Gloante oarbe // EDITARE

Epilog

Epilog

Imi amintisem. Imi amintisem, dar nu tot. Erau doar momentele care mi-au ars sufletul pe interior. Acolo mi se rupsese firul. Recunoscusem ca nu pot inceta. Nu pot inceta sa il iubesc. Desi mi-a facut cel mai mare rau, mi-a facut si cel mai bine. Cu el am invatat ce e iubirea, ce e pasiunea, ce e frica, ce e ura, ce e dezamagirea si cum e sa fi o persoana cu sange rece. Dupa momentul in care eu am tipat ultimele cuvinte, Damon si cu mine nu am mai fost la fel. Fiecare noapte o petreceam impreuna, savurandu-ne simultan trupurile. Eu gustam din al lui, iar el din al meu. Dominarea era mereu pe primul plan, desigur, lui apartinandu-i.

-"Mi-am amintit.." suspin usor, tragandu-mi nasul.

-"Bun!" ofteaza. "Ce ai simtit cand te-am impuscat prima data?" intreaba tragandu-si scaunul pentru a fi fata in fata cu mine.

Pentru a nu-l face sa astepte, am raspuns repede. Altfel un glont ar fi fost deja la locului lui.

-"Am simtit frica. Frica de moarte. Frica de sange. Frica ca nu te voi mai vedea. Am simtit dorinta. Vroiam sa mor mai bine decat sa stiu ca am omorat pe cineva. Ma asteptam sa nu o faci. Sau cel putin sa ma fi impuscat in inima sau cap. Ma simteam ..moarta." explic, sperand ca va crede, pentru ca asta e adevaraul. Cel putin acela pe care il stiu eu.

-"Aha.." afirma, bagand un glont in pistol.

-"Ce faci?!" ma revolt. "Am raspuns corect!" ridic tonul.

-"Ciocul mic, printeso!" se ridica de pe scaun. "Poate ai simtit putina frica. Oricui ii e frica de moarte. Dar in rest nu te cred!" tipa, lovind biroul pentru a nu stiu cata oara. "Tu simteai curaj, pentru ca ma poti invinge, autocontrol, pentru ca nu te-ai pierdut, ci ai ramas lucida, te simteai asa cum m-am simtit eu cand am omorat prima persoana. Si in cele din urma, simteai cum sangele iti pulseaza prim vene din cauza dorintei de a ma saruta inainte de a muri!" ridica tonul, calmandu-se rareori. Imi explica, iar eu ascult cu atentie fiecare cuvant pe care il spune. Acum ca o aud de la el... Simt ca are dreptate.

-"Urmatoarea intrebare." se aseaza inapoi pe scaun. "Ce ai simtit cand te-am rapit?" intreaba, masandu-si usor barbia.

-"Imi era frica, credeam ca o sa-mi faceti ceva grav.." incerc sa continui insa sunt intrerupta.

-"Cum ar fi?" se uita intrebator la mine, asteptand un raspuns.

-"Sa ma fi violat.., sa ma fi maltratat, sa ma fi batut, sa ma fi vandut, sa ma fi omorat.." raspund cu o usoara retinere.

-"Continua." imi face semn din cap.

-"Si apoi incercam sa fiu puternica si sa va arat ca nu puteti face ce vreti din mine." continui.

-"Si totusi m-ai sarutat cu prima ocazie." zambeste siret, privindu-ma intr-un mod al naibii de ciudat.

Observ ca adauga si al doilea glont. Chiar atat de bine ma cunoaste?

-"Atunci spune-mi tu adevarul, Damon!" cedez.

-"Te simteai libera si fericita ca ai scapat de tatal tau, desii il iubeai, si apoi ti-ai dat seama ca sentimentele erau gresite si ca ti-e dor de el!" raspunde usor plictisit.

Asa e! Ma cunoaste perfect, dar.. Cum?

Acum ca a amintit de tata, lacrimile ameninta sa scape, dar inca le tin prizoniere.

-"Ce simti pentru mine?" intreaba, incruntandu-se usor. Isi musca buza inferioara si se apropie usor de mine.

Simt cum pulsul meu creste cu fiecare expiratie. Scaunul pare o tortura. Ma simt tinuta in lanturi. Simt ca nu il pot atinge, iar asta imi provoaca o gaura in inima.