Înger răzbunător

Capitolul 2

Dumnezeule , cat de bine era sa o stranga din nou in brate. Pulsul lui Quinn se acelera doar simtind caldura pe care o emana Iris, mainile ei delicate pe umerii lui. Fara sa isi dea seama , inspira parfumul ei de vanilie.

- Slava Domnului ca esti aici - murmura ea, mangaindu-i gatul cu respiratia ei.

Fusese vocea ei cea care il scoase din nebunie. Deveni rigid , isi trase mainile de pe talia ei si facu un pas inapoi, desi tot corpul lui simtea inca acea caldura pe care ea o emana.

Quinn domina tradatoarea reactie si se concentra pe chipul lui Iris, si pe acei ochi superbi plini de usurare. Ar fi preferat sa nu fie atat de frumoasa, dar Iris fusese intodeauna o femeie frumoasa, chiar si acum cand parea mult mai slaba si palida de cum o stia el, frumusetea ei era capabila sa te lase fara aer. Parul ei blond era prins intr-o coada de cal   care o facea sa pare mai tanara decat cei douazeci si opt de ani pe care ii avea. Purta o pereche de blugi mulati si o bluza care dupa parerea lui nu avea nici o forma, dar el stia ca sub acele haine se ascunde un corp de infact. Fu suficient sa isi aminteasca de corpul ei pentru ca pulsul sa o ia din nou razna. O reactie care nu ii placu prea mult.

- Esti bine ? - intreba pe un ton brusc, privind-o in ochi.

- Nu - recunoscu ea dand din cap in semn de negare.

Era evident ca continua sa fie la fel de sincera ca intodeauna iar faptul ca ea daduse atat de energic din cap il facu sa zambeasca fara sa vrea.

- Am aflat despre accident.

In ochii ei aparu o scanteie de furie.

- Ti-a spus tatal meu?

Quinn afirma.

- Lasa-ma sa ghicesc. E afara in masina, asteptand sa ma scoti de aici ca sa ma duceti din nou la spital, unde nu voi putea sa imi fac rau.

Cuvintele ei erau pline de durere si ironie. Si exact aceiasi durere se reflecta si pe chipul ei.   In acel moment Quinn stiu ca nu se inselase. Iris niciodata nu incercase sa se sinucida. Nu il interesa ce spunea senatorul; ca de obicei nu avea nici un motiv.

- Tatal tau nu este afara. Am venit singur.

Iris ramase o clipa tacuta inainte de ai arunca o privire de neincredere.

- Dar ti-a cerut sa vi.

- Da.

Clatina din cap in timp ce se indrepta spre canapea pentru a se aseza.

- Mi-ar fi placut sa il aud implorandu-te sa il ajuti.

Quinn nu putu sa se abtina sa nu rada.

- Ceea ce pot sa spun este ca a fost ceva memorabil.

Iris rase si ea.

- Sunt sigura.

Bun , fusese mai usor de cat se asteptase. Erau acolo vorbind si razand, fara o tacere incomoda, fara sa... Pe cine voia sa pacaleasca?  De fapt, era extrem de greu pentru el sa o revada din nou pe Iris dupa doi ani.

Respira profund si se aseza langa ea.

- Povesteste-mi despre accident - spuse el intr-un final.

Iris il privi ridicand dintr-o spanceana.

- Nu ne-am mai vazut de doi ani - ii reaminti ea cu durere. Iar atunci mi-ai spus ca nu mai vrei sa ma vezi niciodata.

Acele cuvinte sunau mult mai dur spuse acum de ea. Cand spusese acele cuvinte, el de asemenea era foarte indurereat.

- Poate ca as fi putu fi ceva mai diplomat - recunoscu el .

Iris inghiti in sec.

- Nu. Am meritat tot ce mi-ai spus.