Memoriile Dianei

I

        A trecut aproape o săptămână de când m-am simțit așa de bine cu Alexandru, nu puteam spune că simt ceva pentru el dar indiferența cu care mă trata atunci când ne vedeam mă durea foarte tare. Faptele petrecute între noi parcă nici măcar nu avuse loc ... de fiecare dată când încercam să vorbesc cu el mă evita sau în cel mai fericit caz îmi dădea un răspuns telegrafic gen "da" sau "nu". Nu îmi puteam lua gândul de la el, am rămas prea marcată de faptele petrecute între noi, în acele momente simțeam că avem o legătura foarte puternică, simțeam că nu îmi v-a da drumul niciodată din brațele sale, credeam că în sfârșit mi-am găsit prietenul cu beneficii dar nu era așa. Îmi doream foarte mult ca faptele petrecute să se repete la un moment dat dar după cum se arăta situația mai aveam de așteptat mult și bine până ca ceva să se întample între noi...

        -Vi la masă?

        -Nu pot azi, trebuie să merg până în oraș să rezolv niște acte penru mama. Poate altă dată.

        -Bine, cum zici tu. Aveam impresia că toată lumea încerca să mă evite, trăiam cu gândul că ei știau că eu încerc să le ascund ceva ... chiar dacă era ceva de ascuns. Nu îmi puteam imagina cum ar fi fost dacă cineva afla despre idila mea cu Alexandru, nu era o persoană vazută prea bine în ochii celorlalți, nu venea niciodată la petreceri, nu ieșea niciodată cu noi în oraș, avea relații foarte reci cu cei din jur, nu părea ca îi pasă de cineva din jurul său ... era preocupat doar să fie mereu prezent la orele de curs și cam atât. Ar fi fost jalnic ca cineva să afle ceva despre noi, "fata destrăbălată" așa cum îmi mai ziceau prietenii s-a culcat cu tocilarul generației. Ce mare realizare.

            Ajung la local și mă așez ca de fiecare dată la masa din colț, imi placea foarte mult locul acela, era o masă micuța de 3 persoane, avea vedere la geam, TV si intrare, deci nu puteai să ceri mai mult de atât. Să mai adaug că și chelnerul care o avea în cusodie era draguț, cred că era deja prea mult.

            -Cum de ești singură azi? întrebă el. Ce e drept, niciodată nu veneam singură niciodată să îmi petrec timpul acolo. Mereu era cineva cu mine, fie ea colega de cameră, fie unul dintre colegii mei de grupă, era plăcut sa poti vorbii cu cineva cat timp așteptai.

            -Se pare ca nimeni nu are pofta de mancare, zic eu încercând să par dragută.

            -Dacă vrei pot să îți stau alături, nu prea sunt persoane la ora asta ... zise el.

        Dacă eram în una din zilele mele bune cu siguranță acceptam oferta lui. Era un bărbat care era foarte atrăgător, avea undeva în jurul varstei de 25 ani, era înalt cu o constructie solidă a corpului, brunet cu ochii albaștrii și mai presus de toate din câte auzisem de la alții avea și o conditie materială foarte bună cu toate că mi se parea ciudat că lucra ca chelner într-un local studențesc.

        -Nu mulțumesc, am nevoie sa fiu singură. Așa cum spuneam ... dacă eram într-o forma bună acceptam cu mare plăcere, chiar de multe ori când veneam aici îl priveam cu mare interes, mintea mea era plecată foarte departe când mă uitam la el plus ca Alin îmi dădea și el apă la moară ...

        Deja trecuse ceva vreme, am ajuns în pragul de a-mi savura minunatul desert, nu întelegeam cum lumea putea mânca așa ceva, era vorba despre o prună învelită în griș sau ceva de genul ... foarte greu de digerat atât din priviri cât și de stomac. Toată atmosfera tulburătoare care mi-a indus-o acel desert dezgustător a fost spulberată de intrarea lui Alexandru în local. Parcă fiecare pas pe care îl facea era in slow motion ... pentru mine totul se mișca foarte încet, fiecare secundă în care el se mișca dura mult mai mult decât trebuia, încercam din răsputeri să nu fac vre-un gest necugetat cu toate că inima incepea să îmi bată din ce în ce mai tare cu cat se apropia mai mult. Pentru câteva momente aveam impresia că pe mine mă căuta dar din pacate s-a așezat la câteva mese distanta ... m-am simțit foarte dezamagită în acel moment. Poate că nu m-a observat? Îmi ziceam eu ... Ar trebui să merg să îl abordez? ... încercam din răsputeri să nu o fac, nu doream să par disperată dupa el, mai mult ca sigur s-ar fi înstrăinat de mine și mai mult decât era în momentul de fată ceea ce nu era bine.

            Totul s-a terminat în clipa în care primes un SMS de la Rodica, "Hai odată acasă că de jumătate de oră mă cert cu una de la Asociația locatarilor ... deja mă enervează asta și îmi vine să îi dau cu ceva în cap.". Super, fata asta nu poate rezolva nici macar o problemă fără mine,  acum și-au găsit și aia să vină ... cand sunt eu ocupată.

            Începusem a-mi băga lucrurile în geantă și în același timp mă gândeam cum să fac să mă vadă Alexandru, cred ca o simplă trecere prin fața lui ar fi suficient de convingătoare ... îmi ziceam eu. Nu apuc să ajung bine în dreptul mesei că mă împiedic de piciorul unui scaun și mă duc grămadă pe jos ... nici macar nu pot spune că am picat și eu ca o "lady", încercam să nu îl bag în seamă si mă uitam în telefon la imaginea de fundal ... hai serios acum de cate ori nu ai făcut așa ceva numai să pari mai interesantă? Toate lucrurile pe care le aveam prin poșetă erau aruncate peste tot pe podeaua localului, mă simteam foarte stânjenită din 2 mari motive, pe lângă faptul că m-am împiedicat ca fraieră, mai aveam și lucrurile împrăștiate peste tot, imi aducea oarecum aminte de camera în care trăiam dar pe acolo nu erau prezervative aruncate pe jos. Da, pezervative, balonase, sau cum vrei tu să le zici, ai citit bine. Era unul dintre acele lucruri dubioase pe care le aveam la mine în permanență ... nu strică să fi pregătita, nu se știe niciodata cand îti sare Făt Frumos în fată cu o erectie de toata frumusețea pe care are de gând să ți-o  ofere în dar. M-am pus imediat să îmi strâng lucrurile de pe jos ... îmi venea să intru în pământ de rușine, încercam să par o persoană cât se pare de normală nu o oportunistă cum păream în momentul acela. Ma ridic încet și încep să merg spre ieșire, nu doream să mai am contact cu cineva care a asistat la acea scenă, chiar mă simțeam foarte prost.

            -Hei, ai uitat să iei asta de pe jos, era chiar lânga scaunul meu, zise cineva din sală. M-am oprit preț de câteva secunde, speram ca acea persoană să nu mi se adreseze mie dar din pacate eram chiar eu cea solicitată. Când m-am intors Alexandru era în mâna cu una dintre cutiile mele de balonase, nu îți poți da seama cat de stânjenitor era acel moment ... m-am apropiat de el încet si cu un zâmbet fortat mi-am cerut scuze ca l-am deranjat.

            -De ce ai avea așa ceva în poșetă? Nu știam că lucrezi pe centură ... zise el. Am rămas pur și simplu uimită de ceea ce imi spuse, dacă era o glumă nu mă supăram dar pe fața lui s-a citit numai seriozitate, nu mai știam ce să spun, m-am înrosit foarte tare la față, i-am smuls cutia din mână și am plecat.

        Eram extraordinar de furioasă, nu îmi venea să cred ceea ce se petrecuse cu cateva minute în urma, nu mă așteptam la o asemenea reactie din partea lui, toate șansele mele de a mă place Alexandru erau ruinate în acel moment ... eram extrem de dezamăgită de el dar mai ales de mine, trebuia să îi raspund într-un fel dar nu am facut-o, ceea ce ma face vinovată. Singurul lucru pe care mi-l doream în momentul respectiv era ca nimeni să nu afle ceea ce se întamplase acolo, mai de asta aveam nevoie.