Bella

C A P I T O L U L 10

Noaptea trecută a fost una din cele mai lungi nopți din viața mea. Nu am putut să adorm, foindu-mă constant prin tot patul. Gândurile îmi erau prea gălăgioase ca să pot închide măcar ochii.

Mintea îmi era plină de Ash. Încercam să-mi dau seama de... de multe chestii. Nu era îndrăgostită de el. Asta era sigur. Ne cunoşteam de prea puțină vreme ca să pot vorbi de dragoste. Dar ne-am apropiat. După cearta cu tatăl său s-a deschis față de mine cum nu mă aşteptam să o facă vreodată. Dar apoi a apărut fata aceea, Londra. Şi am simțit ceva când i-am văzut îmbrățişați. Singura problemă era să-mi dau seama ce simțisem. Sau poate că era mai bine să o las baltă? Eu şi Ash eram prieteni. Nimic mai mult. Deci el putea să facă ce dorea, cu cine dorea.

După ce am ajuns la o concluzie, am reuşit şi să adorm. Până am fost trezită, înainte de răsăritul soarelui, de un coşmar. Acelaşi ca de fiecare dată. Şi nu am mai putut să adorm. Prin urmare, am coborât la micul dejun mult mai devreme decât se aştepta Ana.

— ¡Buenos días, pequeña! (Buna dimineața, micuțo!)

— Bună dimineața, Ana!

— Eşti foarte matinală azi. S-a întâmplat ceva?

— Nimic. Doar nu am putut dormi prea bine...

Am servit micul dejun în linişte, singură. Ana avea multă treabă azi, cu mutarea Linei într-unul din dormitoarele din aripa opusei celei în care erau dormitorul meu şi cel al lui Ash.

Tocmai terminasem de mâncat, când Jaxon a intrat în bucătărie.

— Bună dimineața! m-a salutat, mai puțin entuziasmat decât Ana.

— Bună dimineața!

Jaxon s-a aşezat în fața mea. Mi-a analizat ținuta, uniforma, care ajunsese mai târziu decât preconizase el.

— Cum e la şcoală? Te-ai obişnuit cu colegii? Cu profesorii?

— Mda.. Încă mă mai obişnuiesc cu colegii, dar totul va fi bine.

I-am zâmbit încurajator. Jaxon părea chiar trist. Nu aveam de gând să mă bag sau să-l judec pentru alegerile lui, dar poate că i-ar fi făcut bine să vorbească cu Ash, să lămurească lucrurile. Şi că tot vorbeam de lup... Ash tocmai intrase în bucătărie. Fără să ne adreseze vreun cuvânt mie sau tatălui său, şi-a umplut un pahar cu lapte cu ciocolată, pe care l-a golit suprinzător de repede. Se pregătea să plece, când Jaxon i-a spus:

— Nu o duci şi pe Isabella la şcoală? Sau nu într-acolo te îndreptai?

Ash s-a oprit, o urmă de şoc citindu-i-se în privire, dar se estompă rapid. Probabil din cauza numelui. Nu i-am spus niciodată numele întreg.

— Nu că ar fi treaba ta ce fac eu, i-a răspuns acid. Şi ca să-ți răspund la prima întrebare, nu, nu o duc eu. Nu plătim degeaba un şofer.

Prin urmare, aşa a fost. Când am ieşit afară, câteva minute mai târziu, Ash nu mai era pe nicăieri, dar Robert mă aştepta, lustruind capota maşinii.

— Bună dimineața! l-am salutat, când am ajuns în spatele lui.

Robert a tresărit, scăpând bucata de material jos. Am chicotit.

— Bună dimineața, domnişoară Calder!

Mi-am dat ochii peste cap în fața tonului său atât de formal. Aveam vaga impresie că asta i se datora lui Ash.

— Îmi pare rău că te-am speriat. Şi ți-am mai spus să-mi zici doar Bella!

Robert s-a foit, vizibil stânjenit de situație.