Nu știu cum să reacționez; nu m-am așteptat ca problema să devină atât de gravă. Îmi strâng mâinile mai tare pe dosarul pe care-l țin și-mi mușc buza.
— Ce plănuiești să facem? se aude vocea neliniștită a doctorului.
Sunt surprins că a ajuns să-l înspăimânteze ceva pe domnul Park. Oricât de nebun ar fi el, gândul că poți muri în doar câteva secunde îl îngrijorează și pe el, așa cum se îngrijorează și oamenii obișnuiți. Mă uit cât de speriați pot fi acești oameni si cat de fragili sunt, si oarecum ma bucur ca sunt o fiinta paranormala, acum as fi trecut si eu prin asemenea sentimente.
— Voi vizita fiecare creatură care a început să se comporte ciudat, apoi... voi lua legătura cu el! îmi țin respirația pentru câteva secunde, momente în care mă întreb dacă aceasta este soluția potrivită.
— Dacă vei lua legătura cu el, atunci totul va deveni și mai complicat decât este deja. Doctorul Park se teme pentru viața lui, deci este normal să aleagă varianta mai ușoară, dar în același timp își dorește să aibă și curajul nebunesc de a-l înfrunta pe tatal meu.
— Oricum, el știe deja înaintea noastră; nașterea unei noi specii ajunge întotdeauna la urechile conducătorului. Mereu există un slujitor sau o gardă care îi semnalează apariția unei noi creaturi! Mă uit spre podea și-mi strâng puternic degetele în pumn.
— Atunci nu văd de ce am căuta să-l informăm, dacă deja știe, ar trebui să ia măsuri, nu? Doctorul mă privește confuz și, în același timp, revoltat.
— Depinde... Depinde de ce avantaje va avea apariția unei noi specii! Îmi ridic privirea și îmi las aerul să iasă din piept.
Doctorul nu are timp să răspundă, căci semnalul de alertă sună în întreaga încăpere.
— Repede! Doctorul își înghite teama și-și mișcă trupul spre camera de comandă.
Știu că problema se află pe acel etaj, dar nu știu de unde vine.
Imi ascut din nou simțurile și revin la forma sa inițială, simtind imediat de unde vine problema: Scp. 89 sau, cum îi spun eu, micuța Bell. Este o creatură care nu știe de ce se află pe acel etaj sau dacă este de un nivel înalt. Este un cod galben, o creatură cu puteri supranaturale, dar cu un nivel de inteligență care urmărește oamenii și îi torturează până când își atinge scopul.
Micuța Bell pare inițial un copil, dar ea este produsul unui copil care și-a dat sufletul sau care a fost cumpărat de diavol. Numele fetei este Bella; părinții o bateau, colegii o batjocoreau, iar tot ce-i rămânea era o nenorocită de baghetă din plastic cu care se joacă si acum, când se simte singură. A fost ucisă de către mama ei, în timp ce tatăl râdea și privea.
Scp. 89 este o copilă care umblă pe străzi, arătând normal, chiar drăguță cu oamenii, dar când îi întreabă: "Mă adoptați?", iar aceștia răspund cu da sau nu, ea se transformă în creatura mutilată creată de mama ei. Își folosește bagheta și prinde prada cu puteri magice, așa cum mereu spune că are. O torturează și apoi o mănâncă, lăsând în urma doar rămășițele existenței lor.
A fost prinsă acum câțiva ani de către o familie din Texas, s-a înregistrat ca creatură Scp și a fost închisă, dar ceea ce nu știam este de ce se află aici, pe acest etaj. Ajungem în câteva secunde și privim cușca deformată. Este înăuntru, cântând și fluturând bagheta.
— Vor veni, ne vor mânca și apoi vor dansa! spune Bell și mișcă bagheta.
— De ce creezi probleme, micuța Bell? Mă apropii de ea și o privesc cu ochi reci.
— Eu? Vreau doar să fug acum, spune cu tristețe, ridicându-și ochii în lacrimi spre mine. Ne-a avertizat, jocul a început! spune în timp ce începe să râdă în convulsii.
— Despre ce joc vorbești? O ridic și îi arunc bagheta, țipând.
— Ei ne vânează, iar noi murim! spune și imi râde în față.
— Cine ne vânează mai exact? O întreb, deja simțind că voi auzi răspunsul în curând.
— Moș... Te... Ni... To... Ri...! spune râzând psihotic.
O privesc și o arunc în perete. Se aude cum alarma se oprește și ușile se închid, izolându-ne înăuntru.
— De ce vreți să fugiți? De ce vrei tu să fugi? Mi-am propus să aflu cât mai multe informații acum când am ocazia.
Știu că voi putea obține mult mai multe de la ea decât de la creatura pe care am ucis-o acum câteva minute.
— Eu? Mi-e frică, mult prea mult! Știu că, dacă fug, nu voi scăpa, ci doar voi face vânătoarea mai interesantă pentru ei! Se târăște înapoi spre baghetă și mă privește drăgăstos.
— Cine sunt de fapt moștenitorii?
— Nu știu, încă nu s-a născut! Cel care ne-a creat deja știe de el sau ea, planifică să-l sau să o folosească pentru a ne extermina, ne-a spus! Mă privește cu ochii mari și apoi se așează într-un colț. Ție nu?
O privesc perplecs și o analizez de sus până jos.
O omor cu aceeași ușurință cu care am făcut-o și cu acea creatură. Nu se opune, iar asta a fost mult mai ușor decât mă așteptam. Nu mai înțeleg nimic. Acum simt că nu mai am ce căuta aici, pentru că nu există o rezolvare.
Am revenit cu un nou capitol și sper eu sa fie cât de cât bun. Povestea micuței Bell este inventata, iar, zic eu, una destul de închegată...
Am sa revin cu un nou capitol cât de curând! Îmi doresc sa va aflu părerile în comentarii si sa nu uitați sa votați!
Va pup 😗!
la media o avem pe micuta Bell
CITEȘTI
DRAKO II
Paranormal~ A părăsit-o lăsând-o singura după prima lor noapte, după prima data ce a reușit sa simtă ceva diferit cu o fata. A lăsat-o întinsă în cearșafurile negre, cu parul zburlit și cu corpul dezgolit în bătaia lunii. Încă se întreba cum de un înger c...
