Stuck with the mafia

Capitolul 23

CAPITOLUL DOUAZECI SI TREI

     Am eliberat o mică respirație, dar ochii mi s-au concentrat pe tăietura de sub coastele lui Luca. Sângele se scurgea din ea. M-am ridicat.

     —Sângerezi. Am uitat complet de asta. Te doare?

Luca părea complet relaxat și a privit în jos, spre rana lui.

     —Nu prea mult. Nu e nimic, m-am obișnuit cu ea.

Am atins pielea de sub tăietură.

     —Are nevoie de copci. Dacă se infectează?

     —Poate vei avea noroc și o să devii o văduvă tânără.

M-am holbat la el.

     —Nu e amuzant.

Mai ales dupa ceea ce tocmai făcuserăm. Mă simțeam mai apropiată de el ca niciodată, iar tatăl meu oricum nu mi-ar fi găsit un nou soț.

     —Dacă te deranjează atât de tare, ia trusa de prim-ajutor din baie și adu-mi-o.

Am sărit din pat și m-am repezit spre baie.

     —Unde este?

     —În sertarul de sub chiuvetă.

     Nu era o singură trusă de prim ajutor. Erau vreo două duzini. Am ales una și m-am întors în dormitor, dar, înainte de a mă alătura lui Luca în pat, mi-am luat cămașa de noapte de pe jos și am îmbrăcat-o. Luca stătea rezemat de tăblia patului, încă în toată goliciunea lui glorioasă. M-am concentrat asupra trunchiul său, jenată de nuditatea pe care o afișa fără vreo rușine.

M-a mângâiat pe obraz când m-am așezat lângă el.

     —Ești încă prea timidă să te uiți la mine după ce s-a întâmplat, a zis trăgând de tivul cămășii mele de noapte. Îmi plăcea mai mult fără ea.

Mi-am strâns buzele.

     —Ce vrei să fac?

Am așezat trusa de prim ajutor între noi și am deschis-o.

     —Multe lucruri, a murmurat Luca.

Mi-am dat ochii peste cap.

     —Cu tăietura ta.

     —Sunt niște șervețele dezinfectante. Curăță-mi rana și eu voi pregăti acul.

     Am desfăcut unul dintre parchete. Mirosul copleșitor de dezinfectant mi-a inundat nasul. Am scos șervețelul, l-am desfăcut și am tamponat cu el peste tăietură. Luca a tresărit, dar nu a scos niciun sunet.

     —Te ustură?

     —Sunt bine, a spus simplu. Șterge mai tare.

     Am făcut-o și, deși a tresărit de câteva ori, nu mi-a spus deloc să mă opresc. În cele din urmă, am aruncat șervețelul în coșul de gunoi și m-am dat într-o parte. Luca și-a străpuns pielea cu acul și a început să se coase singur, mâinile lui sigure și ferme. Privindu-l, mi s-a făcut greață. Nu mă vedeam vreodată capabilă să îmi fac așa ceva, dar, în timp ce ochii mei se plimbau pe corpul lui Luca și pe numeroasele cicatrici, mi-am dat seama că, mai mult ca sigur, nu era prima dată când făcea asta. Când Luca a fost mulțumit de treaba lui, a aruncat acul.