Noua Lume

Încredere

        Îl privea cu o oarecare milă. Îi părea rău acum că nu avusese încredere în el. Damir începuse să-i spună povestea vieții lui. De mic copil a creat diverse chestii. Nu a urmat cursuri speciale, știa că nu are nevoie de asta, cu toate că își permitea orice poftea. Familia lui era una dintre cele mai bogate din New York.

        - Poate că îmi era frică să-mi arăt talentul. Când am împlinit optsprezece ani și am terminat liceul m-am certat puțin cu ai mei și am plecat de acasă. m-am mutat singur într-un apartament micuț de la marginea New York-ului și am început să creez dferite dispozitive, mai mult pentru a-mi ușura viața. Apoi, când aveam douăzeci și unu de ani, ambii mei părinți au murit într-un accident de mașină. Am fost nevoit să mă mut înapoi în casa alor mei ca să am grijă de sora mea care avea șaisprezece ani atunci. Toate responsabilitățile căzuseră pe umerii mei. Pe lângă afacerea părinților de care trebuia să am grijă, mai era și Luna. Avea cea mai mare nevoie de ambii părinți, iar mie îmi era oarecum greu să suplinesc locul acestora. După trei ani am lăsat afacerea în grija celorlalți acționari. Sora mea abia terminase liceul. Ajunsesem fără bani. Începusem să-mi fac publice invențiile și să le vând. Ghici ce. Aveam doar un singur cumpărător. Marshall. Am început să devenim oarecum prieteni. Discutam multe, începusem să cred că avem multe în comun. Începusem să am puțină încredere în el. Înainte de începerea războiului, Marshall împreună cu câțiva soldați de-ai lui au venit și ne-au explicat situația. Eu și Luna ne-am făcut imediat bagajele și am părăsit locuința. S-au refugiat cu toții în Domus. La acel moment toți locuitorii erau ori medici renumiți, ori savanți, ori inventatori. Crede-mă, am avut destul timp să văd situația și să vorbesc cu suficienți oameni pentru a realiza anumite lucruri. Am fost rugat în repetate rânduri să lucrez împreună cu el, și nu pentru el. Cică aveam să fiu mai marele geniilor din Domus. Am refuzat categoric de fiecare dată. Nu avem să lucrez pentru un astfel de om. Apoi...Marshall...într-o criză de furie... mi-a injectat sora cu un ser care a încetinit activitatea organelor interne. Luna era prea sensibilă. Și...a...murit. Iar...eu am fost trimis în ziua în care ați venit voi printre supraviețuitori. în amfiteatru. Lilian, am văzut ceva special în tine, o inteligență aparte. Știu că doar noi putem schimba ceva pe-aici. Ți-am spus ție pentru că am vrut să te protejez...

        Femeia nu mai stătu pe gânduri și îl îmbrățișă. El își îngropă fața în umărul ei și murmură un mulțumesc care o făcu să lăcrimeze. Își șterse rapid firicelul ce începea să se scurgă pe obraz apoi se retrase puțin și îl privi în ochi. Îi părea rău că îl tratase așa. Se chinui să îi zâmbească ca să-i ofere puțină încurajare.

        - Câți ani ai acum? întrebă ea.

        - Aproape douăzeci și cinci. Tu?

        - Douăzeci și patru. Aproape? Când e ziua ta?

        - Asta e mai puțin important. A devenit o chestie foarte neimportantă de când cu situația asta.

        - Chiar crezi că putem schimba ceva? 

        - Da, Lilian. Chiar cred.