Un om nu poate fugi continuu!

Fuga

Alerg.

Ma simt ca o sageata ce strapunge aerul. Imi aud inima cum incepe sa bata mai repede. Zgomotele din jurul meu sunt mai fade, incep sa se amestece in mintea mea si nu inteleg nimic.

Alerg tot mai tare.

Imi simt picioarele cum amortesc, talpile imi ard, aerul rece imi zgarie gatul si parca ma sufoca, ochii imi lacrimeaza. Inima se aude tare acum. Parca tot corpul imi tremura la fiecare bataie. Trebuie sa ma opresc putin, un om nu poate fugi continuu.

Incetinesc si ma intreb: pana la urma, de ce alerg?

Un gand imi strapunge mintea si imi blocheaza orice alta imagine pe care o vad. Simt un fior rece pe spate si stiu ca trebuie sa fug. Trebuie sa continui, nu ma pot opri pentru nimic in lume. Trebuie sa fug.

Este ca si cum toti muschii din corp au primit comanda in acelasi timp. Picioarele au inceput sa ma poarte mai hotarat ca inainte, mainile sa taie aerul cu si mai multa indarjire, fata imi este palida si transpirata, dar privirea este cea a unui om care stie ce doreste si stie cum sa obtina.

Eu imi doresc sa ies din cosmarul pe care-l traiesc acum si pot sa obtin asta fugind. Asta este singurul lucru pe care il repet in mintea mea. Si il cred din ce in ce mai mult. Doar asa pot scapa... Fugi. Fugi! Fugi!!

Talpile sangereaza dar le bat tot mai repede de asfalt. Nu mai simt.

Ce este in spate?

Nu, nu ma pot uita. Nu iti intoarce capul! Gandeste-te. Stii deja ce este acolo, de ce sa risti sa te prinda doar ca sa iti confirmi?

Stiu ce este acolo?

Acelasi gand de mai devreme imi strapunge iarasi mintea si imi da raspunsul.

Stiu ce este acolo. Stiu de ce alerg. Stiu de cine fug. Un om nu poate fugi continuu. La un moment dat trebuie sa ma opresc si ma va prinde. Nu ma mai pot minti ca voi scapa. Ea nu oboseste, vine dupa mine oriunde m-as duce, asteptand sa ma opresc si sa ma prinda. Trebuie sa o infrunt. Trebuie sa ma opresc si sa ma intorc, sa o privesc drept in fata si sa ii dovedesc ca nu ma poate dobori. Un om nu poate fugi continuu...

Dintr-odata ma opresc. Nu mai respir. Toata tensiunea pe care o resimt este mai puternica decat nevoia de aer, de data asta. Ochii mi se maresc, gura mi se crispeaza, tot corpul imi ingheata si bataile inimii mele sunt singurele pe care le aud dureros de tare. Reusesc sa ma intorc si o vad. Este acolo exact cum mi-am imaginat.

Murdara, dezgustatoare, cu un zambet sfidator, cu privirea nerabdatoare, flamanda, abia asteptand sa ma inhate. Ii vad foamea de suflet si stiu ca vrea sa puna ghearele pe sufletul meu. Ne-am mai luptat, stiu cat de puternica este. Data trecuta aproape m-a doborat. Aproape mi-a luat sufletul si viata. De data asta nu mai este nici pe aproape sa faca asta. Stiu ca de data asta o inving pentru totdeauna. Nu mai vreau sa fug de Ea, nu mai vreau sa fug de mine.

Azi imi infrunt Frica. Azi o privesc direct in ochii slinosi. Vreau sa stie ca nu ma mai raneste. Nu mai plang cand o vad, nu ma mai ascund, nu mai depind de altcineva sa ma salveze. Azi ma salvez singura. Ma ridic pentru mine si pentru tot ceea ce sunt. Nimic nu ma poate opri, nici macar frica. Sentimentul asta care ma face sa fug de tot ce insemn ma distruge. Nu mai fug. De azi nu mai fug...