Cât costă dragostea?

Capitolul 1. Cât costă dragostea?

***

Dacă mai aud o singură dată țârâitul acesta asurzitor, o să îmi ies din minți. Este a cincea oară când secretarei îi sună telefonul și tot a cincea oară când uit ce naiba îi explicam, fiindcă e greu să mă concentrez când ceva îmi distrage atenția din două în două minute.

Telefonul și... decolteul ei.

E prima zi când poartă decolteu de când am angajat-o aici, așa că profit de ocazie și admir cu nerușinare, peisajul.

— De ce nu răspunzi? o întreb, ridicând capul din laptop, fiindcă vibrația telefonului ei mă înnebunește. A șasea oară. Dacă mai sună o singură dată, jur că îl voi proiecta fix în perete.

— Încă nu am terminat raportul pe care mi l-ați cerut, domnule Ford, îngână timidă cum m-a obișnuit.

— Mina, îi repet a nu știu câta oară, poți să îmi spui doar Angus, mă zgârâie pe timpan când te aud vorbind așa oficial.

Întotdeauna am fost atras de femei cuminți, fiind un bărbat căruia îi place controlul și puterea, dar parcă mai tare ca acum nu am dorit niciodată o femeie. Și asta mă sperie, în condițiile în care tipa asta, e modelul de femeie, așa nu, pentru gusturile mele. Șatenă. Sau ce Doamne, iartă-mă o fi, că părul ei e definiția a ceea ce numeam eu cândva, căcăniu în dungi. Nici una, nici alta. De înălțime medie, nu prea sociabilă, serioasă și prea la locul ei.

Fără să pun la socoteală că are un nume ciudat, care sună și mai ciudat de pe buzele mele.

Mina este secretara mea de doar două săptămâni, deși pentru mine ar putea la fel de bine cântări cât doi ani. La început mi s-a părut insipidă, fiindcă venea toată blindată din cap până în picioare, îmbrăcată cu cămăși albe, încheiate până în gât și cu pantaloni la dungă. Dar de vreo câteva zile, de când a început să vină îmbrăcată din ce în ce mai sexi, a trezit în mine o dorință catastrofală și o poftă imensă de a gusta din ea. Nu e un secret pentru nimeni că mă culc cu toate secretarele mele, așa cum nu e nici prea neadevărat că nu le aleg deloc. Dacă femeia arată cât de cât bine, a doua zi sfârșește în patul meu.

Vorba vine. Nu am niciun pat pe la birou, așa că spurc biroul ăsta de câte ori am ocazia.

Dar cu Mina, OCAZIA pare la ani lumină, distanță.

Femeia asta mă ține la respect și nici măcar nu mă privește în ochi când îmi vorbește.

***

Mina preia apelul într-un final și se ceartă cu un ins, pe seama faptului că nu mai este dispus să accepte oferta ei. Din vorbele ei înțeleg că băiețelul ei va fi dezamăgit.

Are un copil? Și mie de ce mama naibii nu mi-a spus nimeni? Nu m-aș fi complicat cu o mamă. A ascuns asta în CV? A omis intenționat?

Nu m-aș mira să aflu că e și măritată, dar asta nu e o ipoteză plauzibilă fiindcă inelarul e liber. Atunci? E divorțată? Divorțatele sunt ok. Văduvă? Mamă din aia independentă care crede că un bărbat în viața copilului ei, e inutil?

Acum regret că i-am zis să răspundă. Mina face urât de tot când tipul o refuză și plânge muțește după ce închide, fără să îi pese de prezența mea.

— De ce să îl plătești? o descos, fiindcă m-a făcut curios subiectul.

— Ca să se dea drept tatăl copilului meu. Sunt jalnică, nu?

— Nu înțeleg. Unde e tatăl lui? V-a părăsit?

— A murit în urma cu șapte ani într-un accident nefast. Eu eram însărcinată și am născut la opt luni, din cauza impactului. Așa că, Diodor nu și-a cunoscut niciodată tatăl și era obsedat de ideea asta. De când ne-am mutat aici, i-a fost greu să se adapteze. Colegii îl tachinează mereu că doar eu îl însoțesc la meciurile de fotbal și îl fac orfan, iar el a început să mintă ca să se apare.