Corupt (Varianta Mea)

Capitolul Unu

ACUM  PATRU ANI

Ora 5:55 dimineața.
  Iar mă trezesc înainte de răsăritul soarelui și înainte ca alarma să sune.    Nu e prima dată când se întâmplă acest lucru. Îmi place noaptea. E singurul interval de timp în care pot sta liniștită,fără să îi aud pe tata sau pe Trevor. Nu am cea mai bună relație cu ei deși mi-aș dori. Tata este mai mult plecat la muncă dar atunci când este acasă, viața mea este un calvar. Desigur, Trevor se asigură că are cine să îi ia locul atunci când el este plecat. Nu am înțeles niciodată ce au cu mine. Știu doar că nu trebuie să pun întrebări, să tac și să fac cum imi spun ei. Dacă nu, ei bine... Mă fac ei să tac.
Mama e mereu indiferenta dar,are grijă să îmi mai spună că trebuie sa fiu întotdeauna o domnișoară,drăguță, atentă,politicoasa, să nu fiu rușinea  familiei Crist. Și bineînțeles să pun mâna pe un băiat cu mulți mulți bani, așa cum a făcut ea. Că sentimentele nu contează. Oricum se duc cu anii. Dar banii rămân mereu și sunt buni în orice moment. A, și să am grijă de mine, căci bărbatul pe care îl voi avea se va uita mereu după altele iar, eu, trebuie să fiu mai presus decât toate.
Fratele meu cel mare, Michael, abia vorbește cu mine. De fapt cred că vorbim doar când ne sunt zilele de naștere. Un "La mulți ani!". Michael e mereu indiferent cu toată lumea, în afară de Rika Fane. O place. Chiar foarte mult. Nimeni nu observă asta. În afară de mine. Rika este o fată frumoasă și deșteaptă într-adevăr. Doar că nu pot să o sufăr. Nu am un motiv anume. Poate e din cauza faptului că ea a primit și primește mai multă atenție de la părinții și frații mei mai mult decât am primit eu vreodată de la aceștia. Și în plus ea are și o familie superbă. O mamă iubitoare și un tată grozav. De fapt, tatăl ei, ținea mai mult la mine, decât a făcut-o tatal meu vreodată. Acesta a mers cu mine până la aproape 13 ani peste tot. A fost cu mine în prima zi de școală și a fost cu mine să îmi cumpăr haine și rechizite în fiecare an. Nu înseamnă mult pentru alții dar pentru mine a fost un gest foarte frumos. În plus el mi-a plătit și toate costurile legate de școală. O bucurie pentru părinții mei care nu trebuiau să mai scoată vreun ban din buzunar pentru mine, iar toate fondurile să se ducă în fundul lui Trevor. Nu sunt rea, doar că aceștia i-au făcut toate poftele încrezutului de Trevor. Si deși nu o suport pe Rika, sper să nu se căsătorească vreodată cu Trevor. Nu vreau să trăiască un chin cu acesta o viață întreagă. Desigur totul sa schimbat în momentul în care tatăl Erikai a murit într-un tragic accident de mașină. Mă bucur într-un fel că nu am fost cu ei. Și ma bucur că Rika a scăpat cu viață. De atunci cam locuiește la noi. Mă mir cum nu iau oferit dormitorul meu. Imi pare tare rău că sa ajuns la asta. Mama ei a început să bea și din cauza asta, nu se mai ocupa în vreun fel de fiica ei. Și uite cum într-o singură zi, se poate distruge o familie întreagă. După accident Rika sa ales cu o cicatrice pe gât pe care Trevor încearcă să o facă să și-o ascundă. Un ticălos. Iubește doar corpul. Urăsc băieții de genul. Nu că aș avea prea multa experiență cu ei. Am 15 ani și nu am avut primul sărut. Din cauza faptului că sunt o tocilară și în plus mai mult ca sigur Trevor a băgat strâmbe despre mine. Nici că ma interesează băieții acum. Imi doresc să îmi termin scoala si să plec departe la facultate. Singurul lucru pentru care as veni înapoi ar fi să îl văd pe bunicul. Singura persoana care mă apreciază din toată familia. Îl iubesc din toată inima. Și pe el, dar și pe bunica. Ei și verii mei mai mari sunt singurele persoane în fața cărora pot să cant. Iar bunicul își dorește să fiu o cântăreață în viitor. Și mă susține din plin. Doar că nu am curajul sa cant în fata nimănui. Nu. Prea mulți ochi care se holbează la mine. Sper să se schimbe asta o dată și o data. Sunt destul de timidă în fața persoanelor. Bunicul mereu îmi spune să fiu mai curajoasă căci nu mă ajuta timiditatea aceasta în viață, deoarece este foarte crudă. Însă nu pot. Acest lucru probabil este din cauza fratelui meu și a părinților. Niciodată nu m-au susținut în ceea ce îmi doresc să fac cu adevărat. Sau nici măcar nu au știut ce îmi doresc. Sau probabil nici nu i-a interesat. Tot ce își doresc este să mă vadă plecată. De multe ori am vrut să fac acest lucru. Am vrut să mă mut la bunici, dar bineînțeles că tata m-a adus de fiecare dată acasă. Cu forța dacă trebuia. Bunicul nu îi putea face nimic. La urma urmei este tatăl meu, deci poate să îmi facă ce își dorește. Iar de fiecare dată, tata imi spunea să mulțumesc că încă îmi permite să merg la bunicii mei, deoarece el credea că îmi umflă capul cu prostii. Bineînțeles Trevor nici nu calcă pe acolo în afară de sărbători sau zilele de naștere a membrilor familiei mamei. Tata, deși este un dobitoc, nu a îndepărtat-o nici pe mama, nici pe noi de familia acesteia,permițându-ne să îi vedem de ori de câte ori ne doream. Michael, mai vine la ei de câteva ori pe lună. Mă vede de fiecare dată, dar nici nu îmi dă vreun salut sau un simplu "Bună, Lexa!". Nu cred că îl interesează de mine. Altfel, de ce nu îl oprea măcar pe Trevor din a mă teroriza zilnic. Dar un lucru știu sigur. Michael, nu este Trevor în nicun fel. Și nici nu se înțeleg absolut deloc. Poate e moștenire de familie. Nici mama nu se înțelege cu fratele ei. De asta când vin în Thunder Bay, stau la bunicii mei. Fratele mamei și soția lui știu bine ce se intampla în familia noastă. Doar ca nu se bagă. Nu le pasă. După o cearta aprinsa cu mama, atunci când eram mică, nu și-au mai vorbit. Sunt curioasă despre ce era cearta aceea. Am văzut în trecere totul. Se întâmpla în living. Îmi luam un pahar de apă și am auzit-o pe mama spunandui unchiului meu că nu are vreun drept să îi spună ce să facă. Am prins viteză în picioare și am zburat pe scări până în camera mea și, în cele din urmă, am adormit. A doua zi verii mei, și-au luat la revedere de la mine și de la Michael. Varul meu mi-a spus că nu ne vom mai vedea des. Și așa a și fost. Din acea zi ii mai vedeam doar în vacanța de vară, de ziua mea, a lui Michael, a mamei, și în vacanța de iarnă. Bineînțeles că mama a vrut să păstreze în fața orașului poza unei familii frumoase și unite, deci suporta câteva ore, în câteva zile pe an prezenta fratelui ei. Asta,dar si din cauza faptului că mama, își respecta parintii,iar ei își doreau familia unită și fericită. Tata nu participa la aceste evenimente. Mereu găsea o scuză bună.
Tresar când aud soneria ceasului. Deja 7:00 dimineața. Doamne! M-am pierdut în gânduri din nou. Mă ridic din patul meu confortabil, și văd pe umeraș, agățată de cuierul ușii mele negre, uniforma de școală. Mă arunc în pat din nou. Nu voiam la școală. Uram acea uniformă. Uram acea școală. Mă ridic până la urmă știind că azi, după ore, am să mă duc la bunicul să îi povestesc cum a fost prima zi de școală. Merg spre baie. Mă dezbrac de pijamale si intru în cabina de duș. Dau drumul la apă. Rece. Foarte rece. Imi plăcea să fac duș cu apă rece gheață dimineața. Îmi fac repede duș, apoi ies și îmi iau halatul albastru. Sunt fata, dar culorile mele preferate sunt roșu și albastru. Mă spăl pe dinți, imi curăț fata cu apă micelara, apoi mă spăl cu săpun, mă șterg și mă dau cu cremă. Imi place să fac asta deoarece mi se pare că am fața mai ușoară. Îmi prind jumatate din păr la spate și scot câteva șuvițe. Îmi place să îl țin mai mereu așa. Parul meu nu este lung dar nici scurt. Este potrivit. Și îmi place. Îmi îmbrac uniforma, imi iau ștrampii negri, deoarece niciodată nu imi arat picioarele goale, pantofii negri, imi iau rucsacul și cobor jos. Mama era deja acolo. Normal, Michael, Damon, Will și Kai. Înțeleg că sunt prietenii fratelui meu încă de la grădiniță dar serios, ei nu au casă? Nu că aș avea ceva cu ei. De fapt, aceștia nu păreau să aibă vreo problemă cu mine. Desigur și Rika era aici. Se putea? Nu, normal că nu.
-Lexa? Ce te-ai oprit așa pe scări? Îmi spune mama, care pare supărată.
Nu observasem că am rămas blocată pe scări.
-Sigur sunt emoțiile primei zile de școală din săptămână, doamnă Crist. Spune Will.
Ce ciudat. Ziua începe prea ciudat. Will? Să spună ceva care să o facă pe mama să mă lase în pace? Mult prea ciudat. Cobor jos și mă pun la masă. Nu am un loc stabil, așa că de această dată, nimeresc să stau lângă Rika.
-Trevor iar întârzie, mamă? O întreabă Michael.
-Probabil iar a stat până târziu. TREVOR! strigă mama.
De sus de aude vocea lui
-Imediat mamă!
Imediat la naiba. A mai durat vreo 10 minute, timp în care Michael părea să își piardă mințile.
-Mamă! De ce nu putem mânca? O să întârziem cu toții din cauza corconitului de Trevor! Zice Michael pe un ton surprinzător de calm.
-Te rog frumos să nu vorbești așa despre fratele tău! Mai acordai puțin timp. Îl mustrează mama.
-Până și Lexa este gata mai repede decât el, iar ea este fata.
O, nu! Michael ce ai făcut? De ce mai adus în discuție? Mă înroșisem toată și mi-am băgat capul în pământ. Este prima dată când se întâmplă ceva de acest fel. Michael nu mă aduce în discuție.
-De ce trebuie să o aduci și pe ea în discuția aceasta, Michael? Sare mama ca arsă.
-Pentru că și ea e parte din familia asta, în cazul în care ai uitat.
"O nu! Michael, ce tea apucat în dimineața aceasta?"
-Ști ce? Îmi iau de mâncare pe drum spre școală. Haideți băieți! Spune asta în timp ce se ridica de la masă. Dar înainte să plece spune ceva cu totul incredibil. Lexa, vi?
Eu? Cu ei patru? Ce naiba l-a apucat azi? Nu prea aveam de ales. Dacă vroiam să ajung la timp la liceu, și mai si voiam să mănânc ceva, trebuia să plec cu ei. Nimeni nu mă ducea la școală, deci mergeam pe jos. Trei km,zi de zi. Iar dacă Trevor întârzia dimineața, întârziam și eu. El și Rika mergeau cu mama cu mașina. Eu se parea că nu am acest privilegiu. Mă ridic de la masă și dau din cap spre Michael.
-Imi pare rau mamă, dar, deja sunt în întârziere. Și era adevărat.
Ies pe ușă și dau să plec. Mă gândeam că Michael nu vorbise serios. Că doar voia să nu mă mai pună și pe mine să aștept după Trevor și să întârzii. Doar că...
-Lexa! Ce faci? Urcă în mașină! Imi spune pe un ton grav,cu paltonul meu negru în mână. În graba mea, uitasem de el. Ciudat. Nu se întâmpla asta des.
Nu aveam ce să mai spun. Oarecum imi era puțin frică de fratele meu cel mare. Deși Michael niciodată nu și-a permis să ridice tonul la mine, darămite să mai ridice mâna la mine.
Mam urcat în mașina lui, Mercedes Benz G-Class. A schimbat vreo doua vorbe cu Kai, apoi sa urcat la volan și a pornit motorul. Mă uitam pe geam dorindu-mi să ajungem mai repede. La un moment dat, Michael a oprit mașina. Mă gândeam că oprise să își ia mâncare, având în vedere că așa a spus acasă. A coborât din mașină la o mică patiserie. Știam locul. De fiecare dată când aveam ocazia, bunicii noștri ne duceau aici să mâncam o prăjitură. Probabil că Michael nu a avut timp să meargă altundeva. Sau poate și lui îi place mâncarea de aici. În câteva momente a ieșit cu două pungi maro. Poate și-a luat să mănânce și mai târziu. A intrat in mașină și mi-a dat una dintre pungi.
-Mai avem timp până încep orele. Putem să stăm să mancam. Mi-a spus. Apoi a continuat:De ce nu stai în față?
Ma lăsase masca gestul lui. Michael niciodată nu mi-a luat ceva de mâncare.
-Haide! Vin-o aici! Imi spune. Ai cum să treci printre scaune?
Mam conformat deoarece nu voiam să o patesc. Era prea ciudat. Sigur voia ceva. Dar nu știam ce.
-Ești mută? Mă întreabă.
-Mmm.. Nu.. Ii răspund eu cu jumătate de gură.
-Atunci ce este?
Mi-am deschis punga deoarece nu aveam toată ziua la dispoziție și în plus imi era și foame.
-Nimic. I-am spus eu în timp ce eram uimita de faptul că Michael imi luase fornetti cu vișine. Preferatele mele. Mia văzut surprinderea de pe față și ma întrebat
-Ce e? Nu iti plac?
-Mm... Ba da.. Ba da.. Doar ca ma surprinde.
-Ce anume?
-Faptul că în această dimineață te comporți foarte ciudat. Niciodată nu mi-ai luat vreun lucru. Și uite acum. Te comporți de parcă suntem așa de o viață întreagă. Mi se pare că îți dorești ceva.
-Faptul că am grija de tine si că îmi pasă este ceva anormal? Mă întreabă mestecând din fornetti lui cu ciocolată. Are ciocolată la gură.Exact ca atunci când era mic.
-Pentru tine, da. Ce tea apucat? Și ai două variante: ori îmi spui ce ai, ori plec. Îi spun, hotărâtă să nu las garda jos.
-Pe jos? Mai sunt 20 de minute și începem orele. Nu ai să ajungi.
-Nu ar fi prima dată. Si nu imi răspunde la întrebare cu o alta întrebare.
-Lexa, nu vreau nimic.
-Nu pare. Și nu am nevoie de ajutorul tău la nimic. Cum m-am descurcat 15 ani fără ajutorul tău, o pot face și de acum încolo. Mulțumesc pentru înțelegere, frate.
Ies și îi trântesc portiera de la Mercedesul lui Benz G-Glass înainte de a-mi putea să răspundă.
"La naiba."Îmi spun în timp ce mă uit la ceasul de la mâna mea dreaptă. Chiar mai e foarte puțin până încep orele, iar eu nu am intenția de a întârzia.