Miez de noapte -PauzA-

Capitolul 2

Vreau acasa!

Vacanta se sfarsise atat de repede precum incepuse. O saptamana de Jacob, soare si briza, iar apoi totul reveni la normal: nori, ploaie si iar nori si ploaie. Nightmute semana cu Forks din multe privinte: un numar foarte mic de locuitori, numai 208 fara sa adaug familia mea numeroasa, o medie anuala foarte ridicata a precipitatiilor, foarte putine zile insorite; locul ideal pentru o familie de vampiri. Totusi imi lipseau padurile ce inconjurau orasul Forks. Duceam lipsa de oxigen proaspat produs prin fotosinteza verdelui ce imi inconjura casa veche. Iar intreaga mea familie ducea lipsa de hrana in apropiere. Ne-am mutat din Forks in urma cu numai sase luni, la scurt timp dupa ce am implinit sapte ani. Era momentul in care am ajuns la maturitate, momentul in care parintii meu au decis ca meditatiile pe care le primeam acasa nu mai puteau tine locul unor ‘experiente de viata umane’ asa cum tata se exprimase atunci cand tema inscrierii mele la liceu a fost adusa in discutie. Nightmute a fost alegerea perfecta din mai multe motive. In primul rand pentru ca era un oras in care zilele insorite erau putine, iar noua asta ne convenea de minune. In al doilea rand orasul micut avea tot ce ne trebuia: un spital in care sa lucreze Carlise, un liceu pe care sa-l urmam si hrana. Iar in al treilea rand eram foarte aproape de clanul Denali, care erau familia noastra extinsa. Carlise si-a gasit cu usurinta un loc de cinste in elita spitalului Yukon Kuskokwim Delta Reg , iar Esme a deschis o mica afacere de reconditionari si amenanjari interioare; noi toti ceilalti incepand scoala. Rosalie, Emmett si Jasper s-au inscris la Universitatea din Anchorage ce e la numai 304 km distanta de casa, iar mama, tata, Alice, Jacob impreuna cu mine ne-am inscris la Scoala Nightmute, unde am ridicat numarul “impresionant” de elevi de la 85 la 90. Scoala incepuse foarte bine. Eu si Jacob aveam majoritatea cursurilor impreuna, exceptand orele de Educatie Fizica pe care le aveam impreuna cu mama si Alice. Primele zile au fost deosebit de dificile si nu odata am fost pe punctul de a ma da de gol fie in legatura cu abilitatea mea speciala de a “arata” oamenilor ceea ce gandesc, fie in legatura cu relatia de rudenie dintre parintii mei si mine. Nu odata mam trezit la un pas de a raspunde unei intrebari a unui coleg, folosind abilitatea mea, sau de a avea impulsul de a-i numi pe parintii mei, mama si tata in loc de Bella si Edward asa cum trebuia. Povestea pe care toti cei din Nightmute o stiau era simpla: mama, tata si cu mine eram frati – asemanarile dintre noi erau mult prea evidente pentru a fi trecute cu vederea; aveam parul tatalui meu si fizionomia mamei mele. Eram orfani, iar Carlise si Esme ne-au adoptat pe toti pentru ca au considerat ca nu era corect sa ne desparta. Alice era verisoara noastra, pe care Carlise a adoptat-o deasemenea iar Jacob era prietenul meu. Fratii nostrii mai mari, care deasemenea erau adoptati de Carlise si Esme, plecasera la colegiu, dar reveneau acasa ori de care ori puteau. 

“Ne povestesti si noua, celor care nu pot sa-ti citeasca gandurile de la distanta, ce este atat de amuzant?” Alice observa un zambet larg pe chipul tatalui meu ce se oglindea si pe al meu. Conversatiile noastre private ii enervau mereu pe cei din jur. “Nimic interesant Alice, o discutie clasica intre tata si fiica!” Spuse tata atat de repede si de incet ca pot sa jur ca nimeni nu a observat ca cineva de la masa noastra vorbea macar. Discutiile mele cu tata aveau loc de obicei in cea mai deplina liniste, mai ales in ceea ce ma privea. Era suficient sa gandesc ceea ce in disctutie cu oricine altcineva as fi spus cu voce tare, iar tata imi citea gandurile. Raspunsurile lui veneau fie sub forma miscarii ochilor in diferite directii, fie normal, ca in oricare alt dialog, dandu-le glas. Oamenii nu realizau niciodata ca purtam o discutie, iar uneori chiar si vampirii aveau dificultati in a observa. Devenisem incredibil de buni la dialogurile nerostite si neobservate. Vampirii puteau auzi si cele mai usoare soapte ceea ce ne ajutau sa nu fim auziti de ceilalti sau puteau vorbi cu o rapiditate inumana, iar in acest caz cuvintele rostite nu erau percepute de urechea umana decat ca un usor suierat. Jacob era singurul non vampir care ne intelegea perfect si care ne auzea mereu; in sapte ani de stat alaturi de noi ajunsese sa se obisnuiasca atat de mult cu obiceiurile noastre vampirice de i se pareau mai normale decat cele umane sau cele de lup. Jake era un lup, sau mai exact putea lua forma de lup. El era ceea ce se numeste cel ce isi schimba forma (shape shifter), iar forma de lup era cea pe care cu multe generatii in urma capetenia tribului a ales-o pentru a isi apara tribul. Gena de shape shifter mergea din generatie in generatie din tata in fiu. Jacob era jumatate om-jumatate lup, asa cum eu eram jumatate om-jumatate vampir. Paream deci predestinati unul altuia. Totusi soarta a fost foarte ironica cu noi, caci shape shifterii aveau un singur inamic natural: vampirul. “Hai Nessie spune-mi si mie!” Asa cum Jacob nu putea sa nu imi indeplineasca nici macar o dorinta, nici eu nu puteam sa nu raspund rugamintilor sale. “Of… bine dar nu e mare lucru. Ii povesteam lui Edward” – vocea lui Jacob era singura care se auzise din afara grupului nostru si era normal sa ii raspund si eu in asa fel incat sa fiu auzita “despre profesorul de Stiinte si despre cerintele ciudate pe care le are tema noastra.” Ora de Stiinte era una din multele ore pe care le aveam impreuna cu Jacob, dar el parea total dezorientat. Nu intelegea la ce tema ma refer, sau poate nici nu stia ca avem o tema. “Ma refer la insectarul pe care trebuie sa il aducem peste 2 saptamani. Jake ma intreb, oare tu esti vreodata atent la ceea ce ne predau profesorii?” Imi exprimasem cu diverse ocazii iritarea fata de totalul dezinteres pe care il manifesta Jake fata de scoala si fata de temele pe care le primeam zilnic. ” Scumpo, dar esti tu mereu atat de atenta, ca eu nu simt nevoia sa mai fiu.” Afisase un zambet ce ma facu pe loc sa uit tema discutiei, apoi adauga in soapta. “Si pe deasupra tot ce ni se preda aici e exact ceea ce am facut cu Ed si Bell!” In ultimii ani, mama insistase sa participe si Jacob la meditatiile pe care mi le ofereau parintii mei. Fusese incantat la inceput de idea de a petrece si mai mult timp alaturi de mine, dar dupa un timp, nu foarte lung, intervenii plictiseala. Mie nu mi se parea deloc plictisitor, ci din contra, orele de meditatii erau unele dintre momentele pe care le asteptam cu nerabdare de la o zi la alta. Imi va fi dor de ele! Mama si tata rasera usor de replica lui. Mereu se amuzau de lipsa de entuziasm fatisa a lui Jacob.Din cand in cand mama ii amintea ca nu avea de gand sa isi lase fiica sa se casatoreasca cu un pui de lup rasfatat care nu are de gand sa invete. Asta il facea pe Jacob sa isi redobandeasca atentia si interesul pentru scoala, dar nu dura mult pana lucrurile reveneau la normal. Am observat cat de intens se priveau parintii mei. Ei erau impreuna de aproximativ 10 ani si se iubeau cum nu cred ca s-au mai iubit doi oameni vreodata. Romanele de dragoste de renume mondial, nu reuseau sa prezinte decat o dragoste banala in comparatie cu cea pe care eu o observam in fiecare zi. Deseori credeam ca singurul lucru care ar putea sa dureze mai mult ca viata noastra, a nemuritorilor, este dragostea pe care mama si tata o simteau unul pentru altul. Asa cum toti erau gelosi pe discutiile mele cu tata, eu eram geloasa pe discutiile nevorbite dintre parintii mei. Discutiile lor semanau cu cele pe care le aveam eu cu tata, dar totusi niciodata nu am putut sa patrund in ele. Stiam ca fiecare miscare a ochilor insemna o intrebare sau un raspuns, dar nu si semnficatia din spatele acestora. Nimeni nu ii intelegea si totusi ei sa intelegeau atat de bine fara cuvinte, si mai ales si fara abilitati speciale, pentru ca mama era singura persoana caruia tata nu ii putea citi gandurile. Mama era ceea ce se numeste un scut, mintea ei este “privata” si nimeni nu poate sa o acceseze, cu exceptia mea. Iar in timpul discutiilor pe care le aveau scutul era mereu la locul sau. “Hadeti ca deja suntem in intarziere!” Alice ma scoase din starea de visare in care eram. Dupa cu au reactionat mama si tata nici ei nu erau prea atenti la ceea ce se petrecea in jurul lor, erau in lumea lor, in locul lor fericit, cand se priveau timpul inceta sa mai existe. “Iubito, ai grija de tine si de fiica noastra!” Sopti tata mamei inainte de a o saruta, pana si saruturile lor erau speciale, ca dintr-o alta lume. O fi din cauza ca buzele lor erau doua pietre care se sarutau in loc de piatra si carne asa cum era in cazul saruturilor mele cu Jacob. Dar chiar atunci am simtit buzele fierbinti si moi ale lui Jake lipite de ale mele calde si tari ca piatra. Buzele mele isi gasisera perechea si pareau sa nu-si mai doreasca sa se desparta vreodata. *** “Bella!” I-am spus numele mamei mele cand profesorul de sport m-a delegat pe mine si pe inca o colega Kate, sa facem echipele de volei. “Alice!” am ales-o repede si pe matusa mea zglobie in echipa. Ne era mult mai usor cand ne puteam tempera una pe alta. Clar nici una dintre noi nu isi dadea vre-un pic silinta la ora de sport, ba din contra ne straduiam cat puteam de mult sa facem totul mult mai incet, mult mai prost, mult mai lipsit de coordonare. Era frustrant sa iti infranezi toate impulsurile pe care le aveai, dar presupun ca si mai frustrant ar fi fost sa fim nevoiti sa ne mutam pentru ca din greseala am fi indoit bara portii de fotball, doar atingand-o. Pentru mine era cel mai frustrant. In Forks statusem ascunsa de ochii lumii, nu mergeam decat pe teritoriul tribului Quileute, unde aproape toata lumea ne cunostea secretul. Acolo il vedeam si pe Charlie si tot acolo imi vedeam si putinii prieteni umani: Sue, Billy, Emily, Kim si Claire. Iar oriunde eram puteam sa ma comport normal, fara sa imi fie frica de reactiile celor din jur. Puteam sa vanez, puteam sa sfaram un bolovan intre degete, puteam sa alerg, sa sar, sa fac tot felul de lucrui normale pentru un vampir, dar total anormale si inspaimantatoare pentru un om. Imi e dor de orasul Forks; imi e dor de Billy si Charlie, de Renee si de Phil pe care nu i-am vazut decat odata; imi e dor de padurea in care ma ascundeam mereu si in care alergam libera alaturi de lupul Jacob. Imi era dor, dar parca nu era un dor normal. Era ceva ciudat la sentimentul asta. Nu-l intelegeam pe deplin. Era ca si cum aveam nevoie de Forks. “Vreau acasa!” nu am realizat ca am spus ultimile cuvinte cu voce tare pana nu am observat fata inspaimantata a mamei si mirarea din ochii colegelor mele. Alice era deja langa mine, ma tinea de mana si ea la fel de speriata de reactia mea. Oare ce m-a apucat? Atunci am simtit parfumul tatalul meu ce venea de dincolo de usa intredeschisa a salii de sport, era si Jacob cu el. Probabil ma auzisera tipand si au fugit de la orele lor pentru a vedea ce se intampla cu mine. “Doamna Granger, sora mea, cred ca nu se simte prea bine! Probabil toata nebunia din ultimile luni cu mutatul a obosit-o peste masura. Va deranjeaza daca eu si Alice o vom duce acasa?” mama era foarte calma cand situatia o cerea. Era una din calitatile pe care le dobandise odata cu noua ei viata, odata cu transformarea in vampir. “Sigur domnisoara Cullen. Poate ar fi bine sa il anuntati si pe doctorul Cullen. Oboseala poate fi cronica si periculoasa pentru organism. D-voastra si surorile d-voastra sunteti scutite de ora de astazi. Multa sanatate!” D-na Granger era cea mai impresionabila dintre profesori, daca cineva vroia sa chiuleasca trebuia doar sa o caute pe d-na Granger sa se prefaca ca ii era rau si avea toata ziua libera, fara alte intrebari. Am iesit imediat din sala de sport si am mers spre vestiar. Tata si Jake erau langa usa vestiarului. Tata cauta in viziunile lui Alice ceva legat la tipatul meu de mai devreme, iar Jacob il privea cu atentie sporita. Amandoi erau speriati, toti erau speriati, chiar si eu eram speriata pentru ca nu stiam ce se intampla cu mine. “Nessie, ce a fost asta?” Cata spaima se putea citi pe chipul mamei. Imi parea atat de rau ca i-am speriat. “Nu stiu! Imi e dor, ba nu am nevoie de cei din Forks!”

“Cum adica ai nevoie?” Tata parea intrigat de felul cum ma exprimasem, si dupa chipurile celor din jur pe toti ii deranjase folositea cuvantului nevoie. “Nu stiu sa explic! E ciudat. Ma simt ciudat.” “Stai linistita, scumpo! O rezolvam acasa. Sa mergem!” Tata si Jake au plecat sa aduca masina in fata salii de sport iar noi am fost schimbate in doar cateva secunde. Jake statea in dreapta soferului, cand era cu tata in masina niciodata nu comenta cum ca ar vrea sa conduca, cu toate ca toti stiam ca nimic nu ii placea mai mult decat sa fie la volan, si sa simta adrenalina condusului cu mult peste limitele legale. Astazi totusi parea sa aprecieze lipsa de responsabilitate caci tot drumul a stat intors catre mine, cu o fata inspaimantatoare. Alice a cautat tot drumul viziuni viitoare legate de familia noastra, ar fi cautat mai usor viziuni legate de mine, dar pe mine nu ma putea vedea, la fel ca si pe Jake. Ea spunea ca asta se intampla pentru ca trebuia sa fi fost ceea ce suntem noi pentru a ne vedea, asa cum vedea oamenii pentru ca fusese om si vampirii pentru ca este vampir. Nimeni nu a spus nimic tot drumul. Odata ajunsi acasa am observat ca toate masinile erau in garaj, inclusiv cele care nu aveau de ce sa fie astazi la ora asta aici. S-au intors cu totii! Masina lui Carlise era, ceea ce era ciudat avand in vedere ca era in tura la spital, masina lui Esme era, cu toate ca stiam sigur ca era plecata din oras la o restaurare, era chiar si masina lui Emmett. Normal, tata sigur ii sunase in clipa in care ma auzise tipand si au lasat balta orice faceau, au condus ignorand orice limita de viteza si au venit sa vada ce se intampla cu mine.