Omul, Aparatul uman

7 0 0
                                    

Omul, ființa vie, nu cere sa se nască, nu știe sa trăiască și moare ca și când nu s-ar fi născut niciodată.
Omenirea e formată in interior din creier ( neuroni), scalp ( par), inima, plămâni, piept, stomac, colecist, fiere, rinichi, ficat( dreapta), splina( stânga) , intestin subțire, intestin gros, colon, aparat reproducător masculin ( testicule, prostata, penis), sau feminin (vagin, uter, ovare, clitoris).
Omenirea e creată de aceleași idealuri de când a venit pe pământ, le repeta constant, e robotizată sa trăiască in trecut și sa repete trecutul. Ea nu cunoaște nici prezentul🙉, nici viitorul.
Omenirea e un robot cu un program repetabil din trecut. In acest program robotizat se afla regimurile prin care a trecut și nu mai iese. Fiecare generație e nevoită sa repete aceleași regimuri comuniste, fasciste, monarhice, tehnologice.
In trecut ea a întâmpinat aceleași regimuri, prezentul și viitorul ei sunt aceleași regimuri repetabile.
Omul nou este un robot, e complet lipsit de Spiritualitate și Evolutie. Dar ce înseamnă evoluția ? Nimic. E vida.
Involutie, mai degrabă, de sute de ani, la fel. Noi suntem intr🐭- un labirint din care nu mai ieșim niciodată.
Omul și omenirea e lumina trecutului, un trecut prăfuit și repetat. Nu are nimic nou, nu descoperă nimic nou, totul e vechi, se repeta la nesfârșit.
Iubim, existam, ne reproducem, murim, exact la fel ca altădată, piese repetate la nesfârșit.
Regimurile trec pe lângă noi la fel, orânduite ca in trecut. Memoria lor e vie și se repeta.
Roboti vii , programe vii , ce se repeta și este redat de creierul nostru real și ieșit parca in afara.
Viața este programată, programul urmează pașii la fel. Noi repetam programul, ne uitam in jur, vedem la fel, comunism, fascism, monarhic, tehnologic, mort. Moartea e ultima suflare a programului repetabil din creierul nostru la comun.
Finalul va las sa îl ghiciți voi !!!
Oare cine sunteți voi?!? Roboti vii cu programe repetabile. Roboti ce joaca la fel.

Manole Cristina Alexandra,
Omul, aparatul uman

You've reached the end of published parts.

⏰ Last updated: Mar 04, 2022 ⏰

Add this story to your Library to get notified about new parts!

Omul, Aparatul umanWhere stories live. Discover now