Yuji x Reader: „Nu vreau să mor!"

„Nu vreau să mor!"

  În care Yuuji este obosit și cedează... Iar tu nici nu știi cu ce gânduri se confruntă iubitul tău.

     Nu îți este ușor să îți vezi iubitul atât de liniștit. Știi că s-a întâmplat ceva și îi este greu să vorbească despre asta, iar de fiecare dată când cineva îl întreabă dacă e bine, răspunde „Sunt okey!" fără să se gândească de două ori. Dar știi... știi și totuși te doare că nu poți face nimic pentru el, iar acest gând te frustrează mai mult ca orice... Te simți neajutorată în fața suferinței celui mai bun prieten al tău.

    Da. Yuuji e totul pentru tine. De la iubit, la frate, camarad, coleg, cel mai bun prieten, totul! Iar tu însemni pentru el mai mult decât ți-ai putea imagina... Dacă nu ar trebui să își dea viața pentru restul lumii, ar face-o doar pentru tine, fără să trebuiasă să se gândească prea mult la asta. 

   Dar acum ai alte probleme... Cum îl poți ajuta pe rozaliul tău? Ce ai putea face pentru el? Nu știi, dar te așezi pe pat lângă el și îl tragi la pieptul tău, începând să îi mângâi spatele, apoi părul, urcând și coborând în atingeri blânde. Fredonezi pentru el, iar acesta reacționează pozitiv, punându-și brațele în jurul taliei tale. Nu ai putut să nu te cutremuri de supărare când i-ai auzit suspinul greu, tremurat. 

     — Ești bine, iubire? întrebi blând, masându-i scalpul cu vârfurile degetelor, rotind ușor din șuvițele lui scurte. 

    Refuză să îți răspundă, murmurând în timp ce își ascunde mai bine fața la pieptul tău, stând bosumflat precum un copilaș. Surâzi, căci știi că nu poți să forțezi prea mult subiectul, așa că continui să îl atingi cu blândețe. 

      — Știi, dacă vrei, putem viziona un film cu Jennifer Lawrence, spui în încercarea de a-l înveseli măcar cu puțin, însă scoate un mic pufăit în ascunzătoarea sa improvizată. Ei haide, vrei să stai ascuns acolo toată ziua? întrebi curioasă, surâzând când aprobă, privindu-te de acolo, având doar puțin din nas la vedere. Bine, stai așa. 

    Te lași cu grijă pe spate, trăgându-l la pieptul tău când se mișcă puțin, lăsându-l să se așeze așa cum îi poftește lui inima. Nu știi ce este în mintea lui, dar de când a „reînviat" poți vedea că nu e la fel sau cel puțin simți asta... 

     Oftezi, revenind cu mâinile în părul lui, lăsând băiatul cu păr rozaliu să se odihnească și să se liniștească în legătură cu orice îl supără acum. Zâmbești, simțind cum trupul lui se lasă greu peste al tău și răsuflarea îi e liniștită, știind deja că acesta a adormit pe tine. Avea nevoie de asta, de îmbrățișarea celei pe care o iubește cu adevărat și îl înțelege indiferent de circumstanțe. Care îl vede drept Itadori Yuuji, nu „Recipientul lui Sukuna", iar pentru el asta înseamnă atât, dar atât de mult! 

     Surâzi, mai ales când începe să se miște ușor pe trupul tău, probabil visând cine știe ce. Totuși te lași molipsită de somnul profund al lui Yuuji, adormind cu o mână în părul acestuia, pe cealaltă ținând-o pe spatele lui, ca și cum ai încerca să îl ți aproape chiar și în somn.

     Te trezești în toiul nopții din cauza unor suspine lungi și subtile. Îți deschizi ochii, observând că ești  învelită bine, iar Yuuji este cu spatele la tine, ridicat în șezut. Stă aplecat, iar spatele i e ridica și coboară ritmat după modul în care suspină, așa că presupui că are fața în palme și plânge. Te ridici lent, luându-l în brațe pe la spate și, deși mișcarea îl sperie pentru o secundă, ajunge să își lase mâna peste ale tale. 

     Este un moment de tăcere între voi, dar nu aveți nevoie de cuvinte pentru a vă înțelege. Apropierea voastră e îndeajuns. Îl strângi cu grijă în brațe, iar suspinele lui încep a deveni mai zgomotoase, parcă vrând să scape de toată tensiunea de pe umeri cu fiecare inspirație adâncă sau suspin.

     — Yuuj-- 

     — Nu vreau să mor! exclamă brusc, ștergându-și lacrimile cu cealaltă mână, strângând-o pe a ta cu cea liberă. Nu vreau să mor și să suferi după mine, nu vreau să te simți sigură după ce te părăsesc. Vreau să te văd zâmbind din nou și din nou, vreau să îmi trăiesc tot restul zilelor cu tine! 

   Se întoarce puțin, privindu-te cu ochii roșii, buza tremurându-i atât de mult încât pare rozaliul ar fi fost pus la răcoare de câteva ore bune, nu că stă într-o cameră încălzită bine. Clatină din cap într-un mod violent, arătând prin acele mișcări cât de disperat și bulversat e el, cât de sufocat se simte de situația în care vă aflați amândoi.

     — Chiar nu vreau... Nu vreau să suferi pentru cineva ca mine, își ridică mâna, ștergându-ți lacrima cu degetul mare. Așa că nu este nevoie să plângi... Scuze, (n/t), scuze! Mai bine nu vorbeam... suspină, privind în altă parte.

     Îi este teamă că-l vei respinge acum că ți-a arătat o nouă latură a sa: plângăciosul Yuuji, care se simte mereu singur și neînțeles de către ceilalți, nici măcar de prietenii săi. Care suferă în tăcere, mascând totul cu ajutorul cuvintelor bune și zâmbetelor calde pe care le afișează în fața celorlalți. Nu și-a dorit să îți arate latura aceasta, nu și-a dorit niciodată să te vadă că plângi doar pentru că îți spune ce îl doare, însă iată că a făcut exact ceea ce se temea mai mult.

      — Ba da, Yuuji. Nu îmi vine să cred că ai ținut toate astea în tine, fără să îmi spui, șoptești, trăgându-l imediat în brațele tale. Nu vei muri, am să mă asigur că nu ți se va întâmpla nimic. Nici eu nu-mi doresc să plângi și să te mai gândești la moarte... Nu te mai chinui singur cu astfel de gânduri când sunt alături de tine... 

     Camera este umplută de suspinele și șoaptele voastre plânse. Vorbiți despre voi, despre cum ar trebui să rezolvați toată situația în care vă aflați, cum ai putea să îl ajuți mai mult pe rozaliul care te ține iar în brațe și plânge, rupându-ți inima în mii de bucățele mititele. 

     Așa ați ținut-o toată noaptea, cu șoapte dulci care ar trebui să umple acel gol imens dintre voi  – care vă termină încet încet –, cu mici glume care îl fac pe Yuuji să zâmbească câte puțin sau atingeri blânde și pline de iubire, arătând că sunteți acolo unul pentru celălalt și că nimic nu vă mai poate despărți de acum, știind cât de apăsătoare și singuratice sunt gândurile iubitului tău. Știi că nu ți-a zis tot și că probabil mai are multe pe suflet. Simțindu-i greutatea cu care vorbește uneori despre asta, în tremurul subtil al vocii, pe care îl recunoști doar tu... Și deși situația e cum e, nu l-ai obliga niciodată să îți spună ceva de care se ferește. 

     Așadar îi vei rămâne alături până în ziua execuției și chiar și după ea. O să faci orice pentru Itadori Yuuji al tău, chiar dacă asta constă în a distruge lumea pentru a-l ține în viață.