16. Consecințele unui sărut de foc

1.7K 220 167
                                    

Acordurile din tavernă răsunau povestea unei fete neiubite (1) în timp ce ducele de Rothgar se așeza la o masă și zâmbea spre fata care îi adusese o halbă cu bere. Observă că era cea preferată de marinari, fierbinte, cu coniac și zahăr. Spuma se revărsă ușor pe masă când aceasta fu trântită, iar el oftă. Nu se putea plânge că nu era bună. Totuși, îi lipsea cafeaua din Londra. Se îndoia că aici se servea cafea. Aparținea, în fond, elitei, mai cu seamă bărbaților (2). Poate că nu ar fi refuzat nici apa călduță cu lămâie, lapte, sirop dulce, brandy, rom și câteva picături de vin pe care matroanele o expuneau serile (3). Se întrebă atunci dacă Melody apucase să guste așa ceva, pentru că era convins că atunci și-ar fi recunoscut gustul. Da... Ăsta era gustul ei, gustul lui Melody.

Luă o gură de aer pentu a-și potoli trupul care fremăta. Voia să se culce cu fata asta mai mult decât își dorise vreodată să fie cu o femeie. În sinea lui însă știa că Melody nu putea fi o simplă distracție pentru el. Îl atrăgea mai mult decât trupul acela perfect proporționat. Îl atrăgea totul la ea. Iar această atracție îl speria.

— S-a întâmplat ceva?, întrebă Edwin care se ocupase de cină și de locul în care aveau să doarmă în seara aceea.

— Nu. Apoi privi în jur la privirile oamenilor și se concentră pe zgomot. Pur și simplu nu îmi place locul ăsta...

— Nu e pe placul Excelenței Tale, nu?, zâmbi ironic Edwin.

— Edwin, mă uit la tine și îmi dau seama ce idiot măreț ești.

Bărbatul se strâmbă la el. Rothgar se lăsă pe spate și își închise ochii, retrăind momentele cu ea. Nu știa cum reușise să se abțină să nu o posede acolo. Probabil că și ea fusese șocată, deși citise în ochii ei că nu știa la ce să se aștepte mai clar. Intuia că în afară de împerecherile între cai sau diverse animale, Melody nu fusese atenționată cu privirile la ce se întâmpla între bărbați și femei. Era fericit să îi arate el asta, dar în același timp furios pentru că nu putea: Melody avea nevoie să își reabiliteze reputația. El jurase că avea să o reabiliteze. Iar modul de reabilitare nu era acela de a-i intra pe sub fuste. Sau pantaloni. Zâmbi involuntar. Și-o dorea mai degrabă în fuste, deși pantalonii îi ofereau o independență aparte.

— Am pierdut ceva?

Glasul ei răsună prea aproape de urechea lui. Se aflau la o măsuță rotundă cu trei scaune, perfectă pentru ei. Era la o distanță egală de el și de Edwin, totuși lui i se părea că era mai aproape de cap-pătrat de acolo decât de el. Și asta îl enerva.

— Nu prea cred, șopti el, ceea ce îi atrase atenția.

Și atenția ei se opri asupra buzelor. Privirea i se întunecă, buzele ei se depărtară ușor, iar limba îi linse buza de jos. Rothgar aproape că gemu înaintea acestei priveliști. Să nu mai spună că femeia aceasta purta o cămașă nouă, crem, pantaloni închiși la culoare, un brâu și o vestă care să îi ascundă mai bine sânii. Dar cum putea fi așa ceva ascuns? Cum? Acum știa exact ce miros avea pielea ei, ce gust avea pielea ei, cât de fierbinte îi era trunchiul și cât de umedă feminitatea.

În ce o privea pe Melody, după ce găsise haine pe măsura ei și se asigurase că este complet îmbrăcată, își aranjase părul sub o nouă pălărie și pornise spre tavernă, acolo unde știa că avea să se întâlnească din nou cu Bryght. Era cumva nerăbdătoare să îl revadă. Între ei se petrecuse ceva interzis, totuși ceva atât de frumos încât ea nu credea că putea fi vreodată numit interzis. Degetele îi tremurară pe halba pe care i-o dădu hangița când realiză că fusese iubire. Așa trebuia să arate iubirea.

Înghiți în sec și își feri privirea de la el. Era atât de al naibii de chipeș în noile lui haine, cu pieptul acela mare răzbind masculinitatea și îmbiând-o să își așeze mâinile acolo pentru a-i simți mai bine inima. Cu aceste gânduri simțea cum planurile ei se ducea pe apa sâmbetei. Luă o gură de aer și gustă lichidul dulceag. Era cu adevărat o desfrânată dacă își imagina toate astea.

NemilosTempat cerita menjadi hidup. Temukan sekarang