Puteam auzi păsările care ciripeau, iar razele soarelui de la ora 9 dimineața mă îmbrățişau, în timp ce mă plimbam cu rolele prin parcul ce părea a fi la mii de kilometrii depărtare de casa mea. Aveam căștile în urechi iar muzica ce se potrivea de minune cu atmosfera din jurul meu era dată la maxim, oferindu-mi adrenalina de care mă puteam lipsii, sincer, în special la ora aceea. Cu toate că acesta pare a fi un moment în care mă simt liberă, ruptă de toate grijile pământului, mă simțeam de parcă mi s-ar fi înecat corăbiile. Mai erau decât 5 zile până la începerea celui de-al doilea an de liceu, și deja îmi venea să mă dau cu capul de un copac, însă am sfârșit prin a-mi da întâlnire cu asfaltul în schimb, julindu-mă la cot și la genunchiul stâng într-un hal fără de hal. Ceri şi primeşti, mi-am spus în gând.
Căştile mele albe erau pe asfalt, împreună cu fata aceea care se făcuse de râs în fața maimuțelor de la zoo. Nu că m-ar fi deranjat prea mult, eram deja obișnuită cu altele mai rele din partea acelor specimene "drage" mie. Parcă deja le auzeam râzând, dar de fapt erau decât sunetele lor monstruoase pe care le făceau dacă nu își primeau bananele la timp.
M-am ridicat de pe asfalt încet, scâncind de la rănile cauzate de la impactul căzăturii. Nu-mi venea să cred așa ceva. Eram plină de praf, iar o femeie ce își plimba bebelușul care tot plângea într-un cărucior, se uita la mine cu o privire îngrijorată. Măcar cuiva îi păsa și de săracul meu suflețel. Mda, asta până când am auzit maimuțele începând să facă sunetele acelea enervante din nou și mi-am dat seama că nu cereau mâncare de data asta, ci chiar râdeau de prostia mea.
M-am pus jos, stil turcește, scoțându-mi rolele din picioare, mergând aşa până la o bancă din apropiere. Nu am prea dat importanță faptului că acea bancă era mizerabilă, fiind obișnuită deja cu așa zisa curățenie pe care o mențineau oamenii din acest oraș, și m-am odihnit puțin acolo, aşezându-mi rolele lângă mine. Căștile mi le-am pus înapoi în urechi, schimbând melodia. Am căutat în playlist-ul meu mult și bine, până când am găsit ceea ce m-ar fi ajutat să mă calmez puțin în acea situație. Am apăsat pe "Jon Kuwada - Cherry Cola", apoi mi-am pus rolele înapoi în picioare. Eram surprinsă că telefonul meu era încă intact. Măcar ceva ieşise bine.
Mi-am spălat ușor cotul și genunchiul cu niște apă de la o mică fântâniță, având grijă să nu alunec şi să cad din nou. După ce am terminat cu tot în sfârșit, am plecat spre casă, decizând că petrecusem destul timp în parc iar loviturile acestea trebuiau acoperite cu niște bandaje dacă nu voiam să sperii oamenii. Nu că nu o făceam deja. Un mic zâmbet mi-a apărut pe față la ultimul gând.
Am simțit cum telefonul meu vibra în buzunarul de la spate, așa că am făcut o mică întoarcere pentru a mă oprii, uitându-mă atent la numele afișat pe ecran. Răzvan, fix el.
Acel zâmbet mic s-a transformat într-unul ștrengar, apăsând pe cerculețul de la Messenger ce avea fața lui perfectă pe el.
Ce faci, minion?
mai spune-mi minion încă o dată, şi vezi tu bătaie când ne întâlnim din nou.
Înseamnă că trebuie să am grijă, nu? lol
Mai avem câteva zile și începem al doilea an de liceu. Fain, nu?
mda, fain pentru tine.
eu nu am chef să mă cert cu ai mei din nou pe tema "nu înveți destul"
și cred că deja știi că anul ăsta avem înlocuitor la una dintre materii.
Privește partea bună, minion.
Nu te vei mai simții singură 😉
bună încercare, Răzvi, dar nu.
nu merge la mine, ştii prea bine asta
și să vezi ce mamă de bătaie primești când ne vedem din nou
ai să regreți că m-ai luat peste picior
Da, da. Recunoaște că mă placi 😇
mă faci să râd 😂
ideea asta de unde îți veni?
Crezi că eu nu observ cum te comporți cu mine față de alți băieți?
ți se pare, deci visează în continuare
n-ai șanse cu mine
Asta sună a provocare, vrei să vezi că te cuceresc?
Ew...
Ok, cum spui tu, Tania. mai vedem noi 😊
baftă, Răzvan
seen
Și uite așa am ajuns să am un zâmbet ce putea urca până la tavan. Cu toate că mă enerva faptul că îmi văzuse mesajul și nu îmi dăduse niciun răspuns, fapt care îmi demonstra că e de neam prost, m-am avântat spre inima "pădurii", alias parcul, neținând cont de faptul că aveam niște lovituri care usturau iar mai devreme eram convinsă că nu mai am ce să fac pe-aici.
Totuși, poate o plimbare mai lungă nu ar fi stricat. Mi-ar fi făcut acei fluturași stupizi din stomac să dispară, sau molii, cum îmi place mie să-i numesc.
Ce-i drept, nu uitasem de grijile pe care aveam de gând să le am când începeam din nou liceul, nici de certurile inevitabile pe care aveam de gând să le port cu părinții mei din cauza notelor, dar știam că abia aștept să văd baiatul ăsta din nou.
Mi-am tras două palme ușoare peste față, încercând să uit de sentimentele astea și să mă trezesc la realitate.
"Revino-ți, Tania! Asta nu ești tu. Asta e doar latura aia de îndrăgostită a Laviniei care te posedă, atâta tot."
Mi-am amintit de Lavinia și Corina, așa că le-am sunat pe rând și le-am propus să vină seara prin parc cu mine. Trebuia să-mi iau gândul de la el, altfel cred că mi-ar fi explodat inima.
Mi-am luat avânt și am început să merg mai repede cu rolele, profitând de faptul că nu erau decât câțiva oameni mai în vârstă prin preajmă și niște bicicliști. Am dat muzica mai tare decât era deja și am început să mă plimb până m-am plictisit. Poate că începutul liceului nu va fi neapărat doar începutul stresului, a fost ceea ce mi-am spus pe moment, dar Dumnezeule... aia a fost cea mai mare greșeală, pentru că odată ce a început și liceul, am avut de-aface cu cineva pe care nu credeam că o să-l întâlnesc vreodată tocmai în România, iar viața mea s-a schimbat radical, fără a-mi da măcar seama de acest lucru.
CITEȘTI
final fericit | p.jimin
Fanfiction"Final fericit? Scuze, nu suntem în Disney." "Şi să înțeleg că în viața reală nu există finaluri fericite, sau ce?" l-am întrebat, furioasă, încercând să-mi stăpânesc lacrimile ce amenințau să cadă. Mi-am muşcat buza inferioară cu putere. "Nu şi în...
