Domnul şi Vagabondul

Prolog

       Era un soare înșelător, acea perioadă plină de lumină ruginie; rugină care s-a abătut și pe frunzele deja obosite să se mai țină de crengile copacilor. Clopotul care a anunțat că s-a făcut ora două, s-a făcut auzit în întreg parcul ce a început să devină pustiu.

       Imediat după ce s-a sfârșit ecoul dangătului său, un vânt furios și rece s-a așezat pe acea porțiune. Unii au simțit imediat acel impuls înțepător, care a trecut prin hainele lor destul de groase și, pe care i-a alungat imediat spre casele lor. Dar un tânăr era mai încăpățânat, parcă voia să dovedească vremii și celorlalți oameni, că nu-l poate alunga nimic.

       S-a făcut stăpân pe banca sa rece și bătrână, era atât de ridată scândura încât a botezat-o bunica. Acest tânăr stătea nemișcat, încercând să zâmbească frigului, care smulgea mii de frunze deasupra capului său.

       Acesta nu avea adăpost, așa că, a încercat să urmărească singurul spectacol pe care și-l permitea; cel puțin era liber. S-a tolănit pe toată lungimea ei, cu un picior deasupra genunchiului și cu mâinile sub ceafă. Ca să mai uite de conștiința stomacului său, a început să fredoneze un cântec vesel.

       A închis ochii și și-a lăsat imaginația muzicală să zburde. În ciuda neajunsurilor se considera un fericit care nu era un prizonier al grijilor sau plăcerilor lumești. Dacă era să i se întâmple ceva, i se întâmpla. Asemenea unui copac ce e bătut de atâtea ori de iarnă, dar care tot timpul e recunoscător și nu întârzie să înflorească primăvara.

       Un căscat l-a făcut să-și întindă brațele și picioarele, iar din întâmplare a privit dincolo de podul pietruit, care era una dintre intrările în parc. Deși nu era foarte târziu, ceva i-a atras atenția. Se pare că un domn –nu și-a dat seama dacă era tânăr sau bătrân–, un domn stătea concentrat și așezat pe un scăunel, pictând. În mod obișnuit nu se prea băga în seamă cu cei ca el sau orice alt filfizon, dar acesta i-a trezit curiozitatea; pentru că părea că el era surprins în viziunea acelui necunoscut.

       Numaidecât s-a ridicat sprinten de la locul său și a mers în fugă spre individul despre care am detaliat sumar înainte. Fuga sa tinerească a devenit tot mai modestă pe măsură ce s-a apropiat. Se pare că era un străin care putea să ignore fără nicio problemă. Motiv și pentru care tânărul  s-a pus în fața șevaletului. Dar nu i s-a adresat nici atunci, parcă a stat și mai concentrat.

       Vagabondul nostru s-a apropiat apoi cu niște ochi de copil în spatele lui, și a privit cu admirație de ce au putut acei ochi și acele degete iscusite să surprindă.

       — Ai vrut să mă prinzi și pe mine aici, a arătat el îndrăzneț cu degetul spre pânză. De ce?

       — Eu... A zis acesta ușor mirat de intervenția tânărului. Mi s-a părut că imaginea ta sărăcăcioasă reprezintă bogăția naturii. Un spirit atât de lipsit de griji... precum vântul. Să fie orice anotimp și tot îl simți sau vezi.

       — Înseamnă că voi fi cel mai celebru necunoscut! i-a spus rânjind.