Accidentul
Nu am crezut ca voi fi vreodata nevoita sa apelez acest numar. Nu pentru ca nu as stii care este procedura, dar niciodata nu mi-am inchipui ca viata unei alte persoane va fi desemnata de viteza cu care reusesc sa tastez acele trei numere infioratoare pe ecranul telefonului meu.
De obiecei te lovesti pe internet de povesti cutremuratoare in care o persoana zbuciumata povesteste cum a primit apelul terifiant. Cum a reusit sa isi controleze sau nu emotiile si cum a venit in fuga la spital pentru a-si vedea sora/tatal/prietena dupa ce au suferit un accident pe care nimeni nu l-ar fi putut prevenii. Nimeni nu se trezeste dimineata si stie ca azi va murii sau ca o ruda va fi implicata intr-un accident. Niciodata nu reusim sa ne imaginam exact cum ne-am simtii daca am fi smulsi cu forta din rutina noastra zilnica si aruncati intr-o gaura neagra plina de confuzie, teama si tristete.
Doar imi pot imagina fata persoanei care este nevoita sa asculte, cu lacrimile prelingandu-se pe obraz, detaliile despre starea unui om, cu care, poate chiar in urma cu cateva minute, a purtat o conversatie, cat se poate de normala. Acea persoana era plina de viata, vorbea, radea, respira, iar acum se afla pe o targa in drum spre spital.
La auzul unei astfel de vesti, fiecare om reactioneaza diferit, dar toti actioneaza in acelasi fel. Devastati sau calmi la suprafata, insfaca primele haine gasite in dulap, telefonul aducator de vesti inspaimantatoare si se intreapta catre adresa spitalului cu inima cat un purice.
Aceasta este doar presupunerea mea, pentru ca, spre deosebire de alti oameni care nu au fost asa de norocosi, eu nu am primit apelul. Familia mea, desi deseori neatenta, nu a patit niciodata ceva atat de grav incat sa nu ne putem deplasa fizic si constient la spital pentru o investigatie. Da, mama a avut mana in ghips, iar verisorul meu a trebuit sa isi scoata apendicele, insa acestea, desi evenimente grave, pe o scara de la 1 la 10, 10 reprezentand o urgenta extrem de serioasa, le-as putea clasa la un 6.
Dar, in aceasta situatie, este vorba de doi indivizi, cate unul la fiecare capat al telefonului. Desi m-am considerat norocoasa ca nu am fost niciodata receptorul unui astfel de apel, m-a speriat mereu gândul că voi fi emițătorul, ca voi fi cea care il efectueaza.
Imi amintesc extrem de clar seara accidentului in ciuda spaimei care vine la pachet de fiecare data cand cineva ma roaga sa ii relatez pentru a intelege mai bine starea de sanatate a lui Ty. Este proaspata in memoria mea, nu doar pentru ca s-a petrecut acum cateva ore, dar cred ca va ramane acolo o perioada indelungata de timp.
Ieri, 12 august, eu si Ty ne pregateam bagajele pentru o excurie cu cortul in cinstea aniversarii noastre de trei ani. Trei ani, care nu s-ar putea compara cu nimic altceva. Inca de cand l-am cunoscut, am simtit ca ne potrivim. Uneori, cand nu puteam fi impreuna, ma simteam in dezechilibru. El era soarele, iar eu luna neajutorata, avand nevoie de cateva raze din stralucirea sa.
Ty planuise aceasta iesire de aproape doua saptamani si parea extrem de agitat, incat m-a facut sa cred ca va fi o noapte cu adevarat speciala. Nu stiam la ce sa ma astept, dar eram sigura ca, orice l-ar face asa agitat, trebuie sa fie ceva serios.
Tyler Moore, seful de promotie al celui mai prestigios liceu din oras, viitor student la informatica, nu a aratat o urma de neincredere in sine, nici chiar atunci cand a ramas fara pantaloni la scoala in urma unui incident care imlicase o budinca de ciocolata.
Daca nu l-as fi cunoscut asa de bine pe cat o fac, as fi presupus ca este doar entuziasmat pentru ca am ajuns sa fim impreuna atat de mult timp fara sa ne calcam pe bataturi ca si celelalte cupluri cu care intereactionam din cand in cand. Insa, dat fiind ca in cunosc ca in palma, eram sigura ca pune ceva la cale de care eu nu trebuia sa aflu.
L-am privit indelung, analizandu-i intregul chip "bronzat", cum numeste el arsurile rosii de pe pometii sai rotunzi si de pe nas, apoi am zambit larg. Acesta a tras fermoasrul rucsacului in care impaturise cu meticulozitate doar hainele necesare, atat ale mele, cat si ale lui, apoi s-a ridicat si a venit spre mine.
