Arisadis Vol.2 - Pasărea astrală

Capitolul 9 - Ape și amintiri

Scoica se dovedi a fi un vas uriaș, cu două catarge enorme. Având zeci de metri de la un capăt la celălalt și geamuri rotunde pe două nivele, aștepta lângă docuri, o trapă de lemn făcând legătura între acestea și punte. Diverși oameni, din clase sociale de soi, urcau la bord, după ce plăteau călătoria marinarilor care îi luau în primire de cum se apropiau de corabie.

— Ce-o să le spunem? întrebă Aralla agitată.

Ayun ridică din umeri. Kolibri îi îndemnase doar să urce pe vas, fără alte detalii. Rillon privea în jur neliniștit, în timp ce Nileve îi trata pe toți cu dispreț. După ce un negustor bogat, însoțit de câteva doamne, fu invitat să se alăture echipajului, un bărbat slăbănog se postă înaintea lor, duhnind a transpirație și a alcool.

— Voi sunteți ăia care ați plătit direct la șefu' aseară? Urcați!

Nu plătiseră niciun leu, însă Nileve, care înțelesese imediat ce se întâmplase, îi împinse discret. Era rândul ei să poarte la șold sabia din Silaria. Rillon arăta de parcă își uitase creierul în tabăra din pădure. Nu apucară, însă, să se bucure prea mult de confuzie, căci la capătul trapei îi aștepta însuși Gran, care îi cercetă suspicios.

— Au plătit? strigă cuiva aflat în urma lor.

— Da, șefu'! se auzi o voce seacă. Până la ultimul bănuț!

Bărbatul de mai devreme îi urmase și mințea cu seninătate. Totuși, în clipa în care îi văzură ochii de culoarea ametistului, totul deveni limpede. Kolibri, care era capabilă să ia orice formă dorea, jucase, pe rând, rolul căpitanului și al subalternului, făcându-i pe amândoi să creadă că drumul fusese plătit în totalitate.

Neavând habar de păcăleală, căpitanul cel real încuviință, mulțumit.

— Mai am doar două camere libere. Daca nu vă convine, banii înapoi nu-i mai vedeți.

Era mult mai bine față de cum speraseră, așa că acceptară. Rillon se înveseli imediat și, pe când coborau scările către pântecele navei, aproape că țopăia. Ajunseră în capătul unui coridor lung, cu uși de o parte și de alta. Nileve arătă spre șirul de pe partea dreaptă.

— Știu că îți place compania surorii mele, așa că vei sta acolo.

Cu o expresie mulțumită pe chip, intră într-o cameră de pe stânga. Rillon rămase puțin pe loc, nevenindu-i a crede bunăvoința ei neașteptată. Își aranjă parul și își netezi hainele, înainte de a deschide ușa din dreapta, printr-un gest dramatic.

— Dragostea mea eternă! își începu discursul, pe un ton solemn. Nu există onoare mai mare decât aceea de a împărți aceste clipe magice cu tine pe parcursul minunatei croaziere, pe care destinul ne-a oferit-o!

— Îmi pare rău că nu sunt dragostea ta eternă. Fetele sunt vizavi.

Vocea melodioasă a lui Ayun îl aduse pe cavaler la realitate. Gardianul îl urmărea amuzat. Își lăsase ranița pe pat, din care ieșise deja Mox, întinzându-se leneș. Încăperea era destul de mică, cu două paturi, ce aveau o masă intre ele. Într-un colț se aflau și două găleți. Erau niste condiții chiar sărăcăcioase, având în vedere cât costa un loc pe vas, însă cel mai probabil camerele mai luxoase erau la etajul superior.

Podeaua se cutremură pe neașteptate, făcându-l pe micul demon să cadă din pat.

— Plecăm! exclamă, surprins.

Corabia tocmai ridicase ancora și se întorcea pentru a porni în larg. Ayun mai călătorise cu bărci pe râuri, însă niciodată pe mare. Era o senzație ciudată, având în vedere dimensiunile vasului, însă nu putea spune că îi displăcea. Se duse la micul geam rotund, dornic să vadă întinderea nesfârșită de apă. Din păcate, colegii săi de cameră nu îi împărtășeau entuziasmul.