Singur în doi

                                               s i n g u r   î n   d o i  

Probabil era un pic prea obsedată de cafea.

În fiecare zi, la ora nouă, venea la aceași cafenea situată la cateva blocuri de casa ei. Întotdeauna se aseaza pe același scaun și comanda același lucru, Caramel Macchiato, cu multă frișcă deasupra. Stătea timp de trei ore să privească trecătorii, iar apoi pleaca, lăsând de fiecare dată un bacșiș considerabil ospatarului.

 Întreaga ei viața era scăldată într-o monotonie foarte bine organizată, de la bolul mare de cereale cu cicolată de la ora opt, pana la zâmbetul forțat de la ora șapte seara, când părinții ei soseau acasă. 

Niciodată nu făcuse nimic nebunesc si probabil nu avea să o facă vreodată. Se simțea bine așa cum era, nepăsătoare, invizibilă, amorțită. Mereu cu părul răvășit și nepieptănat, mereu cu o paloare cadavrică în obraji și cu niște ochi de cerneală, morți, fără pic de strălucrie.

Cine ar fi crezut că fiica unui dintre cei mai importanți oameni de afaceri al momentului e doar o epavă vorbăreață? Sau că singurul ei prieten este gay, și e la fel de sărit de pe fix ca și ea? Sau că ultima dată când a zâmbit cu adevărat a fost atunci când una din pisicile doamnei Diana Lodge a murit?

Oh, mereu își va aminti cu drag momentul când i-a auzit țipătul dărâmat. Niciodată nu suportase mirosul puternic și neplăcut de pisică, și nici tufele ei de arbuști încâlciți. Și totuși, era conștientă că-i semăna, Diana Lodge purta mereu aceeași rochie de casă, din catifea verde-închis, parul ei cu șuvițe de un blond-cenușiu era pieptănat într-o coafură ce fusese la modă în urmă  cu trezeci de ani, și în fiecare zi, la ora patru ieșea în grădină cu cele cinci pisici ale sale.  Era la fel de monotonă ca și ea, poate un pic mai scrântită.

Și cu toate acestea încă mai visa, încă mai avea iluzi si speranțe, dorințe și chiar fantezi stângace. Voia să ajung o mare arhitectă, voia un viitor înfloritor și poate cine știe, doi cațeluși frumoși înainte să moară, pentru că de un lucru era sigură, Elena White niciodată nu avea să se îndrăgostească, pentru că mai mult decât pisicile, ura iubirea.