Myself;Yourself

Capitolul 11

-Sebastian!

Astept sa imi raspunda si apoi strig din nou.

-SEBASTIAAN!!(eu)

Unde naiba a plecat..ploua afara.

Din camera cealalta se aude scartaitul usii.Stiam ca Jeremy e in spatele meu si ma pregateam sa il intreb unde e Sebastian, dar mi -a luat -o inainte.

-A plecat..degeaba il strigi..nu are cine sa iti raspunda.(Jeremy)

Nu inteleg..

-Unde a plecat?(eu)

-Cine stie..(Jeremy)

Simt cum intreaga fiinta a lui Jeremy se apropie spre mine...e incredibil ce caldura emana..parca e inconjurat de o aura.

Acum imi dau seama ce vrea sa faca,dar inainte sa apuce sa ma ia in brate,fug in camera si trantesc usa.

Ma duc la geam si privesc cu lacrimile ingerilor acopera intreg orasul.

Imi place sa privesc ploaia,sa simt ploaia..e atat de frumoasa.Niciodata nu am inteles de ce oamenii iau umbrele cand ploua,adica de ce sa faci asta?e o senzatie unica...stropii de ploaie de inconjoara parca racindu -ti sufletul si alinandu -te.

La fel cum eu vars lacrimi acum..asa face si altcineva chiar acum...in ploaie.

Nu mai vreau sa pierd aceasta ploaie,care ma ademeneste.

Imi iau o geaca oarecare pe mine si sar pe fereastra.

Nu nu ma sinucid,cobor pur si simplu pe scara de incendii si in cateva minute ajung jos si privesc peisajul.

Ziua,totul este frumos,mirific...totul este scaldat in plapande adieri de vant si raze calde si firave de soare.

Ati putea spune ca descriu un om,mai precis aspectul exterior al unui om.

Ceea ce este ciudat este ca intr -o secunda toata constructia omeneasca se poate darama...poate disparea,aceasta este ploaia.

Da fiecarui om sansa sa reflecteze asupra propriei fiinte,propriilor temeri...de asta lumea se fereste de ea,le este frica de ea,fug de ea.Deoarece nu vor ca tot ce au cladit pana acum...promisiuni,sperante,vise sa dispara din cauza realitatii in care se afla.Asta este ploaia defapt.

Inainte sa imi dau seama,sirul gandurilor mele se destrama.E cineva langa mine...cineva pe care inca nu am reusit sa il inteleg pe deplin.

Sebastian..cine esti tu cand..nimeni nu priveste?Si ma intorc la el.

Amandoi eram uzi din cap pana in picioare dar niciunuia nu ii pasa.

Stand asa,singuri pe strada pustie luminata doar de cateva felinare in mirosul atat de placut al alsaltului ud imi pot da seama ca ceva nu e bine..

Vreau sa il intreb dar fata sa era mai trista ca niciodata...a plans..de asta a plecat..a stat in ploaie si a plans de unul singur.

Tot ce pot sa fac acum este sa il iau de mana si sa ii spun:

-Totul va fi bine...ai incredere.