|| Fantezie ||
𝙿𝚛𝚒𝚖𝚞𝚕 𝚟𝚘𝚕𝚞𝚖 𝚍𝚒𝚗 𝚜𝚎𝚛𝚒𝚊 𝙹𝚘𝚌𝚞𝚕 𝚝𝚛ă𝚍ă𝚛𝚒𝚒
Myantha Craphyra a fost abandonată când era doar un copil, iar harul magic i-a fost legat și interzis.
Au trecut zece ani din ziua în care Mya...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Cu ce ar trebui să încep? Cu sfârșitul sau cu începutul?
Să încep cu partea în care lumea era în flăcări sau cu viitorul și mai întunecat?
Lumea este crudă și i-am simțit cruzimea pe pielea mea. Răzbunarea este periculoasă, îți distruge sufletul și niciodată nu este îndeajuns de satisfăcătoare. Uneori este mai bine să renunți, dar cum aș fi putut renunța când întreaga mea viață a fost distrusă? Cum aș mai fi putut să știu diferența dintre bine și rău dacă nimeni nu a binevoit să mi-o arate? Nu am putut. Poate nici acum, după mii de ani nu pot.
Mereu am crezut că pot să mă adaptez unei alte vieți. Până la urmă, de ce ar fi fost atât de greu să joc un alt rol, când toată viața mea a fost o minciună? Dar este. Niciodată nu am putut să-mi uit prima viața, cea în care am iubit, am plâns, am urât, am râs și am devenit persoana care sunt acum.
Am învățat să-mi trăiesc viața în umbra vieților mele anterioare, am învățat să uit și să îmi amintesc. Și, totuși, oricât de mult aș fi vrut, oricât de mari sunt puterile mele, oricât de mult aș fi încercat, niciodată nu am putut uita cum a început totul.
Am uitat numele, vocile, mirosurile, dar niciodată chipurile și sentimentele pe care le-am avut. Niciodată durerea care mi-a fost pricinuită. Niciodată sacrificiul pe care l-am plătit pentru a-mi continua viața.
Mereu voi fi bântuită de fețele celor din prima mea viață. Mereu voi fi bântuită de acele zile și acele timpuri. Atunci, când lumea era la început.
Am văzut imperii și regate căzând și ridicându-se, am văzut regi avizi de putere, regine oribile care și-au sacrificat proprii copii. Am văzut terorile a mii de bătălii și războaie. Am văzut orori de neînchipuit. Și, în ciuda tuturor acestor lucruri, tot aș prefera să le înfrunt din nou decât să mă întorc acolo. Decât să trăiesc acel coșmar teribil, care mă trezește noaptea mereu.
Niciodată nu am trecut peste. Niciodată nu am uitat, niciodată nu am iertat.
În moarte vine pacea, dar cum îmi pot găsi liniștea dacă nu-mi pot descoperii pieirea?
Ceva din acele zile, acei ani, ceva atât de întunecat și în același timp atât de luminos și-a creat drum în sufletul meu și nu m-a mai abandonat niciodată. Ceva și-a lăsat amprenta în adâncul meu atât de mult încât încă simt acel lucru ca o pată neagră din mine.
Iar așa a început totul.
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Prologul este destul de scurt, știu. Dar, ce părere aveți?
