Cum spuneam... Am intrat in spital, de unde se simtea de la o posta un miros de batranei stafiditi si medicamente... Ma uitam in stanga si in dreapta sperand ca "agat si eu ceva" :))))... In zadar insa... cel mai tanar dintre cei de acolo avea 39 de ani, o chelie cat America si Tuberculoza.... Sa trecem peste aceasta dezamagire crunta si sa revenim la povestea noastra...
Intru in salon... strabunica avea o fata palida, dar aceeasi privire blanda si calda pe care o are de cand ma stiu... Prezenta noastra ii starni un zambet larg, descoperindu-i astfel proteza ieftina.. alerg la ea si ii spun -Ce faci? Cum te mai simti?
- Tu cum crezi ca ma simt? Eu nu imi mai dau multe zile de viata!
-Oooof!! Ce e cu atitutinea asta?De ce esti "lasa"?Unde e babaciunea aia vesela pe care o iubesc? Daca esti asa de pesimista cu siguranta o sa mori!
-Eeeh, oricum sunt deja antica... La 96 de ani, nimic nu mai conteaza... Odata si odata trebuie sa mor!
-Da, da asa e! Hai va rog putem sa plecam? Pute de mori aici! Spuse fratele meu inteligent
-Poti sa taci?! Ii spun eu. Uite... facem asa.. tu spui ca mori... iar eu spun ca vei ajunge pana la 100.
-Bine! Sunt de acord!
-Pai ia stai tu asa! Daca eu castig, cu ce ma aleg?!? Facem asa! Daca traiesti pana la 100 de ani, de ziua ta, te vei arunca cu o parapanta! Iar daca tu castigi, Dumnezeu sa te ierte! :))) Si daca mori dupa ce sari, macar mori implinita! De acord? :)) Pana atunci, va fi de datoria mea sa te fac bine!
-Ooof, ce nu fac eu pentru tine? Bine!
-Te iubesc stafidito! Dar sincer pute de nu mai poti aici asa ca eu plec! Ne vedem maine! :*
