URZELILE SORȚII

PARTEA ÎNTÂI

1

Vacanţa era pe terminate!

Peste câteva zile începea din nou şcoala. Nu era asta nici o noutate, însă trebuia să mă reîntorc la internat în Franța. Nici asta nu ar fi fost o problemă pentru că toţi prietenii mei erau acolo şi abia aşteptam să-i revăd. Năpădită de un sentiment de melancolie, am închis ochii pentru a-i deschide în interior. După care am aşteptat ca imaginile să vină; îmi apare chipul drag al prietenei mele, Jen. Am revăzut apoi micul suite pe care îl împărţisem cu ea şi care ne fusese casă pentru aproape opt ani de zile, mă rog, locul cel mai apropiat de noţiunea de “casă”. Mă gândeam la cât de mult îmi plăcea Parisul, la cât de mult îmi plăcea să studiez în acest oraş european plin de cultură şi istorie. Șarmul franțuzesc se simţea până şi în aer, puteai fi uşor surprins de farmecul aparte al locului. Eram sigură că nicăieri în altă parte a globului nu poţi regăsi un climat asemănător. Parisul este fără îndoială un oraş poetic unde pare că totul se îmbină perfect. Îţi atrage atenţia nu numai prin celebrele palate, turnul Eiffel sau fermecătorul Champs-Elysees, ci prin eleganţa oamenilor, aerul lor boem. M-am trezit gândindu-mă la frumuseţea clădirilor medievale, la străzile înguste pavate cu piatră, la șevaletele pictorilor întinse de-a lungul trotuarelor, la superbele parcuri cu diferite specii de copaci, prin care se zăreau mai mereu veveriţe săltăreţe.

Am oftat. Cu siguranţă mi-aş fi continuat studiile în Franța, dacă situaţia ar fi fost alta. Acum însă mă preocupa gândul să mă reîntorc acolo pentru acest ultim an de liceu. Bunicul meu se simţea tot mai rău, avusese două atacuri de cord în doar cinci luni de zile. Îmi era teamă pentru Dan. Fusese mereu o persoană energică şi nici la cei şaptezeci şi şase de ani ai lui nu putea sta liniştit.

Începuse să lucreze imediat ce şi-a terminat studiile. Absolvise facultatea de Stiinţe Economice, în Timișoara. Având instinct foarte bun în domeniul afacerilor — nebunia şi entuziasmul pe care le răspândea în jurul lui, plus energia şi pasiunea cu care se arunca în proiectele de suflet, i-au adus repede succesul. Deşi nu avea nici un ban s-a mutat în București, reuşind în scurt timp să intre într-un comitet de membrii ai unui club exclusivist — cu o singură condiţie, să nu le fure nevestele membrilor mai bătrâni. Nu a furat nici o nevastă, dar s-a îndrăgostit de fiica unuia, Irina Pleșu, bunica mea. În tinereţe, Dan fusese un bărbat captivant, cum încă mai era şi în prezent. Pe lângă postura mereu elegantă şi desăvârşită, având înălţimea de un metru nouăzeci, deţinea o grație aparte, un spirit vesel şi strălucit că nu era femeie care să nu-l admire. Inima lui rămăsese însă fidelă bunicii, alături de care petrecuse mai mult de treizeci de ani din viaţă. Pentru el a fost singura femeie care l-a completat în adevăratul sens al cuvântului.

Pe bunica nu o cunoscusem decât din poze. Decedase cu puţin timp înainte de naşterea mea. Era uşor de înţeles de ce îl cucerise pe Dan. Fusese o femeie deosebit de frumoasă. Singurul lucrul care îl moştenisem de la ea erau ochii de culoare verde-albăstruie. Eram fericită şi mândră că o bucăţică din ea se reflecta pe chipul meu. Ştiam atâtea lucruri despre bunica, simţindu-mă într-un fel ca şi când aş fi cunoscut-o. În copilărie îl rugam destul de des pe bunicul să-mi povestească despre ea. Felul lui captivant de a relata faptele m-au făcut să-mi recreez în minte, acel trecut căruia nu-i fusesem martor.

Lui Dan, îi făcea o plăcere enormă să-mi vorbească despre şoţia lui. De fiecare dată când deschideam subiectul şi îi rostea numele, ochii i se umpleau de melancolie, strălucind într-un fel aparte, care înduioşa. Îl încânta să-mi spună cât de mult mă asemănam cu ea, cât de importantă eram pentru el şi despre impactul pe care l-a avut apariţia mea în viaţa lui. Ochii mei calzi de culoarea mării, l-au fermecat din prima clipă ce i-a zărit, a fost dragoste la prima vedere. M-a strigat, Irina, fiind convins că eram un cadou de la Dumnezeu pentru el, că apărusem să-i umplu o parte din acel gol pe care îl lăsase moartea vremelnică a bunicii. Din cauza afacerilor era nevoit să călătorească foarte mult, însă puţinul timp liber care-l avea îl petrecea mereu în compania mea răsfăţându-mă, făcându-mi toate mofturile. Mă ţinea în braţe până-i amorţeau picioarele, în timp ce îmi spunea cele mai frumoase şi captivante poveşti.