Dragostea la prima vedere nu dureaza (+18)

2

Era Marti si astazi se indrepta din nou spre sala de curs unde se tinea seminarul de psihopedagogie. Era imbracata in jeans si plover, peste care purta un trenci negru pana deasupra genunchilor.
Impreuna cu colegele ei, ajunsese in fata salii de curs. Astazi ajunsesera mai devreme asa ca erau doar ele in holul lung si friguros. Dupa cateva zeci de minute au inceput apara unul cate unul si restul studentilor ce participau la seminar.

Cu fiecare grup de baieti ce isi facea aparitia, privirea ei il cauta pe tipul de saptamana trecuta. Era curioasa daca schimbul de priviri de data trecuta se va petrece din nou sau daca a fost doar o pura coincidenta ca privirile lor s-au intalnit. Era singura de cativa ani si isi dorea sa simta ceva -the thrills of a new crush, maybe? - pentru ca de altfel viata ei era destul plictisitoare. Iar pana acum niciunul din colegii de la specializarea de filozofie sau asistenta sociala nu ii atrasesera atentia. 

Lumina de pe hol nu era foarte puternica, era o lumina rece ce se potrivea perfect cu vremea de afara. Era mijlocul lunii Noiembrie asa ca vremea ploaiasa si rece era obisnuita pentru acea perioada a anului. Holul deja aproape se umpluse, mai erau doar cateva minute pana la ora 14:00, iar ea inca nu il vazuse pe tipul acela. Pacat.

In timp ce se intreba unde si cum va incapea toata lumea in sala micuta de curs, usa holului s-a deschis si, automat, privirea ei s-a indreptat in directia respectiva. 

Si atunci l-a vazut pe el. Un suspin usor i-a iesit de pe buze, care fara voia ei s-au miscat pana s-au transformat intr-un zambet usor. In acelasi timp, privirile lor s-au intalnit, iar el la randul lui i-a zambit usor in coltul gurii. Toate astea s-au intamplat intr-o fractiune de secunda, dar sentimentele ce au navalit in ea contrastau puternic cu durata momentului. 

Se simtea usurata sa il vada, sa il stie acolo..nu isi explica de ce, insa. Era abia a doua oara cand il vedea - nu se cunoasteau, nu vorbeau - practic erau doar doi straini. 

Stiind ca el este acolo, ea si-a indreptat in sfarsit atentia spre colegele ei. Desi incerca sa participe la conversatia ce avea loc atunci, mintea ii tot zbura la el. Si nu se putea abtine sa nu priveasca in directia lui. L-a urmarit indreptandu-se spre grupul lui de colegi, pe care i-a salutat. A observat de data aceasta si cat de inalt era. Era poate putin prea slab pentru inaltimea lui, insa spatele lui era atat de lat incat nu credea ca l-ar putea cuprinde cu ambele brate. "Ai vrea tu! Revin-o cu picioarele pe pamant Nico" isi spuse in sine ea. 

Disperata. Asta era cuvantul care o putea descrie. Disperare care venea din plictiseala si care era aplimentata si de romanele de dragostea pe care le tot citea. Voia si ea o pveste de dragostea ca in carti, chiar daca asta ar insemna inclusiv suferinta. Macar simtea ceva si nu mai era in starea aceasta de amorteala continua. Sirul gandurilor i-a fost intrerupt de profesoara de pshipedagogie, care dupa ce a descuiat usa i-a poftit pe studenti in sala de curs. 

Sala avea o forma dreptunghiulara, cu 2 ferestre mari. Perpendicular cu ferestrele erau asezate doua mese lungi, iar de o parte si de alta erau asezate scaune. Ea impreuna cu grupul de fete din care facea parte, s-au asezat la masa din partea stanga a salii, langa perete. El si colegii lui s-au asezat aproape de capatul masei din dreapta, iar pozitia lui cu spatele la perete ii permitea sa o priveasca direct. 

In timpul seminarului de 1 ora si jumatate, nu a putut sa fie atenta deloc la ce spunea profesoara. Se abtinea cu greu sa nu se uite spre tipul din partea opusa a salii - si asta presupunea atat de mult efort mintal incat incepuse sa oboseasca. In plus atentia ii era distrasa si de colega din dreapta ei care tot incerca sa gaseasca subiecte de discutie. 

In momentele in care reusea sa il priveasca pe ascuns, il analiza si incerca sa retina cat mai multe detalii despre el. Avea mainile mari, cu degete lungi. Trasaturile fetei erau accentuate de linia maxilarului care era conturata destul de puternic. Avea ochii caprui si o alunita mai jos de ochiul drept. Dintre toti tipii din incapere el iesea in evidenta pentru ea. Desi, el era cel mai tacut din grupa lui. Radea ocazional la glumele pe care tipul din stanga lui le facea. Si tot ocazional, isi indrepta privirea spre ea. Imediat ce privirile lor se intalneau, ea se uita in alta parte rusinata.  

Pana sa isi dea seama, seminarul se terminase iar acea ora si jumatate trecuse zburand. Era ultimul seminar din ziua aceea, asa ca dupa ce si-a luat la revedere de la colegele ei pe scarile din fata cladirii, si-a pus castile in urechi, si-a strans mapa la piept si s-a indreptat spre statia de autobuz. Facea 40 de min pana acasa, vantul batea usor iar norii prevesteau o noua ploaie de toamna. Trebuia sa se grabeasca.

La 2 minute de cand iesise de pe usile facultatii a vazut cu coada ochiului pe cineva venind in fuga spre ea. Instinctiv s-a uitat in spate sa vada cine e. Era el. Probabil fuge sa prinda un autobuz, a fost singurul gand care i-a trecut prin minte. 

Surpiza a venit in momentul in care el a incetinit cand a ajuns in dreptul ei. Au facut 2 pasi in tandem si atunci  ea s-a intors spre el. De aproape parea chiar mai inalt de 1.80 m.  

"Buna, eu sunt Alex!" spuse cand o ajunsese din urma.  

Desi nu ii venea sa creada ca el a salutat-o, nu s-a oprit din mers.  

"Aaa...buna?!" spuse ea in timp ce isi scotea castile din urechi - oricum inca nu apucase sa aleaga melodia in playlist. "Eu sunt Nicoleta." 

Spera sa nu se fi inrosit la fata, iar daca asta s-a intamplat oricum doar vantul de afara de vina, nu el.

Nu isi aminteste care au fost cuvintele pe care si le-au spus ulterior, dar tine mintea ca in dreptul statiei de autobuz el i-a propus sa mai mearga o statie pe jos, iar ea a acceptat. Pana sa isi dea seama trecuse deja 1 ora, iar ei inca mergeau impreuna si povesteau. Discutia lor curgea natural, fara efort...ca si cum se cunosteau de ceva vreme. 

"Vineri ma duc la petrecerea unui prieten. E ziua lui de nastere. Vrei sa vii cu mine?"

Daaaaaa!!!!! I-ar fi raspuns daca isi asculta inima, insa ratiunea i-a luat locul si in cele cateva secunde care au trecut de cand a intrebat-o si pana ea i-a raspuns, s-a gandit ca nu mai fusese pana atunci la nicio petrecere, s-a gandit ca daca e o "capcana" pentru a rapi, s-a gandit la ce ii va spune mamei ca sa o lase sa se duca. Asa ca raspunsul ei a fost in schimb "Mmm...nu stiu, poate". 

"Imi dai numarul tau de telefon? Sa mai vorbim pana atunci si sa imi spui daca te decizi sa vii?"

"Aaa, da" raspunse mult prea repede Nicoleta. Totul se petrecea atat de repede. Acum 2 ore si ceva se plangea ca viata ei este plictisitoare pentru ca acum tipu asta sa ii ceara nr de telefon si sa o invite la o petrecere. Bineinteles ca nu se va duce, dar poate vor mai vorbi prin mesaje sau la telefon.