Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
❝ - at night the eyes are always brighter, because in them the love of the moon and the stars is reflected. ❝
O lună de când mă tot plimb pe holul spitalului, e imens, nu m-am așteptat să fie așa mare, din exterior părea mai mic. Nu merg așa departe de sala in care stau, credeam că o să fie totul doar o internare de o zi, am fost mințită. Cel mai probabil s-au gândit părinții mei cat și asistenta mea că de aflam că o să rămân aici până mă fac bine as fi luat-o la fugă. Sunt supravegheată, am avut momente in care îmi venea să sar de la etaj și să scap de tot și toate mai repede.
Problema era că în sala stăteam singura, tocmai de asta am fost așa mirată pentru faptul că e așa mare spitalul. Asistenta mea nu se ocupa doar de mine, avea și alți pacienți, asta mă făcea să mă simt mai ' libera '. Asistenta Kim este o femeie de vreo 43 de ani și lucrează în spitalul asta de 15 ani. E simpatica, dar vorbește prea mult iar eu nu suport omul care vorbește așa mult și mai ales care încearcă să-mi ridice moralul când eu sunt la pământ cu totul.
"Sakura. Trebuie să-ți iei medicamentele!" strigă doamna Kim care intra în sala iar eu mă mai uit câteva milisecunde pe geam și vin în dreptul ei strâmbând din nas
"Știu, nu-ți place, dar nu avem încotro, trebuie sa te faci bine." Se uita la mine și zâmbește de parcă în momentul ăsta daca as pocni din degete totul își revine la normal
"Nu pot sa nu le iau macar astăzi? Stomacul meu deja spune ' nu ' la aceste pastile" o privesc cu o față de cățeluș plouat de parcă ar funcționa asta... Nu funcționează dar tot o fac
"In fiecare zi, la ora care trebuie." Spune pe un ton serios apoi îmi sa paharul de plastic care era plin cu apă, cele două pastile așteptând să vadă că le iau. Nu-mi place când stă în fața mea sa vadă cum iau niste pastile, probabil și-a pierdut puțin încrederea în mine când le-am aruncat în toaleta
Oftez și o privesc apoi mă strâmb, iau o gura de apa apoi iau cele două pastile pe rand și arunc paharul de plastic forțându-ma sa nu dau totul afara. Trag aer in piept și după o privesc cu un zâmbet fals.
"Minunat, m-ai torturat și pe ziua de azi." Spun și mă așez la marginea patului
"Vorbești prosti, Sakura." Da din cap apoi se uită către asistenta care intra unde eram noi.
Eu și asistenta Kim o privim nedumerite, sincer, îmi venea să râd în acel moment dar am ales să mă abțin și să mă forțez sa rămân serioasa.
"Un pacient o să fie adus în camera asta, e o problema?" Spune asistenta Lee in timp ce își așează ochelarii pe nas
"Bineînțeles că nu e o problema, cum îl cheamă?" Doamna Kim merge spre asistenta Lee punând mâna ușor pe umerii ei ieșind din camera
Rămân pe gânduri, chiar nu au putut rămâne aici încât să aud și eu, cine știe ce bătrână sau bătrân care tușește 24/7 o să-mi aducă aici. La naiba, adio încrederea mea in doamna Kim.
❀
Aparent nu este niciun bătrân sau bătrână, e doar un băiat care este foarte înalt, pe langa mine este. Am aflat numele lui când doamna Lee l-a adus aici, numele lui este Jeong Yun-Ho și are 23 de ani.
Acest Yunho a încercat să facă conversație cu mine, a început să vorbească extrem de mult, îl priveam fara sa spun ceva și de îi răspundeam, o făceam in modul meu sec. Are o voce groasă, se vede pe el cat este de energic, n-am aflat ce problema are, nu mi-a răspuns când l-am întrebat, mi s-a părut destul de ciudat dar cine sunt eu sa intru in viața lui privată.
Aflu de la doamna Lee, doar nu crede el că scapă ca eu să nu știu ceva.
❀
Pot spune că m-am obișnuit cu el, au trecut două săptămâni de când eu și el împărțim acesta camera de spital, stăm până târziu, uitam de orele de somn, ne-am împrietenit, sper sa rămână doar prietenie. Totuși, n-am aflat nici după aceste două săptămâni de ce se afla aici, vreau sa știu dacă e într-o stare gravă, deși nu cred, e prea energic și mult prea pozitiv, este exact opusul comportamentului meu.
Recunosc totuși, îmi cam place de el deși am spus că vreau sa rămânem doar prieteni. N-am de gând să stric totul.
"Sakura?" Șoptește Yunho apoi așteaptă un răspuns din partea mea, dar nu-i răspund "Știu că nu dormi. Nu pot sa dorm, vrei sa mergem sa privim stelele?" Aud cum se ridică din pat și-și ia papucii in picioare venind în dreptul patului meu și mă privește
"La ora asta?" Mă uit la el și mă prefac somnoroasa "Du-te dormi, Yunho."
"Joci bine teatru. Și, da, la ora asta, ți-am spus, n-am somn. Haide." Se apleacă spre urechea mea și șoptește "Doar nu mă lași singur, nu-i așa?"
"Fie!" Mă ridic de pe pat și-mi iau papucii in picioare "Daca ne prinde cineva, tu ești vinovat pentru tot. " Oftez zgomotos și trec pe langa el auzind cum chicotește, ador când chicotește
Apas încet pe clanța și ieșim amândoi din camera fugind pe acoperiș, ne așezam pe scaunele de acolo pe care noi doi le-am adus acolo, nu-i prima dată când facem asta, după prima săptămână ne-am furișat sa luăm doua scaune de pe holul spitalului. N-am să mint, m-am distrat, deși nu a fost mare chestie eu n-am fost genul de persoana care să încalce regulile, sunt extrem de punctuala, însă, atunci când sunt cu Yunho simt că ar trebui sa încalc toate regulile și să mă distrez cat pot de mult, sa trăiesc mai mult.
Ne uitam amândoi la cer, mă uit către lună apoi mă uit la el, fața lui era atât de frumoasă sub lumina lunii, e atât de frumos și nu-mi vine să cred că mă simt așa fericită pentru că îl văd pe el zâmbind la niste amărâte de stele care sunt pe cer și nu le poate atinge nimeni.
După 2 minute își lasă capul pe umărul meu și oftează.
"Mi-aș fi dorit să pot atinge stelele..."
"De ce?" Mă uit nedumerită
"Asa ți-aș fi adus una drept mulțumire că în astea doua săptămâni m-ai făcut să mă simt minunat. Ai merita ceva care nu toată lumea poate avea." Își ridică capul și se uită în ochii mei
Ochii lui străluceau, nu mi-a mai spus nimeni așa ceva, oare sentimentele sunt reciproce? N-am de gând să întreb asta, poate o spune pentru că a fi drăguț.
