Intunericul misterios

Capitolul 1

Ma trezesc si incerc sa imi dau seama unde sunt. Imi rotesc privirea prin camera intunecoasa in care ma aflu, dar nu imi pot aduce aminte nimic, nici cum am ajuns aici, nici a cui este camera. Vreau sa ma ridic in sezut pentru a putea cauta pe cineva, nici macar eu nu stiu pe cine, dar nu imi pot misca mainile si picioarele. Incep sa ma simt nelinistita si teama incepe sa imi curga in valuri prin vene. De ce sunt aici? De ce sunt aici legata? In a cui casa sunt? Cine vrea sa-mi faca rau? Un milion de intrebari fara raspuns mi se plimba necontenit prin minte, fara a putea sa le opresc. Deodata, aud pasi tacuti pe hol, iar respiratia mi se opreste instantaneu. Numar secundele pana cand persoana va intra in camera misterioasa in care ma aflu, dar aceasta se opreste, Poate ca mai are 2 pasi pana intra in camera, poate ca mai are 10. Nu stiu. Tot ce stiu este ca s-a oprit si ma asculta, la fel cum si eu o ascult pe ea. Aerul in plamani incepe sa-mi scada, asa ca incerc sa respir cat mai usor cu putinta, ca sa nu fac galagie. Aud mana pe clanta si adrenalina mai are un pic si imi sare din corp de emotie. Usa incepe sa se deschida si incerc sa disting lucrul care intra in dormitor, dar nu imi pot da seama. Este prea intuneric pentru vazul meu. Din nou, dau sa ma ridic, iar acum chiar pot sa o fac. Imi privesc corpul si observ ca nimic nu il mai tine legat. Lucrul intunecat se apropie de mine. Ma afund cat mai mult in varful patului, sperand ca peretii ma vor inghiti. Din pacate nu o fac. Creatura sta acum la cativa centimetri de patul meu si ma priveste. O numesc creatura pentru ca nu stiu cum o pot descrie altfel. Nu este om. Ci pur si simplu o pata de intuneric, cu sclipiri pe ici si colo, in locurile unde ar trebui sa fie ochii, nasul, gura, urechile si inima. Isi ridica lin mana, si o indreapta spre fata mea. Imi mangaie usor obrazul si sopteste:

-Odihneste-te. Maine vei fi pregatita pentru discutia noastra.

Si eu adorm in urmatoarea fractiune de secunda.

***

Deschid ochii. Franturi din ziua precedenta se lupta prin mintea mea, dar eu nu mai stiu ce este adevarat si ce nu. Intunericul din camera este tot aici. Ma intreb daca este zi sau noapte, neputand sa imi dau seama, pentru ca nu exista nicio fereastra in incapere.

Las gandurile la o parte si imi frec ochii obositi. Ma dezmeticesc si arunc o privire mai atenta prin camera. Disting conturul unui birou la marginea patului in care ma aflu, iar langa, aceleasi sclipiri ce m-au adormit azi-noapte parca se uita la mine, dar fara ochi. Imi iau inima in dinti, ma ridic in capul oaselor si temator imi iese printre buze:

- Ce esti?... spun incercand sa vad o fata, o mana, dar nici un contur uman nu poate fi deslusit.

- Sunt Iubirea, imi raspunde, iar stralucirea sa acapareaza camera.

Iubirea?...Iubirea sa fie acest intuneric vast, ce acopera totul in jurul sau? Imi musc buza si ma apropii de glasul pe care l-am auzit mai devreme, un glas moale, bland, dulce chiar.

- De ce sunt aici?

- Te-ai intrebat vreodata daca tu chiar te aflii aici sau este doar imaginatia ta?

Oare are dreptate? Oare este doar imaginatia mea? Nu pot crede asta... simt totul atat de real. Podeaua de sub talpile mele, greutatea aerului din jurul meu, vocea clara ce mi se invarte in minte, toate par atat de reale.

- Acum te joci cu mintea mea! spun si ma dau un pas in spate. Stiu ca esti aici cu mine, orice ai fi tu. Cum este posibil ca Iubirea sa arate ca si tine? Atat de neagra si intunecata? Credeam ca ea este cel mai frumos sentiment...

Intunericul intreg parca ofteaza ranit in juru-mi. Isi drege glasul si-mi spune:

- Voi, oamenii, cat de naivi sunteti!...La inceput toti credeti ca dragostea este numai roz si inimioare, insa niciodata nu realizati ca ea nu se refera doar la lucrurile frumoase. Dragostea se refera la frumusetea de a accepta pe cineva, cu toate ca nu este perfect, cu toate ca nu are cea mai frumoasa voce sau corp. Cand iubesti, nu iubesti pe cineva pentru ca este inalt, are ochii albastri sau parul blond, ci atunci cand iubesti, iubesti pe cineva cu toate ca este inalt, cu toate ca are ochii albastri si cu toate ca are parul blond. Cand spui Iubire, te gandesti la cel mai frumos sentiment, construit pe baza acceptarii defectelor persoanei cu care ai ales sa iti impartasesti viata. Din aceasta cauza, eu ma prezint ca un intuneric atat de impunator. Dar lucirile dinauntrul meu le-ai observat? Acestea sunt lucruri mici, neinsemnate luate pe rand, dar puse la un loc, ele alcatuiesc un intreg univers al dragostei. Vino si atinge-ma.

Tematoare, ridic usor mana si o intind spre micile straluciri ce cresc tot mai tare pe masura ce ma apropii. In clipa in care palma mea se atinge de partea unde ar trebui sa fie obrazul "persoanei", o lumina orbitoare inunda camera, iar eu sunt nevoita sa imi mijesc ochii. Raman inmarmurita. Cuvintele toate mi-au parasit vocea. O caldura placuta mi se strecoara incet in corp, o senzatie de bine pune stapanire de mine. Zambesc.

- Vezi? Iubirea nu este despre ce vedem, ci despre ce simtim. O simpla atingere incadrata de dragoste, poate schimba cu totul parerea pe care o ai despre cineva. Printr-o imbratisare ce pentru cei dinafara pare una oarecare, poti declansa un intreg razboi de sentimente in doua persoane ce se iubesc. Iubirea se cladeste pe gesturi simple, neinsemnate.

Incet, incet, intensitatea luminii scade, intunericul facandu-si din nou aparitia pe masura ce imi retrag mana. Atata dreptate se afla in cuvintele sale, iar eu abia acum le realizez.

- Acum ca stii toate astea, vei stii ce trebuie sa faci pentru a nu rani inima nimanui. Am fost aici doar pentru a te invata, ca la randul tau sa inveti pe altcineva ce inseamna Iubirea. Este timpul sa te trezesti! imi spune ea si simt cum un vartej se formeaza in jurul meu. Sa ma trezesc?...Dar sunt cat se poate de treaza... Nu se poate sa fie doar un vis... Totul este atat de real...

Dar nici nu apuc sa imi duc gandul la bun sfarsit ca sunt prinsa intr-o tornada, iar in urmatoarea secunda, ma trezesc in propriile asternuturi, in propria casa. Ma ridic din pat si ma uit alertata in jur. Nici urma de intuneric. Totul este scaldat in razele soarelui cele calde si blande. Ma intorc cu fata spre oglinda si ma examinez. O singura pata lucitoare, dar intunecata se zareste pe degetele mele firave.