Sindicatul Cifrelor

Intro

  Stătea deasupra tuturor,  pe unul dintre podurile ce legau numeroasele blocuri-turn. Era un băiat firav, cu trăsături fine, puțin ascuțite. Era alb ca varul, iar acum toată pielea i se înroșise din cauza vântului. În picioare avea niște ghete vechi din piele, puțin cam prăfuite. În continuare venea o pereche de blugi skinny, iar deasupra purta o geacă de un porocaliu șters, cu gluga trasă peste șapca jerpelită sub care se ascundea o claie de păr ce aducea mult cu nuanța gecii. O țigară aprinsă îi tremura între buzele reci. Degetele îi alunecau frenetic pe tastatura laptop-ului. Două drone zburau în jurul lui și supravegheau zona. Se opri o secundă din scris și se uită în jur. Clădirile imense, pline de neoane colare și panouri publicitare holografice, aruncau sclipiri vii în întunericul serii. În depărtare, vede trenurile ascuțite ce alunecau și se unduiau pe deasupra șinelor. Chiar sub el se strânseseră sute de oameni, toți cu fețe disperate. Cine mai putea, urla din adâncul plămânilor, iar restul erau apoape căzuți la pământ, obosiți și înfometați. Nu își mai primiseră rațiile de prea multe zile, iar puțina mâncare pe care reușiseră să o strângă o sacrificaseră pentru copii și femei. Efectiv se simțeau batjocoriți. Privilegiații păstrau ratele de rezervă doar pentru ei, ca și cum ar fi fost singurii cu nevoi. Trăiau o adevărată dramă și niciunul dintre ei nu putea să înfrunte opresiunea conducătorilor. Ar fi vrut să devină violenți, dar gărzile i-ar fi bătut până leșinau. Nu aveau niciun fel de armă, nu puteau să le facă față nicicum. Cereau un om cu care să vorbească, dar toți privilegiații se închiseseră în Turnul Uniunii.
    Băiatul își fixă casca în ureche.
    - Recepționezi?
    - Da, Bit, te aud perfect, veni instant răspunsul.
    - Unde ești, Noah?
    - Chiar acum, în mijlocul protestului. O să ma vezi în câteva secunde.
    În fața Turnului, desprins chiar din mulțime, apăru un tânăr înalt, cu o constituție atletică, îmbrăcat într-un costum gri, iar în picioare avea niște pantofi scumpi din piele. Părul, de aceeași nuanță portocalie ca al lui Bit, era prins într-un coc samurai, iar barba era tunsă scurt, având o înfățișare ingrijită. Arăta ca un adevărat privilegiat.
    - Okay, sunt cu ochii pe tine, treci de prima poartă, îi îndrumă Bit.
    Noah se apropie de intrare și își lăsă palma să cadă pe scanner-ul de amprentă.
    - Bit, fă-ți magia!
    Ușile se glisară în laterale, iar panoul holografic afișă un mesaj de bun venit. Noah trecu pe lângă gărzi și intră pe coridorul alb luminat în nunațe aprinse de albastru.
    - Perfect, acum poți să treci de primul filtru, l-am rezolvat deja.
    Zis și făcut, băiatul trecu fără probleme de primul detector de metale și înainta rapid spre al doilea filtru.
    - Nu! strigă Bit în cască panicat, aproape surzindu-l. Trage de timp. Un glitch nu mă lasă să accesez al doilea detector. Repet, trage cât mai mult de timp!
    Noah se opri chiar în fața detectorului și se uită la gardian.
    - Ce frig e afară, exclamă el.
    - Așa este, domule. Vă rog să înaintați, îl grăbi bărbatul.
    - Niciodată nu am înțeles de ce e turnul atât de paranoic. Adică, ai crede că un scanner de amprentă și un detector sunt mai mult decât suficiente, încercă Noah să câștige niște timp.
    - Ăsta este protocolul, domnule. Înaintați!
    Bit începu să urle cât de tare și de repede putea:
    - Nu, nu, nu! Nu încă, mai câștigă câteva minute!
    - Nu mai pot, șopti Noah cât de încet putu.
    - Ați spus ceva?
    - Gândeam cu voce tare, se scuză și făcu un pas înainte.
    Detectorul de metale începu să bipăie puternic.
    - Nu vă faceți griji, probabil este doar cureaua. Se întamplă în fiecare zi. Lăsați-mă o secundă să verific.
    Gardianul se aplecă și îi ridică puțin sacoul.
    - Ciudat! Dumneavoastră nu aveți curea...
    În secunda aia, Noah își duse mâna la spate și apucă pistolul compact. Lipi țeava armei de fruntea paznicului, care încă era aplecat înspre el. Vedea cum îi tremură maxilarul. Nici el nu voia să facă asta, probabil avea și el o soție căreia să îi poarte de grijă, dar erau prea multe în joc. În momentul ăla era ori viața paznicului, ori viața lui. Apăsă trăgaciul. Puterea impactului trânti bărbatul fără apărare la pământ. Pentru două secunde închise ochii și își ceru singur scuze pentru ceea ce făcuse, apoi începu să fugă, pentru că toată lumea din clădire auzise împușcătura.
    - Ghidează-mă! îi ordonă sec lui Bit.
    - Stânga. Dreapta. Coboară pe scări. Ține-o drept. Dreapta. Intră!
    Ușa impenetrabilă a seifului se deschise în fața lui. Noah intră și nu mai scoase un cuvât. Era de-a dreptul uimit când toate casetele de valori se deschiseră în fața sa.
    - Noah? Noah! Recepționezi?
    - Atât de mulți bitcoin...
    - Noah, concentrază-te! Nu avem timp. Caută Codexul! îl mustră Bit.
    Dar cu cine să te înțelegi? Noah avea planul său. Așa că în goana dupa Codex apuca toate stick-urile de memorie și și le îndesa în buzunare.
    - Ai companie, îl anunță roșcovanul.
    - Doar închide seiful, bine?
    - O să fii ca un șobolan în cușcă!
    - Doar închide-l!
    Deodată toată fața i se lumină. O cutie cubică de metal, cam cât de mărimea pumnului, inscripționată cu stema Uniunii îl privea dintr-o cutie de valori.
    - L-am găsit!
    - Perfect, acum îmi spui cum vrei să ieși? l-a întrbat ironic.
    - Câți sunt?
    - Opt.
    - Cum sunt așezați?
    După ce Bit îi explică exact poziționarea inamicilor, un zâmbet larg se crestă pe fața lui Noah:
    - Închide toate luminile. Acum deschide seiful.
    Cum auzi scârțâitul imensei uși, tânărul începu să tragă frenetic în locurile pe care i le indicase Bit. Auzea corpurile cum cad unul câte unul la podea. Când al optulea atinse pământul, o luă la fugă. Ieși glonț din clădire cu pumnii strânși, dar din păcate planul său căzuse pentru că mulțimea deja se disperase, iar el alergase într-o stradă goală. O altă echipă de gardieni începu să tragă din spatele lui focuri de avertizare.
    - Nu mai am gloanțe! urlă Noah încercând să pară calm.
    Bit își pusese deja laptop-ul în ghiozdan, apoi fluieră scurt:
    - Lola! Jekyll!
    Cele doua drone veniră la nivelul său, iar băiatul sări cu un picior pe una, cu un picior pe cealaltă și începu să zboare spre sol. Noah se aruncă în spatele unui parapet, să fie sigur că nu o să fie lovit. Bit începu să zboare în jurul gardienilor, iar cele două drone trăgeau cu proiectile încărcate electric. Fiecare cădea la pământ, tremurând din cauza șocurilor.
    Bit coborî pe pământ, lăsând dronele să zboare din nou în jurul său.
    - Ne-am câștigat niște timp, e cazul să o ștergem!
    Băiatul cel scund făcu niște ochi mari și începu să tremure:
    - Vânător!
    Noah se întoarse ca trăsnit. Vânătorii erau trupele de elită ale Uniunii. Nu văzuseră niciodată unul, dar auziseră atâtea...
    Era de-a dreptul înfricoșător. Avea o robă neagră pe care erau trasate doua linii luminoase albastre. Sub gluga largă, era o mască neagră de corb, iar în dreptul ochilor erau două lentile groase ce străluceau într-o lumină verzuie. În mână strângea ferm un arc metalic.
    - Ai sabia mea? întrebă Noah tensionat.
    Pe când Bit își deschidea ghizanul, vânătorul trase prima săgeată, care l-ar fi nimerit în plin dacă Lola nu s-ar fi pus în fața lui. Săgeata lungă străpunsese cadrul din fibră de carbon și placa de bază, iar dona era acum căzut la picioarele băiatului. Noah apucă rapid sabia din mainile fratelui său. Era o armă ciudată. Mânerul era la fel de lung ca lama și împreună aveau cam un metru. Lama nu era deloc ascuțită, ba chiar avea o formă aproape parelelipipedică. Nu era metal. Avea o culoare verzuie stinsă. Era un polimer ciudat, dar era dur și ușor, tot ce îi trebuia lui Noah.
    Tânărul a început să alerge spre vânător, cu sabia într-o mână și cubul în cealaltă. Eschiva aproape milimetric săgețile pe care acesta le lansa. Ajuns în dreptul său a încercat să lovească, dar vânătorul a sărit într-o parte și, cu o lovitură de picior, l-a îndepărtat. Drona, rămasă fară muniție, efectiv a plonjat în arcaș, dezechilibrândul. Lama sabiei a încput să strălucească - un val de energeie inundase fibrele polimerului - iar Noah, cu o lovitură precisă, tăie arcul în două, fără nici cea mai mică problemă. Folosind capătul mănerului, în lovi în plex, făcând vânătorul să se aplece. Apoi, ridică mâna și îl troni cu unul dintre colțurile cubului chiar în creștetul capului, culcându-l la pământ.
    - Acum, Bit! Fugi!
    Dar Bit se mișca greoi, cu lacrimile șiroindu-i pe obraz și cu drona moartă în brațe.
    - Pentru numele lui Dumenezeu, Bit, e doar o dronă. O s-o repari! îl încurajă și începu sa îl împingă de la spate.
    Amândoi porniră într-o goană nebună, afundându-se pe cele mai întunecate și ferite străzi, până s-au convins că nu mai e nimeni în spatele lor. Noah începu să chiuie și să arunce cubul în aer.
    - Crăciun fericit! zâmbi el cu gura până la urechi.
    - Crăciun fericit, frate!