Suflete pereche

Conacul familiei Malfoy

Evelyn Johnson

Dimineața de Crăciun este una liniștită, o zi obișnuită în afară de momentul când desfac cadourile. Ne adunăm cu toții în camera de zi și povestim fel și fel de lucruri, cu câte o cană de ciocolată caldă în mâini.

Nici nu realizez când e vremea să ne pregătim pentru cina de Crăciun, așa că mă grăbesc să îmbrac rochia verde închis până în podea și să încalț pantofii negri cu toc.

Îmi pieptăn părul ondulat și îl las să îmi curgă în bucle mari pe spate. După ce îmi pun cerceii primiți cadou chiar astăzi și mă dau cu un puf de parfum, mă alătur părinților mei în hol.

-Sunteți gata de plecare? întreabă tata, aranjându-și pentru ultima oară cravata.

Mama încuviințează, iar eu îi repet gestul.

-Buun, atunci să mergem.

Ieșim în grădinile conacului nostru și ne apucăm de mâini. Ne aparetăm fix în fața conacului familiei Malfoy.

Mama bate de două ori în imensa ușă din lemn, iar aceasta se deschide cu un scârțâit. Un elf ne întâmpină, poftindu-ne înăuntru.

Conacul e parcă neschimbat: imensul candelabru din sticlă care atârnă deasupra holului de la intrare, podeaua și scările din marmură, tablourile strămoșilor lui Lucius pretutindeni precum și aerul răcoros și mirosul de mentă.

Ajungem în sala de luat masa, unde cei trei membrii ai familiei Malfoy își așteaptă răbdători musafirii. Lucius și Draco sunt îmbrăcați complet în negru, în timp ce Narcissa poartă o rochie violet, lungă până în podea.

Cât timp părinții se salută, Draco se apropie de mine.

-Arăți magnific.

Îmi sărută mâna, și simt cum o căldură se răspândește prin tot corpul meu.

-Nici tu nu te descurci prea rău, recunosc, roșind.

Zâmbește.

-Am un cadou pentru tine.

Scoate la iveală o cutie roșie din catifea iar deschizând-o, un lanț lung cu pandantiv din diamant lucește în lumina slabă din cameră.

-Draco-

-Pentru că nu am avut ocazia să îndreptăm lucrurile după cearta aia. Sper să mă poți ierta.

-Te-am iertat deja, șoptesc. Mulțumesc.

Zâmbește.

-Vino! Să ți-l pun la gât.

Îmi dau părul într-o parte și îmi pune colierul la gât, dându-mi un sărut pe umăr. Pielea mi se furnică sub buzele sale fierbinți.

-Ce faci? îl cert.

Un zâmbet i se conturează pe buze în timp ce ne așezăm cu toții la masă și începem să mâncăm. Un timp mâncăm în tăcere însă mama sparge liniștea.

-Cum a fost la școală? 

Simt privirea lui Draco asupra mea, dar îl ignor, forțând un zâmbet.

-A fost...interesant, mint, rupând contactul vizual cu mama mea, ca să nu își dea seama că o mint.

-A fost bine, încuviințează Draco fără tragere de inimă.

-Nicio relație, niciunul dintre voi? ne tachinează tata, zâmbind.

Negăm amândoi, poate puțin prea repede.

-Oricum nu are rost, se bagă și Lucius în discuție. Eu și Narcissa ne-am hotărât deja cu cine se va însura Draco.

-La cine vă gândiți? tata își mijește ochii, brusc interesat.

-Astoria Greengrass.

Draco nu pare să aibă nicio reacție, mestecându-și în continuare friptura. Eu pe de altă parte, îmi strâng pumnii pe sub masă, simțind cum un val de gelozie mă cuprinde.

-Voi ați hotărât pentru Evelyn? întreabă Narcissa, cu un zâmbet subtil.

-Ne gândeam la Tristan Yaxley, răspunse tata.

Mă înec cu cartofii franțuzești.

-Evelyn, draga mea ești bine? întreabă mama cu îngrijorare.

-Da, eu ăă...o să merg să iau o gură de aer. Vă rog să mă scuzați.

-Fiul lui Corban? O alegere excelentă...Îl aud pe Lucius comentând.

Ies în grădina conacului și mă așez pe cea mai apropiată bancă, inspirând parfumul nopții. La scurt timp mi se alătură și Draco.

-E nedrept, șoptesc, privind înainte, în zare.

-Hei, uită-te la mine.

Îmi întorc privirea spre el. Îmi dă o șuviță de păr după ureche, zâmbind.

-Nimeni nu poate schimba faptul că te iubesc. Și nici faptul că mă iubești. Nu o să ne căsătorim cu cine vor ei.

-Dar-

-Îți promit că nu o să îl las pe Yaxley să te atingă, mă asigură. Nu o să îi permit nici măcar să se uite la tine.

Încuviințez.

-Ai încredere în mine, îmi șoptește. Totul va fi bine.

Apoi se ridică de pe bancă și dispare în conac, lăsându-mă singură cu propriile mele gânduri.

***

Draco Malfoy

Imediat ce părinții lui Evelyn pleacă în dimineața următoare, îi șoptesc la ureche.

-Trebuie să vorbim.

Se uită la mine cu nedumerire, însă încuviințează și mă urmează în tăcere pe hol, până în camera mea. Închid ușa în urma noastră și mă așez lângă ea, pe pat.

Îmi ridic mâneca de la sacou, lăsând la iveală semnul lui Voldemort: tatuajul cu craniu din gura căruia iese un șarpe.

Ochii lui Eve se măresc și se ridică în picioare. Fac la fel, conștient de avantajul pe care îl am, înălțimea.

-De când îl ai? întreabă, făcând un pas înapoi.

-Doar de câteva zile.

-Doar de câteva zile?! Serios?

Își trece mâinile prin păr.

-Nu o să îți fac rău Eve.

Pufnește.

-Asta ar trebui să mă consoleze sau ce?! Tu ai ales calea ușoară, crezând că dacă îți faci un tatuaj, lui Voldemort o să îi pese de tine, că o să te protejeze. Păi, ghici ce! Nu o să o facă! O să îl doară fix în fund când o să mori slujindu-l!

-Asta nu e adevărat, îi răspund.

-Sigur că nu e. Ești deja prea orb ca să mai vezi.

-Uite ce e, armata lui Știi-tu-cine se mărește pe zi ce trece. Nu îți dorești ca în eventualitatea unui război, să fii de partea câștigătoare? o întreb, apropiindu-mă de ea.

-Cui îi pasă de asta? Ei sunt băieții răi, Draco, sunt periculoși! strigă Evelyn. Părinții tăi știu despre asta măcar?

Rup contactul vizual, văzând tristețea din ochii ei.

-Ei au venit cu ideea. Tata, de fapt.

Oftează.

-Și părinții tăi sunt în această armată, Eve. Și cel mai probabil, în curând vei fii și tu.

-Ba nu, nu o să fiu! Nu o să lupt niciodată pentru el! 

-Nu ai de ales, Evelyn! O să mori dacă nu o faci!

-Ba da, am de ales și am luat o decizie. Aleg moartea.

Și cu asta iese din cameră, trântind ușa în urma ei.