Nu o să mor!
Nu o să mor!
Nu o să mor!
Urletul de durere a ieşit din gâtul meu, corpul mi s-a îndoit şi l-am simţit plesnind ca o coardă ruptă de vioară. Pielea îmi trosnea ca lemnul uscat în jurul pântecului umflat şi am simţit a doua inimă pulsând în mine. Viaţa ce voia să se nască.
- Nu o să mor! Mi-am şoptit mantra, strângându-mi dinţii şi înfigându-mi călcâiele în podeaua rece de piatră de sub mine. Pereţii din jurul meu deveniseră sufocanţi, roca de obicei rece, parcă se încinsese ca un metal în mâinile fierarului şi îmi absorbea tot oxigenul, secătuindu-mi trupul de ultimele puteri. Dar nu era nici pe aproape de sfârşit.
Însă nu vreau să se întâmple.
- Rămâi în mine! Nu ieşi, te rog! Am jelit disperată, strângându-mi braţele în jurul pântecului, implorându-mi puiul să rămână în siguranţa trupului meu şi să nu se arunce în ghearele monştrilor ce ne-au distrus pe mine şi pe tatăl lui.
Dar nu îl mai pot ţine, nu îl mai pot proteja, baricadându-l în spatele gratiilor trupului meu. Convulsiile deveniră mai puternice, nu îi mai puteam opune rezistenţă. Durerea se amplifică până la stadiul în care îmi simţeam propriile oase plesnindu-mi pe sub piele.
Am ţipat din nou şi mi-am lăsat trupul să alunece pe perete, întinzându-mă pe jos şi zgâriind piatra cu unghiile până când le-am simţit smulgându-mi-se din carne. Voiam să îmi ţin picioarele strânse, să nu îi dau voie să iasă, să îl păstrez în mine, dar durerea m-a lovit cu o asemenea putere încât nu am mai putut să o birui.
Mi-am depărtat picioarele într-un hohot de plâns, ca un cântec amar al pruncului ce fusese blestemat să se nască în iad.
Contracţiile deveniră insuportabile şi urletele mele răsunară cu ecou printre pereţii temniţei. Sudoarea îmi îmbăia pielea cu un miros înţepător, o simţeam pe chip, pe trup, până şi pe buze. Cârpa ce îmi acoperea trupul se îmbibase pe mine, absorbind lichidul lipicios.
Am scrâşnit din dinţi, încercând să îmi calmez respiraţia, dar fără izbândă. Plămânii mei parcă îmi galopau în piept. Bătăile inimii răsunau ca bubuiturile unei tobe de război în urechile mele. Oricât de acută ar fi fost durerea, nu voiam să se termine. Aş fi suportat-o la infinit, numai să îmi ţin copilul în siguranţă. Să îl ţin în mine, pentru că de îndată ce se va naşte, îmi va fi luat.
Şuvoiul de lacrimi îmi ajunse pe gât şi se prelinse printre sânii ce îmi pulsau grei de lapte. Contracţiile pântecului meu mă loviră cu puterea unui pumn de oţel şi am simţit mişcarea pruncului meu în mine, luptând tot mai aprig să iasă din trupul meu.
Urletele mele alertaseră gărzile, oricât de mult m-aş fi străduit să le suprim. Uşa se deschise cu un zgomot terifiant de metal ruginit şi mi-am simţit propria gură umplându-se cu amărăciunea de rugină atunci când monstrul păşi în temniţa mea, afişând un zâmbet diavolesc când îmi văzu starea.
Se apropie de mine şi se aplecă pe vine lângă trupul meu secătuit. Am încercat să mă trag de lângă el, dar durerea mă ţintui pe loc şi am gâlgâit aerul ca să îmi sugrum urletul. Mâna lui îmi ridică poala rochiei zdrenţuite, apoi privi între picioarele mele şi mă simţeam atât de înfuriată de gândul că îmi aştepta copilul, încât pudoarea nu mai avea loc să fie simţită.
Am încercat să îmi strâng picioarele, dar îmi era imposibil. Durerea mă izbi cu o ferocitate ce îmi zdrobi oasele şi totul se înceţoşă în jurul meu. Tot trupul mi se încordă şi apoi cedă nevoilor facerii. Nu mai puteam să îl ţin, copilul meu voia să se nască şi trebuia să îi dau voie. Îndoindu-mi gâtul sub mine, mi-am ridicat şoldurile şi am împins până când mi-am simţit organele smulse din mine.
- Încă puţin, Eva! Vocea diavolului se prelinse în urechile mele, îmi mângâia obrazul cu vârful degetelor acoperite de mănuşa de piele. Am urlat de furie şi disperare, îmi aştepta copilul. Aştepta să îl ia şi să îl omoare, ca pe tatăl lui.
Gândul la Darton îmi oferi o putere ca o jale plină de durere. Lordul meu superb, bărbatul pe care îl iubeam mai mult ca pe propria viaţă şi care îmi fusese luat. Aveam să îi nasc copilul în prezenţa diavolului care îl ucisese şi mă închisese pe mine aici.
O durere spintecătoare îmi frânse trupul în două şi imediat am simţit implozia ce se dezlănţui în mine. Pântecul mi se deschise ca o floare şi viaţa fu împinsă din el. Ultimul meu urlet anunţă naşterea copilului lui Darton.
Pentru câteva secunde, aveam impresia că murisem. Că inima mi se oprise, şi îmi doream ca puiul meu să vină cu mine pe lumea cealaltă. Într-un loc paşnic unde să scăpăm de aceşti monştri şi să ne întâlnim cu Darton.
Dar realitatea şi viaţa ce încă pulsa în mine mă traseră înapoi, după ce plânsetele copilului meu se auziră răsunătoare. Era viu. La fel sunt şi eu. Durerea încă îmi secătuieşte trupul, dar nu o să mor.
Când am reuşit să deschid ochii şi să privesc în jurul meu, monstrul îmi ţinea deja pruncul în braţe. Am urlat şi am încercat să mă ridic, dar piciorul lui se ridică şi îmi împunse umărul, ţintuindu-mă la pământ ca pe un animal înjunghiat.
- Un băiat! Spuse el, iar ochii mei se umplură de lacrimi, privindu-l neputincioasă. Un băiat... fiul lui Darton.
- Moştenitorul lordului Darton Wolfgran. Născut dintr-o cerşetoare.
Îmi ridică fiul pe braţe, ca la un botez, iar eu am încercat să mă ridic spre el, dar cizma groasă a monstrului îmi împunse umărul mai tare.
Mi-am privit copilul, plângea, trupul lui micuţ era acoperit de sânge. El plângea după mine şi eu plângeam după el. Mi-am întins braţele implorator.
- Te rog! Am suspinat, cerându-i să mi-l dea măcar pentru o clipă. Să îi privesc chipul. Să văd dacă avea ochii minunaţi şi verzi ca două smaralde ai tatălui său, părul lui blond, privirea blândă...
Ochii monstrului coborâră furioşi spre mine, iar vârful cizmei lui mă lovi în pântec, cauzându-mi o durere insuportabilă ca un fier încins ce fusese împins în mine. Am urlat şi m-am ghemuit la pământ.
- E un bastard, la fel ca tine. Şi o să fie un trădător exact ca tatăl său. Această spurcătură nu va ajunge niciodată la titlul Wolfgran, aşa cum nici tu nu ai ajuns.
Spunând asta, se întoarse şi ieşi din temniţă, luându-mi copilul cu el. Uşa se închise cu un zgomot îngrozitor şi plânsul amar al fiul meu se pierdu în timp ce era dus departe de mine.
Un urlet mai plin de durere decât toate cele de până acum îmi mistui sufletul, mi-am strâns toată puterea şi am ignorat suferinţa fizică, ridicându-mă în picioare şi fugind spre uşă, izbindu-mă de ea şi bătând cu pumnii, cu picioarele, şi urlând în chinul cel mai vechi al timpurilor; al mamei ce şi-a pierdut copilul.
Simţindu-mă brusc invadată de o energie mistuitoare, am urlat un blestem spre toţi nenorociţii ce îl omorâseră pe bărbatul pe care îl iubeam, mă aduseseră pe mine în acest iad şi acum îmi luaseră copilul.
Amarul şi otrava din sufletul meu se amplificară, acoperindu-l cu o ceaţă întunecată, izvorâtoare din dorinţa pură şi sângeroasă a răzbunării.
O să mă răzbun! O să mă răzbun pe toţi cei care m-au adus aici, şi înainte să le sosească clipa morţii, îmi vor cerşi îndurare în genunchi.
Mie, spiritului lui Darton şi al fiului nostru, cărora nu li s-a mai oferit şansa de a se răzbuna, dar eu sunt aici, şi o să ne răzbun pe toţi trei.
- Nu o să mor! Am şoptit din nou, strângând din dinţi şi zgâriind uşa de metal cu unghiile însângerate.
