Dincolo de aparente

Orice inceput pare a fi greu...

        Eram la începutul adolescenței când am început să mă îndrăgostesc, când au apărut primele emoții, primele sentimente. Nu știam ce se întâmplă cu mine și nu înțelegeam ceea ce trăiesc, de la un copil căruia orice lucru i se părea o joaca am  trecut la etapa unde totul mi se părea fără sens. Erau prea multe întrebări de pus dar nu aveam cui să le adresez, nu avea cine să îmi explice ceea ce se întâmpla cu mine. Doar eu singură într-o lume atât de mare. Numai ce începusem să mă dezvolt să devin  adolescentă. Se întâmplau prea multe cu corpul meu o mulțime de schimbări care mereu mă făceau să ma minunez. Ca orice copil fugeam repede să îi povestesc mamei spunându-mi mereu că este etapa de maturizare când devin un adult. Aceasta spunând că  de acum încep să gândesc ca un om mare. Nu înțelegeam ce vroia să spună, îmi era foarte greu să las jocurile mele preferate și să încep o viață nouă, nu vedeam viața altfel fără joacă. Totul în jurul meu era straniu, eram pierdută în lumea mea, nu vroiam să mă despart de poveștile și jocurile copilăriei. Însă timpul trecând am început să mă acomodez cu aceste schimbări, povestind cu prietena mea Lore trecând și ea prin acestă bruscă schimbare am realizat că totul începe să prindă viață.

        Primul an de liceu, primele emoții, un nou început. Aveam presimțirea că viața mea o lua de la zero, totul s-a schimbat. Oare doar aveam impresia ca s-a schimbat viața mea sau chiar așa era? Cel puțin mentalitatea.. Oare o fi cum spune mama "mă maturizez", ce înseamnă această maturizare ?.. O schimbare? E ceva de neînțeles pentru mintea mea de copil. Liceul e diferit de școala mea primară, școala e minunată, e decorată foarte frumos, pereți erau pictați cu foarte multe culori plăcute, clasele erau primitoare dar profesorii erau diferiți, colegii au alte gânduri, ieșiri în oraș, unele colege au așa zis-ul "iubit". Ce o fi ăla? De ce i-ai spune celui mai bun prieten "iubit"..? Oare voi înțelege ce se întâmplă? Oare mă voi obișnui acestei schimbări? Lore era foarte calmă referitor la ceea ce se întâmplă, mereu spunea că e ceva normal. Și să las totul să decurgă de la sine și voi înțelege la un moment dat. Așa o fi? Lore era cea mai bună prietenă a mea, ne cunoșteam de o viață, am învățat ambele la aceeași școală fiind în aceeași clasă. Acum am ajuns ambele la același liceu. Eram de nedespărțit.

         Într-o zi stând pe coridorul școlii cum o făceam noi de obicei în fiecare pauza; trece un băiat înalt, arătos cu parul negru și ochii verzi, în cel mai scurt timp am simțit cum inima începe să bată din ce în ce mai tare, simțeam în stomac emoții puternice aveam impresia că pământul îmi fugea de sub picioare. Nu înțelegeam ce se întâmplă cu mine.  Lore încerca să îmi povestească ceva însă nu puteam fi atentă deloc adresându-mi la un moment dat:

           - Roxi ma asculți? pe un ton revoltat

           - Da, Lore. Am adăugat eu chicotind. 

           - Eu nu văd asta, la ce te gândești? Spune-mi ce ai? Ști ca nu te poți ascunde de mine!

Auzind asta m-am înroșit foarte tare la fața, și nu îmi găseam cuvintele.

            - Nu s-a întâmplat nimic.. adaug eu cu jumătate de gură, încercând să ascund tot ce simțeam..    

            - Roxi, eu vorbeam cu tine iar tu nu erai atentă deloc, spune-mi la ce te gândeai? De ce ești așa speriată? adaugă Lore pe un ton revoltat așteptând un răspuns.

Sună clopoțelul. Pauza s-a terminat. Am fost salvată! Pur și simplu nu știam ce să ii explic lui Lore. Era ultima oră apoi mergeam acasă. În timpul orei primesc un bilețel de la Lore îl deschid și îl citesc: „După ora vreau să îmi spui la ce te gândeai?" Lore era foarte curioasa, a simțit ca era ceva în neregulă cu mine, dar nici eu nu știu ce s-a întâmplat.. Ce o să îi spun lui Lore?.. Ora s-a terminat.