Țipete ... Țipete ... Din nou ... Se aud țipete. Ana se trezește speriată. Se uită la patul fratelui său, iar apoi spune: "Unde e Matei?". Urletele s-au oprit pentru un moment, mai apoi urmând să se intensifice, transformându-se în râsete pshihopate. Ana începe să strige, trezindu-i pe părinții săi care vin grăbiți să vadă ce s-a întâmplat. Adolescenta spune tot ce a auzit și că fratele său, Matei, lipsește. Părinții îl caută pretutindeni, dar e de negăsit. Un singur țipăt a scos mama copilului când a deschis ușa dulapului din hol. Acolo se afla Matei, cu un cuțit înfipt în spate. Mama lui iubitoare a înlemnit când și-a văzut fiul de care nu știa dacă mai este sau nu în viață. Tatăl său sună imediat la poliție și la ambulanță. Următoarea zi, Matei este la spital, nu cu prea multe șanse de supraviețuire din partea doctorilor. Criminalul ce a încercat să îl omoare seara trecută i-a vârât cuțitul adânc în corp, astfel rănindu-i câteva organe. Acesta este de negăsit, polițiștii și criminaliștii negăsind nicio amprentă la locul faptei. Cazul s-a dat zile bune la știri dar nu a fost găsit niciun asasin, cazul urmând să fie închis. Peste câteva zile, doctorii au descoperit o bacterie necunoscută în interiorul corpului copilului. Era ceva neobișnuit, nemaiîntâlnit până în ziua de azi.
Este dimineață. Alarma telefonului sună. Matei se trezește, realizând că totul a fost doar un vis. Merge neîncrezător în bucătărie pentru a vedea ce face familia sa. Acolo se află doar Ana. Matei se apropie, întrebând:
-Unde sunt mama și tata?
Ana răspunde agitată:
-Sunt la serviciu, de ce ... de ce întrebi? Ce nu știi? Lasă-mă un moment singură.
-Ce s-a întâmplat, Ana? Nu ești în apele tale. Te comporți ciudat. Parcă nu ești tu.
-Cum să nu fiu eu, ce ai înnebunit? Pui niște întrebări foarte ciudate de la un timp ... auzi, parcă nu aș fi eu. Ce prostii ai în cap! Se vede că un frățior așa mic ca tine nu are multă minte!
-Ana, eu știu destule pentru a-mi da seama că ceva rău s-a întâmplat. Nu contează că sunt doar pe clasa a doua! Nu mă mai insulta atât. Doar pentru că ești la liceu nu contează că ești mai bună! Lasă-mă în pace. Mă duc în cameră să o sun pe mama pentru a o întreba cum ajung azi la școală.
Ana se repede la Matei:
-Nu, nu o suna pe mama! Are treabă!
-Atunci îl sun pe tata!
-Nici așa nu merge, copile, ei au treabă, nu stau la discuții cu un băiețel de clasa a doua fără creier. Ai doar opt ani! Nu înțelegi cum funcționează lumea! Vezi tu cum ajungi la școală! Te descurci și singur! Am încheiat discuția.
-Dar tu nu începi orele la ora nouă? întreabă Matei fiind sigur că ceva s-a întâmplat.
În schimb, copilul nu primește niciun răspuns. Își face ghiozdanul și pleacă singur la școală. Pe drum s-a gândit la cum ar putea să ia legătura cu părinții lui. Voia să afle de ce se comportă sora lui așa ciudat ... dar apoi își amintește de visul pe care l-a avut aseară. Ce reprezenta? Cine era criminalul? De ce a avut un asemenea coșmar? Totul era sub semnul întrebării, dar mai apoi își amintește că mama sa i-a spus că ce se întâmplă în vise nu este real, nu are nicio relevanță și în viața reală se va întâmpla fix opusul. Nu știa însă ce să mai creadă. S-a decis într-un final să lase totul să decurgă cronologic și să vadă ce se va întâmpla diseară, când va ajunge acasă.
Matei ajunge la școală, unde vorbește cu prietenul său cel mai bun, Teodor, despre ce a visat și despre cum s-a purtat sora sa cu el astăzi de dimineață. Teodor, fiind mai paranoic, îi spune colegului său că ceva oribil s-a întâmplat și că ar trebui să își facă griji multe și mari. Matei îi spune:
-Teo, exagerezi prea tare! Nu cred că s-a petrecut ceva foarte grav. În primul rând doar am avut un vis, iar părinții mei poate chiar sunt la serviciu. Cu siguranță că mi s-a părut că Ana se comportă diferit. Suntem amândoi prea paranoici, spune el ironic. Gata! Hai să vorbim despre alte lucruri.
Teodor răspunde:
-Bine, dacă nu vrei să mă asculți ...
Atunci, Matei îl întrerupe:
-Serios acum, nu vreau să îmi mai fac griji! Știu că nu s-a întâmplat nimic! Lasă-mă în pace cu prostiile tale! Întotdeauna ai fost așa: pur și simplu de fiecare dată m-ai mințit și m-ai păcălit. Nu asta face un prieten adevărat! Teo, hai să vorbim despre jocuri.
Copiii și-au continuat discuția, dar văzând că Teodor continuă cu paranoia, vorbind despre jocuri horror, Matei se decide să încheie discuția. Profesorul intră în clasă. Ziua decurge în mod normal, până când orele se termină.
Matei stă în fața școlii, așteptând ca măcar acum părinții lui să sosească pentru a-l duce acasă. Stă acolo mai bine de o oră, iar văzând că nu vine nimeni să îl ia, se decide să meargă la Teodor și să stea până seara cu el, pentru a discuta și a se juca diverse jocuri pe calculator. Copiii stau împreună până la ora nouă seara, când Matei încearcă să îi sune pe părinții lui, dar nu dă de ei, așa că, pe acea beznă, se decide să meargă până acasă. Drumul până acasă era destul de lung, Matei trebuind să treacă printr-o pădure pustie. Își ia inima în dinți și își începe drumul "cu peripeții". Nicio lumină afară, niciun om pe stradă, sunetele nopții sunt intense. Pădurea era întunecată și băgă spaima în Matei, care avea senzația că în orice tufiș se poate ascunde un criminal sau o fiară care să-i provoace sfârșitul. În plus, în creierul băiatului revine amintirea cu privire la coșmarul din noaptea trecută. Începe să fugă prin codrul terorii, până când ajunge la capăt. S-a liniștit. A trecut ce era mai greu. Drumul până acasă era liber și sigur. Ajuns în fața casei, sună la ușă. Nimeni nu răspunde. Mai sună o dată. Același lucru se întâmplă. Ce e de făcut?
Amintirea visului își face apariția în mintea fragedă a copilului ...
