făcut contact cu zăpadă,  mam tarat puțin pana am ajuns la o porțiune mai tare , și pe care o puteam calca cu piciorul . Și am început sa o iau la pas încet prin nămeți  și prin vântul ce bate cu putere . Pădurea suera și urla de îți îngheța inima în tine de frica . Dar am strâns din dinți și am continuat sa merg  fără sa ma opresc . Nu știu câte ore au trecut sau pe unde am ajuns dar pădurea era din ce în ce mai deasa .
   Începeam sa simt oboseala în oase , frigul reușise sa îmi între prin multele straturi de haine . Și ochii abia de mai zăceau ceva .

   Fără sa conștientizez ca am leșinat sau am căzut,  am simțit ceva umed pe față.  Deschid încet ochii , dar ii închid imediat înapoi , lumina era prea puternica . Îmi mai încerc încă o data norocul și de data asta reușesc sa deslușesc o creatura mica ce stătea liniștită la mine pe piept . După cum arata , cred ca este un pui de lup . Ma ridic și el ma privește curios .  Ii zâmbesc și îl vad ca se luminează la față.

   — De ce ești singurel? Oare unde este mămică ta ! Spun și el începe să meargă în fata .

  Îl urmăresc,  și când vad balta de sânge și un lup era sfârtecat  . O stare de voma ma apuca , dar observ cum puiul se duce la capul lui și începe sa facă niște sunete mici , ascuțite.  Ca și cum iar vorbii . Dar bietul pui nu va primi nici un răspuns înapoi.  Ma îndrept spre el și îl iau în brate .

   — Stai linistit,  eu te voi proteja ! Spun și ii ating capul blând.

    Săracul pui , a fost despărțit de mama lui prin cel mai crud mod . Exact ca și mine .
   Îmi continui mersul prin zăpadă,  frigul mia întrat de mult în oase , dar un singur lucru îmi mai încălzește inima.  Puiul le lup , ce a adormit cuibărit în hainele mele . Emana căldură și îmi dădea o stare de siguranță.  Ma făcea sa nu ma mai simt singura .
   După multe văi,  și mult mers pe jos am ajuns la un pod din lemn putred , un hău adânc se ducea în jos și sunetul apei ce lovea stâncile se auzea puternic , ca un ecou . Îmi înghit cu putere nodul din gat , și prind cu o mana frânghia ce era pe post de sprijin . Încep sa merg cu pași mici și lenți,  lemnul trosnea sub greutatea mea și încercăm din răsputeri sa nu întru în panica.  Deja trecusem cu câțiva pașii de jumătate podului când un trosnet și un sunet de rupt se auzea de pe partea cealaltă  a hăului . Îmi întorc privirea și vad ca podul începe să se prăbușească.  Îmi iau avânt și încep sa alerg cat ma tine inima pe partea cealaltă  . Când am simțit pământul sub picioare mam prăbușit și am început sa plâng.  Îmi întorc privirea și vad ca podul nu mai era , se pare ca nu mai am cale de întoarcere. 

   Ma ridic încet de pe jos și încep sa o iau iar la pas spre necunoscut. În partea aceasta pădurea era atât de deasa ca simți fiori numai când te gândești ca aici e posibil sa nu fie nici urma de om .  Singura în pustiu . DAR E MAI BINE DE CÂT SA MOR.

  Am revenit cu o noua serie , în sfârșit  mi-am găsit și eu un pic de inspirație.  Chiar voiam sa mai scriu ceva . Sper sa va placa !