Anastasia Popescu era fiica lui Dumnezeu. La naștere, a fost abandonată la mănăstirea Paltin din Negru-Vodă, unde-și trăiește cei 18 ani din viață în smerenie și puritate. Cu toate acestea, era un copil normal. Urmează toate studiile și în ciuda remarcilor usturătoare cu privire la viața ei, nu renunță și își urmează visurile. Cu ambiție, credință și curaj, devine studentă a facultății de medicină și farmacie din București. În sinea ei, nimic nu exista fără Dumnezeu. Dorința de a deveni medic a fost dată de crezurile din adolescență în schimbare, iar după mulți ani de trudă, devine medic cardiolog primar la Spitalul Universitar Militar de Urgență "dr. Carol Davila" din capitală. Acolo, eroii țării duceau cele mai grele și aprige lupte din viața lor și aveau o singură opțiune la alegere. Câștigi sau Pierzi? Dar ce se întâmplă când, după un atac-surpriză în Afganistan, în mâinile ei va sta viața comandantului Casian Apostol? Va reuși să-l tragă din prăpastia morții, sau îl va lăsa să cadă în gol?